ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1367/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat instanței să se aibă în vedere Decizia nr. 50 din 15.02.2022 a Curții Constituționale, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993, precum și faptul că Guvernul are obligația să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte să adopte o ordonanță de urgență.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5), art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3460 din 12 iunie 2023 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 1880 din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății este un raport juridic de dreptul asigurărilor sociale care privește dreptul la pensie al reclamantului.

Prin raportare la dispozițiile art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pe care le-a evocat, Curtea a constatat că legiuitorul a stabilit printr-o normă de competență clară, expresă și imperativă că litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii militare de stat se soluționează în primă instanță de către tribunale.

În opinia sa, jurisdicția drepturilor de pensii și asigurări sociale intră în domeniul de competență exclusivă al secțiilor specializate care judecă litigii în materie de pensii și asigurări sociale din cadrul tribunalelor. De asemenea, a considerat că invocarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu atrage competența sa materială, din moment ce sfera de aplicare a acestor dispoziții se circumscrie strict raporturilor juridice administrative și situațiilor la care se referă alin. (1) și (5), unde se face referire expresă la acte administrative și la noțiunea de persoană vătămată, or, în cauză, deciziile privind pensiile militare de stat sunt acte emise în cadrul raporturilor juridice specifice drepturilor de pensii și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a dispus suspendarea cauzei.

În motivare, tribunalul a reținut că litigiul de față are ca obiect constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului prin măsura reglementată de art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea 554/2004.

Prin urmare, față de temeiul de drept invocat, respectiv art. 9 din Legea 554/2004 și având în vedere atât Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua și reglementează o procedură specială determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, a stabilit tribunalul că prezentul litigiu nu este o cauză de asigurări sociale care are ca obiect principal stabilirea dreptului de pensie pentru reclamant, ci este o cauză de contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantului vizează, pe de o parte, atragerea răspunderii Guvernului pentru vătămarea aplicării prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, și, pe de altă parte, obligarea pârâtei Casa de Pensii la achitarea integrală a sumelor pe care le-a reținut din pensie.

Așadar, reclamantul pune în discuție repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în mod expres în petitul acțiunii.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță; potrivit alin. (5) al aceluiași text de lege, acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că se invocă o vătămare produsă printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.

În ce privește capătul de cerere care are ca obiect restituirea sumelor rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, caracterul lui accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere, astfel că Înalta Curte va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, respectivele dispoziții aplicându-se și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.

Cum, în cauză, așa cum a fost statuat anterior, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ, secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta instanță este competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.

Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului (aflat în municipiul București, sector 1).

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.