ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1838/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a MAI, a solicitat constatarea vătămării drepturilor și intereselor sale legitime prin actualizarea pensiei, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei și obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a MAI să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, conform gradului de colonel deținut, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul și a plății dobânzii legale penalizatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. (1), (4)-(5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017, art. 3, art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 și ale Legii nr. 153/2017.

Prin sentința civilă nr. 1855 din data de 22.11.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și material-procesuale a instanței, invocată de către pârâtul Guvernul României, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că în cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a MAI la constatarea faptului că reclamantul a suferit un prejudiciu prin aplicarea unor dispoziții legale și să îl repare prin restituirea unor sume de bani rezultate din actualizarea și indexarea pensiei, iar pârâtului Guvernul României i s-a cerut asigurarea fondurilor bănești în acest sens. Astfel, reclamantul a solicitat restituirea unor sume de bani reprezentând drepturi la pensie, finalitatea urmărită de acesta fiind obținerea unor prestații sociale.

Curtea a concluzionat că o astfel de cerere, prin care se solicită drepturi bănești care decurg din contribuții de asigurări sociale nu constituie o cerere care să implice incidența dispozițiilor legii de contencios administrativ, ci reprezintă o cerere care intră în sfera de cuprindere a conflictelor de asigurări sociale, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 101 din Legea nr. 223/2015, care stabilește că litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 4498 din data de 11.06.2024, prin care a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat compentența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În motivare, s-a reținut că, raportat la dispozițiile art. 9 C. proc. civ. și art. 196 C. proc. civ., față de obiectul acțiunii și temeiul de drept invocat, în aplicarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ, în speță Curții de Apel București, în raport de calitatea de organ al administrației publice centrale a pârâtului Guvernul României.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 101 din Legea nr. 223/2015, în timp ce Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 9 C. proc. civ., art. 196 C. proc. civ., și ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În speță, reclamantul se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, a cărei neconstituționalitate a invocat-o, iar pentru repararea prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, acțiunea reclamantului cuprinde un capăt principal, constând în constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime, prin măsurile reglementate de O.U.G. nr. 59/2017, și capete de cerere accesorii, privind despăgubirile, formulate sub condiția admiterii cererii principale.

Potrivit art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile prezentei legi".

Articolul 9 alin. (1) din aceeași lege prevede că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță", iar conform alin. (5) al aceluiași articol, " Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Examinând obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că principalul capăt de cerere se circumscrie ipotezelor reglementate de dispozițiile legale anterior evocate, întrucât autorul acțiunii vizează desființarea actului normativ ce a cauzat vătămarea drepturilor sale, astfel că prezentul litigiu intră sub jurisdicția instanțelor de contencios administrativ.

Cu privire la stabilirea instanței competente material, Înalta Curte constată incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În speță, emitentul actului normativ ce face obiectul litigiului este Guvernul României, autoritate publică centrală, astfel că instanța competentă material să soluționeze cauza este curtea de apel.

Stabilirea instanței competente teritorial se va face pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (...)".

Din actele dosarului, a rezultat că reclamantul are domiciliul în municipiul București, astfel că instanța competentă teritorial este Curtea de Apel București, în favoarea căreia, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.