ÎCCJ, Decizia nr. 36/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea dată în revizuire
Prin Decizia nr. 2293 din 13 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2960 din 25 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, prin care prezintă un istoric al cauzei, făcând referiri la ciclurile procesuale și la fondul litigiului dedus judecății, fără a fi formulată nicio critică referitoare la soluția de respingere, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curți
În condițiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului.
Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de judecată asupra situației de fapt deduse judecății ori a valorifica probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, în raport cu ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Așa cum rezultă din expunerea de la pct. I.2, criticile din recurs nu vizează soluția de respingere, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire, ci reprezintă critici și nemulțumiri cu privire la fondul și etapele anterioare ale litigiului dedus judecății, aspecte care, prin raportare la hotărârea supusă cenzurii instanței de recurs, nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În condițiile expuse, este incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia recursul este nul "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2293 din 13 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.