ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2869/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.11.2020 pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății;

- ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, să se dispună anularea actelor subsecvente, emise în baza acestei hotărâri, respectiv Ordinul M.S. nr. 1114 din 19.06.2020 prin care a fost aprobată organigrama detaliată și statul de funcții pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătății, Ordinul M.S nr. 1115/19.06.2020 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare, Ordinul M.S nr. 1116/19.06.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind reîncadrarea personalului și Ordinul M.S nr. 860 din 23.06.2020, referitor la reîncadrarea reclamantei pe noua funcție;

- obligarea Ministerului Sănătății să dispună reîncadrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 și a ordinelor anterior menționate;

- obligarea Ministerului Sănătății la plata despăgubirilor civile constând în cuantumul diferenței dintre veniturile realizate de reclamantă în funcția de Director General al Direcției Generale Economice și veniturile realizate de reclamantă în funcția de Director al Direcției Financiare de la data emiterii Ordinului nr. 860/23.06.2020 și până la reîncadrarea acesteia pe postul de Director General;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 19/CA din data de 01 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Guvernului nr. 381/2020 cât și excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Guvernului nr. 381/2020.

Totodată, a respins și excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinelor Ministerului Sănătății nr. 1114 din 19.06.2020, nr. 1115 din 19.06.2020, nr. 1116 din 19.06.2020.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. având ca obiect anulare act administrativ, a anulat Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.

De asemenea, a anulat și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 114 din 19.06.2020 privind aprobarea organigramei detaliate și statului de funcții pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătății, Ordinul Ministerului Sănătății privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Ministerului Sănătății, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1116/19.06.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea funcționarilor publici cărora li se aplică prevederile art. 518 și art. 519 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - Cod administrativ din cadrul Ministerului Sănătății.

Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României.

Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

În motivarea recursului s-a arătat că sentința civilă nr. 19 din 01.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța este nelegală pentru considerentul că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

Instanța de fond în mod greșit a aplicat prevederile art. 8 alin. (11) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care face distincția între contenciosul obiectiv și contenciosul subiectiv și a respins excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 381/2020.

Intimata reclamantă nu a probat existența încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege. prin adoptarea actului administrativ contestat (a H.G. nr. 381/2020) sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea sunt definite la art. 2 din Legea nr. 554/2004. Motivele prezentate în cererea de anulare ar putea fi incluse în categoria interesului general. Din conținutul cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 nu se poate identifica niciun motiv apt a justifica interesul legitim, personal și direct al reclamantei. Partea reclamantă invocă și argumentează. în esență vătămarea interesului legitim public. susținerile acesteia vizând ordinea de drept și realizarea competenței autorităților publice.

Instanța de fond în mod greșit a aplicat prevederile art. 7 alin. (5) Lege nt. 554/2004 a contenciosului administrativ și a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinelor Ministerului Sănătății nr. 1114 din 19.06.2020, nr. 1115 din 19.06.2020, nr. 1116 din 19.06.2020.

In mod greșit a reținut instanța de fond că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte.

Instanța de fond în mod greșit a reținut și aplicat prevederile alin. (6) a art. 518 din Codul administrativ.

Situația temeinic justificată care a determinat necesitatea reorganizării este detaliată în nota de fundamentare, astfel managementul defectuos și celelalte considerente pentru care s-a emis actul țin de oportunitatea actului administrativ care este la latitudinea emitentului. Modul de gestionare și reorganizarea instituției aparține exclusiv Guvernului, iar în cauza nu s-a dovedit că acesta a acționat cu exces de putere prin emiterea H.G. nr. 381/2020. în concluzie, consideră eronată motivarea privind lipsa situației temeinic justificată care a determinat necesitatea reorganizării instituției, acesta primă condiție fiind îndeplinită.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond apreciază că nici cea de a doua condiție impusă de art. 518 alin. (6) Cod Administrativ nu este îndeplinită, respectiv ca reorganizarea să nu fi intervenit într-un interval mai mic de 6 luni consecutive.

Instanța nu a reținut apărarea în sensul că structura organizatorică propusă prin H.G. nr. 21/2020 nu a fost implementată, iar personalul nu a fost încadrat în noile compartimente, fiind astfel evident că nu se află sub incidența prevederilor alin. (6) al art. 518 Cod Administrativ.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anularea în tot a H.G. nr. 381/2020 și cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta).

Hotărârea atacată are o motivare superficială și contradictorie în ce privește admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv anularea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1114 din 19.06.2020 privind aprobarea organigramei detaliate și statului de funcții pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătății. Ordinului Ministerului Sănătății privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Ministerului Sănătății, Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1116/19.06.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea funcționarilor publici cărora li se aplică prevederile art. 518 și art. 519 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 Cod administrativ din cadrul Ministerului Sănătății.

În ce privește anularea acestor ordine, instanța de fond motivează printr-o singură frază, respectiv Urmare a anulării H.G. nr. 381/2020 va fi dispusă anularea (...). fără să menționeze motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o să anuleze actele administrative. Instanța de fond nu motivează raționamentul juridic pe care l-a avut în vedere la anularea ordinelor ca urmare a anulării H.G. nr. 381/2020.

Pentru considerentele expuse a solicitat să se constate că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material și să pronunțe o hotărâre prin care să dispună casarea hotărârii atacate, iar, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de A..

Recursul formulat de pârâtul Guvernul României a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, și pe cale de consecință, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei de interes cu consecința respingerii cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 ca fiind, în primul rând, lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea acțiunii pe fond, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins în mod nejustificat excepția lipsei de interes, soluția fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din același act normativ.

În concret, susține recurentul, în cauză nu a fost probată vătămarea unor drepturi subiective,ori interese legitime private prin dispozițiile H.G. nr. 381/2020, câtă vreme hotărârea contestată nu o privește strict pe intimata-reclamantă, prevederile sale fiind implementate la nivelul ministerului prin acte administrative distincte, care la rândul lor produc efecte juridice.

De asemenea, în cadrul aceluiași motiv de recurs se susține că soluția pronunțată asupra fondului este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019, mai exact că judecătorul fondului a dovedit un formalism excesiv.

Pe de altă parte, a susținut recurentul, chiar dacă s-ar admite că împrejurările de fapt și de drept prezentate în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 381/2020 ar fi pus sub semnul întrebării legalitatea hotărârii în ansamblul său, totuși, măsura anulării nu putea fi dispusă decât cu privire la acele efecte ale actului administrativ care ar fi determinat producerea unei vătămări a drepturilor subiective și intereselor legitime private ale intimatei-reclamante, nu și în privința celorlalte efecte care vizează reorganizarea altor structuri.

A susținut că instanța de fond a ignorat, neargumentat, consecințele revocării H.G. nr. 21/2020 care, fără să fi fost implementată, a fost înlăturată din ordinea juridică, stabilind că prin emiterea H.G. nr. 381/2020 ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, deși situația de fapt și de drept nu corespunde ipotezei normei juridice analizate.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt fondate.

Reține Înalta Curte că prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamanta A. a chemat în judecată recurenții-pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății;

- ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, să se dispună anularea actelor subsecvente, emise în baza acestei hotărâri, respectiv Ordinul M.S nr. 1114 din 19.06.2020 prin care a fost aprobată organigrama detaliată și statul de funcții pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătății, Ordinul M.S nr. 1115/19.06.2020 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare, Ordinul M.S nr. 1116/19.06.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind reîncadrarea personalului și Ordinul M.S nr. 860 din 23.06.2020, referitor la reîncadrarea reclamantei pe noua funcție;

- obligarea Ministerului Sănătății să dispună reîncadrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 și a ordinelor anterior menționate;

- obligarea Ministerului Sănătății la plata despăgubirilor civile constând în cuantumul diferenței dintre veniturile realizate de reclamantă în funcția de Director General al Direcției Generale Economice și veniturile realizate de reclamantă în funcția de Director al Direcției Financiare de la data emiterii Ordinului nr. 860/23.06.2020 și până la reîncadrarea acesteia pe postul de Director General;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de proces.

În mod greșit instanța de fond a admis în tot cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul celor două recursuri promovate există o critică comună, și anume, critica privind modalitatea în care prima instanță a statuat cu privire la dreptul subiectiv sau interesului legitim privat al reclamantei în ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 381/2020 în ansamblul său.

Potrivit art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat, astfel cum sunt definite acestea de art. 2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004.

Prin dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 se realizează așadar distincția între contenciosul obiectiv și contenciosul subiectiv.

În cazul contenciosului subiectiv sancțiunea anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul administrativ are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamantă.

Intenția de circumscriere strictă a posibilității de atacare în fața instanței a unui act se justifică prin necesitatea de a fi asigurată securitatea circuitului juridic, inclusiv sub aspectul posibilității acordate de contestare a actelor administrative unilaterale și al evitării acțiunii judiciare de către terți. care nu pot invoca niciun drept sau interes legitim privat și cărora legea nu le recunoaște dreptul de a invoca exclusiv un interes legitim public.

Așadar, prin normele cuprinse în articolul 1 alin. (1) și (2) și ale articolului 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamantă.

Or, reclamanta, prin demersul judiciar promovat nu a arătat ce drept subiectiv i se încalcă de către autoritate prin adoptarea actului contestat.

Astfel, reclamanta susține o serie de motive de nelegalitate în raport de H.G. nr. 381/2020, respectiv nerespectarea prevederilor art. 51 alin. (6) din Codul administrativ care condiționează reorganizarea autorității sau instituției publice de situații temeinic motivate, faptul că au fost efectuate două reorganizări succesive ale ministerului în mai puțin de 6 luni consecutive, nerespectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, nerespectarea prevederilor procedurii de sistem cod PS 02, nerespectarea prevederilor art. 9 din Lg 24/200.

Aplicarea dispozițiilor criticate ale H.G. nr. 381/2020 privesc modul de interpretare și aplicare a legii la nivelul ministerului, de către structura de personal competentă să facă reîncadrarea funcționarilor, însă, aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de legalitate a actului emis de Guvern, realizat în condițiile art. 1 și 8 din Lege 554/2004. Prin motivele invocate de intimata reclamantă, acesta nu justifică un interes personal în verificarea legalității dispozițiilor H.G. nr. 381/2020 în ansamblul său.

Argumentele expuse în motivarea acțiunii nu relevă niciun interes privat al părții reclamante în legătură cu hotărârea Guvernului prin care a fost stabilită reorganizarea Ministerului Sănătății, nefiind probată vătămarea vreunui interes legitim și/sau drept subiectiv al reclamantei. Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a validat susținerile reclamantei, în sensul că subzistă un interes de a acționa în raport cu dispozițiile H.G. nr. 381/2020 în ansamblu.

Nu se poate contesta că principiul legalității este elementul central al activității autorităților publice, însă reclamanta-intimată, în calitate de persoană fizică pretins vătămată printr-un act administrativ considerat nelegal, a investit instanța cu acțiune în contencios administrativ subiectiv în cadrul căreia nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancțiunea nulității urmând a fi aplicată numai cu condiția existenței unei vătămări produse reclamantei într-un drept subiectiv sau într-un interes privat.

În pofida dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța de fond a anulat întregul act administrativ dedus judecății ca fiind nelegal, fără ca din probele cauzei să fi rezultat că reclamanta ar fi suferit vreo vătămare, în sensul celor expuse mai sus, vătămare produsă de hotărârea atacată în ansamblul său.

Astfel, motivul de recurs vizând aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv ale dispozițiilor art. 8 din legea 554/2004, apare ca fiind întemeiat.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către ambele recurente este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anularea în tot a H.G. nr. 381/2020 și cuprinde motive contradictorii, recurentul Ministerul Sănătății indicând în mod eronat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor mai sus amintite, "casarea unei hotărâri se poate cere…când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Aplicând aceste principii la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin sentința atacată, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a anulat integral Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.

Din lecturarea textului H.G. nr. 381/2020 citat chiar de instanța de fond la pagina 33 din considerente, hotărârea guvernului are două articole, primul prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali și adjuncți de care ministerul este ajutat și numai articolul 2 privește reorganizarea, respectiv modificarea Anexei 1 în sensul încadrării personalului în noua structură organizatorică. Potrivit art. 12 din H.G. nr. 144/2010: Structura organizatorică a Ministerului Sănătății este prevăzută în anexa nr. 1.

Primul articol al H.G. nr. 381/2020, care prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali și adjuncți de care ministerul este ajutat, nu a făcut obiectul cercetării judecătorești.

Motivele și considerentele instanței privesc doar articolul 2 din H.G. nr. 381/2020. Sentința pronunțată de către prima instanță nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de anulare integrală a hotărârii guvernului, respectiv anularea primului articol din hotărâre care prevede numărul de secretari de stat, de secretari generali și adjuncți de care ministerul este ajutat.

Așadar, și acest motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce privește condiția vătămării unor drepturi sau interese legitime, reclamanta susține că prin organigrama adoptată există repercutări negative asupra activității instituției.

Singurul aspect în privința căruia reclamanta manifestă și un interes privat îl reprezintă reîncadrarea reclamantei prin anexa la hotărârea de guvern contestată.

Înalta Curte apreciază, așadar, în rejudecarea cauzei, că îndeplinirea cumulativă a cerințelor necesare pentru anularea actului administrativ contestat, respectiv, existența unui viciu de legalitate și producerea unei vătămări există exclusiv în ceea ce privește art. 1 punctul 2 din H.G. nr. 381/2020. Acesta privește desființarea Direcției generale economice și înlocuirea acestei structuri cu două noi structuri: Direcția investiții, patrimoniu și logistică și Direcția financiară.

Însuși recurentul Guvernul României admite că punerea în executare a acestor dispoziții ar fi în măsură, eventual, să îi producă o vătămare intimatei-reclamante.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile mai sus amintite sunt de natură să îi producă efectiv o vătămare reclamantei, vătămare constând în pierderea funcției publice de conducere și a veniturilor salariale aferentă și însușindu-și argumentele instanței de fond care privesc aspectele de nelegalitate, va admite în parte acțiunea.

Pentru toate aceste considerente, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României, casată sentința atacată și în rejudecare, admite acțiunea reclamantei A., anulează H.G. nr. 381/14 mai 2020 pentru modificarea și H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății numai cu privire la art. I pct. 2 din H.G. nr. 381/2020. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 19/CA din 01 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare admite acțiunea reclamantei A., anulează H.G. nr. 381/14 mai 2020 pentru modificarea și H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății numai cu privire la art. I pct. 2 din H.G. nr. 381/2020.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.