ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2024

Ședința publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SANATATII și B., a solicitat instanței de judecată să dispună suspendarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 263 din data de 01.04.2021, privind numirea domnului B. în funcția de manager interimar al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanta, până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a cererii privind anularea acestui act normativ, anularea acestui ordin, precum și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 200/CA din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și B.; a dispus anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 263/01.04.2021 ca nelegal; a respins pretenția reprezentată de suspendarea efectelor aceluiași act administrativ, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, invocând aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..civ.

Astfel, instanța de fond în mod eronat a dispus anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 263/01.04.202, ca fiind nelegal și a respins excepția lipsei de interes a reclamantului în atacarea ordinului, pe care a apreciat-o drept o apărare de fond.

Așa cum a menționat și în întâmpinarea de la fond, interesul reclamantului nu mai este actual. În baza sentinței nr. 80/19.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios și Fiscal a fost emis Ordinul nr. 27/06.01.2022 prin care reclamantul a fost numit în funcția de manager al Sanatoriului Balnear și Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani.

În raport de această împrejurare, respectiv emiterea Ordinului nr. 27/06.01.2022, în prezent nu mai subzistă interesul procesual al susținerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 33 din C. proc. civ.. prin numirea reclamantului în funcția de manager al Sanatoriului Balnear și Recuperare Mangalia, astfel că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. (d) din C. proc. civ.

Totodată, nu s-ar putea reține interesul acțiunii în anularea actului în vederea formulării ulterioare a unei acțiuni în despăgubiri, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004. având în vedere că, prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios și Fiscal a obligat Ministerul Sănătății la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcției de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020 până la efectiva numire în funcție, astfel că nu se poate reține existența unor efecte susceptibile a produce o vătămare reclamantului.

Pentru considerentele arătate, a solicitat casarea sentinței civilă nr. 200 din 13.10.2021 și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes în susținerea acțiunii și respingerea cererii formulată de reclamantul A., ca lipsită de interes.

Intimatul-reclamant A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios și Fiscal, dosarul nr. x/2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările intimatului-reclamant și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Susținerile recurentului – pârât referitoare la lipsa interesului în formularea acțiunii, respectiv susținerile intimatului-reclamant privind lipsa de obiect a recursului sunt nefondate.

Ca o primă observație, Înalta Curte reține că invocarea excepției lipsei de interes la prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei a fost fundamentată pe alte argumente decât cele pe care recurentului-pârât le invocă prin cererea de recurs.

Astfel, pârâtul a invocat la fond că reclamantul nu a probat existența încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea actului administrativ contestat (a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 263/01.04.2021) sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea sunt definite la art. 2 din Legea nr. 554/2004, motivele prezentate în cererea de anulare putând fi incluse în categoria interesului general.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat excepția lipsei de interes drept o apărare de fond și, în acest sens, invocă prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 33 C. proc. civ., arătând că, în baza sentinței nr. 80/19.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios și Fiscal, a fost emis Ordinul nr. 27/06.01.2022 prin care reclamantul a fost numit în funcția de manager al Sanatoriului Balnear și Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani.

Ori, contrar afirmațiilor recurentului-pârât, în mod evident, acest aspect nu putea fi invocat la fond, câtă vreme a intervenit ulterior pronunțării sentinței recurate.

În al doilea rând, intervenirea ulterioară pronunțării sentinței atacate constând în emiterea Ordinului nr. 27/06.01.2022, prin care reclamantul a fost numit în funcția de manager al Sanatoriului Balnear și Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani, nu poate conduce la existența lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii și nici nu poate genera o eventuală lipsă de obiect/interes a recursului, având în vedere că obiectul căii de atac îl reprezentă hotărârea pronunțată.

Pe fondul recursului, Înalta Curte apreciază că efectele hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea reclamantului A. privind anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1896/22.09.2020, obligarea Ministerului Sănătății să emită ordinul de numire a sa în funcția de Manager al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite conform funcției de manager începând cu data emiterii Ordinului contestat, indicat la pct. l din prezenta cerere, și până la data emiterii ordinului de numire a sa în aceasta funcție, sunt de natură să conducă spre o soluție de respingere, ca nefondat, a recursului recurentului-pârât.

În acest dosar, prin sentința civilă nr. 80 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admisă în parte acțiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și intervenientul B., a anulat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1896/22.09.2020 privind numirea domnului B. în funcția de manager interimar al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, a dispus obligarea Ministerului Sănătății să emită ordinul de numire a domnului A. în funcția de manager al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia și a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Sănătății la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcției de manager, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 6197 din 08.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 80 din 19 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat, în parte, sentința recurată și, rejudecând, a admis capătul de cerere formulat de reclamantul A., privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcției de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020, până la efectiva numire în funcție, menținând celelalte dispoziții.

Totodată, a respins recursurile formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății și recurentul-intervenient B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, în sensul că hotărârea judecătorească care soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, iar art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. prevede efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în baza căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție între aceleași părți o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicțională precedentă să nu poată fi contrazisă.

Efectul pozitiv nu oprește judecata celui de-al doilea proces, iar valorificarea acestuia se realizează la soluționarea cauzei pe fond, astfel încât ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre să nu mai poată fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară. Efectul pozitiv urmărește, practic, ca dispozitivul sau considerentele unei hotărâri să nu contravină unei hotărâri care a rezolvat un aspect litigios care are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății.

Înalta Curte subliniază că în mod constant în jurisprudență s-a arătat faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, ambele urmărind, însă, prelevarea principiului securității raporturilor juridice, prin împiedicarea repunerii în discuție a unei chestiuni litigioase, tranșate în mod definitiv prin hotărârea judecătorească, pe de o parte și consecvența de tratament privind aceeași chestiune litigioasă, dedusă instanțelor ulterior rezolvării sale în mod definitiv printr-o altă hotărâre.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu mai reclamă identitatea de obiect și cauză, fiind nu numai necesar dar și suficient ca partea interesată să demonstreze faptul că o anumită chestiune litigioasă a căpătat o rezolvare definitivă printr-o hotărâre anterioară, pronunțată în contradictoriu cu partea care invocă și partea căreia i se opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În cauză, reținând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2020, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 200/CA din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.