ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.09.2020, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

- admiterea cererii de suspendare a executării efectelor prevederilor art. 1 pct. 2 și ale art. II a Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, până la soluționarea pe fond a cauzei ce va avea ca obiect cererea de anulare;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 134/CA din data de 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsită de obiect și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Sănătății.

Împotriva sentinței civile nr. 134/CA din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, din perspectiva următoarelor considerente:

Este important de menționat că, inițial, reclamanta a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cerere prin care s-a solicitat suspendarea efectelor prevederilor art. 1 pct. 2 și ale art. II din Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, până la soluționarea pe fond a cauzei ce va avea ca obiect cererea de anulare, la Curtea de Apel București împreună cu alte persoane vizate de actul administrativ, înainte de expirarea perioadei de 30 de zile prevăzută în Ordinul nr. 860 din 23.06.2020, ordin care se referea la reîncadrarea recurentei pe postul de director al noii direcții înființate, termen de 30 de zile care începea să curgă de la comunicarea acestui ordin.

La acel moment, respectiv al sesizării instanței de contencios administrativ cu cererea de suspendare, executarea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 nu era epuizată prin emiterea Ordinului M.S nr. 1114 din 19.06.2020 prin care a fost aprobată organigrama detaliată și statul de funcții pentru aparatul propriu al Ministerului Sănătății, Ordinul M.S nr. 1115/19.06.2020 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare și Ordinul M.S nr. 1116/19.06.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind reîncadrarea personalului.

Raportul de serviciu al reclamantei, în calitate de director general al Direcției Generale Economice cu Ministerul Sănătății nu a fost modificat prin cele 3 ordine, modificarea intervenind în baza Ordinului nr. 860 din 23.06.2020, reîncadrarea reclamantei pe noua funcție urmând să se realizeze în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia.

Concluzia care se impune este aceea că la momentul sesizării instanței de contencios administrativ, raportul de muncă al reclamantei nu se modificase și în consecință executarea Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 nu se finalizase.

Mai este de observat că, la acel moment, Ministerul Sănătății nu a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, deși a formulat pentru termenul din data de 07.07.2020, întâmpinare, termen la care reclamanta, în raport de excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâți a renunțat la judecată în fața Curții de Apel București.

La data de 10.09.2020 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, cererea reclamantei A., formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 5 54/2004 a contenciosului administrativ, cerere prin care s-a solicitat suspendarea efectelor prevederilor art. 1 pct. 2 și ale art. II din Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, până la soluționarea pe fond a cauzei ce va avea ca obiect cererea de anulare.

Este de menționat că, pe rolul Curții de Apel București a continuat judecarea cererii de suspendare a Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020, care nu modifica raporturile de muncă ale reclamantei, dar care constituia actul administrativ care a făcut posibilă emiterea Ordinului nr. 860 din 23.06.2020 precum și a celorlalte ordine emise pentru toate persoanele vizate de acesta.

În continuare, solicită să se ia în considerare și faptul că ordinele emise și-au produs efectele fie de îndată, fie prin simpla trecere a timpului, astfel încât, deși cererea de suspendare a fost introdusă în termen legal, reclamantei îi este împiedicat accesul efectiv la justiție, întrucât i se neagă dreptul la o analiză efectivă, de către o instanță, a actului administrativ prin care s-a hotărât reorganizarea și care a stat la baza emiterii celui care a modificat raportul de muncă.

Astfel, obiectul cererii de suspendare nu s-a referit la suspendarea Ordinului nr. 860 din 23.06.2020, ci la suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020, prin care s-a hotărât reorganizarea Ministerului Sănătății și, în această modalitate modificarea structurii posturilor și dispariția funcțiilor de director general și director general adjunct.

Astfel, a arătat că prin reorganizarea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 a fost desființat postul de director general din cadrul Direcției Generale Economice, post ocupat de reclamantă încă din anul 2011, fiind fără relevanță faptul că aceasta a fost reîncadrată pe postul de director, prin ordin ulterior.

În concret, după desființarea Direcției Generale Economice s-au înființat două noi direcții, respectiv Direcția Financiară, unde postul de director a fost atribuit directorului general de la fosta Direcție Generală Economică și Direcția investiții, patrimoniu și logistică, unde postul de director a fost pus la dispoziție directorului general adjunct de la fosta Direcție Generală Economică.

În acest sens a evidențiat în mod argumentat că, în realitate, nu s-a realizat o reală reorganizare întrucât, după destructurarea Direcției Generale Economice s-au înființat două direcții cu aceleași persoane la conducere, cu același personal și cu aceleași atribuții din cadrul direcției desființate, singura diferență fiind introducerea în ambele direcții nou înființate a câte unuia sau două compartimente.

Menționează însă că, singurul efect al acestei pseudo reorganizări a fost desființarea posturilor de director general și de director general adjunct, ceea ce s-a și urmărit ca finalitate reală, în condițiile în care, aceleași persoane au fost încadrate pe posturile de director ale celor două noi direcții, îndeplinind însă, pe noile posturi, aceleași atribuții, dar cu o salarizare semnificativ redusă.

Este important de reliefat și faptul că circuitul informațional și cel al elaborării avizării documentelor ce urmează să fie supuse aprobării conducerii Ministerului Sănătății este realizat de aceleași persoane ca în structura anterioară, diferit fiind doar circuitul documentelor și durata procedurii, aceasta din urmă fiind mult mai mare.

În final, recurenta-reclamantă consideră că măsura reorganizării nu este motivată, este abuzivă și discreționară, nu are la bază criterii prevăzute de lege, încalcă principiul stabilității funcției publice, creează disfuncționalități în cadrul unor structuri de bază ale instituției, singurul scop fiind acela de reducere a unor posturi de conducere ocupate prin concurs de către funcționarii publici de carieră.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, excepția nulității în raport cu dispozițiile art. 489 C. proc. civ. și pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere prin care a solicitat suspendare a executării efectelor prevederilor art. 1 pct. 2 și ale art. II a Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, până la soluționarea pe fond a cauzei ce va avea ca obiect cererea de anulare.

Prima instanță a admis excepția lipsei de obiect, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsită de obiect, reținând că cererea reclamantei de suspendare a executării H.G. nr. 381/2020 este lipsită de obiect în condițiile în care executarea actului administrativ s-a finalizat, fiind de necontestat faptul că aceasta și-a produs efectele juridice anterior sesizării instanței cu soluționarea cererii de suspendare, reclamanta fiind reîncadrată în funcția de director în cadrul Direcției financiare prin Ordinul nr. 860/23.06.2020, acest act administrativ producând în prezent efecte.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va avea în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, Înalta Curte constată că potrivit rezoluției din data de 16.11.2020 s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, obligație ce a fost îndeplinită conform chitanței aflate la dosarului de recurs. De asemenea, se constată că la data de 19.02.2021 recurenta-reclamantă a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, ca nefondată.

Cu privire la excepția nulității în raport cu dispozițiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a arătat că, în mod greșit prima instanță a reținut că cererea de suspendare a Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020 este lipsită de obiect, hotărârea fiind dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii.

Sub acest aspect Înalta Curte constată motivele invocate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și pe cale de consecință va respinge excepția nulității recursului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că obiectul cererii de suspendare nu s-a referit la suspendarea Ordinului nr. 860 din 23.06.2020, ci la suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020, prin care s-a hotărât reorganizarea Ministerului Sănătății și, în această modalitate modificarea structurii posturilor și dispariția funcțiilor de director general și director general adjunct, cererea pendinte fiind formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat suspendarea efectelor prevederilor art. I pct. 2 și ale art. II a Hotărârii Guvernului nr. 381 din 14 mai 2020, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, până la soluționarea pe fond a cauzei ce va avea ca obiect cererea de anulare.

În raport de acest act normativ (nr. 381 din 14 mai 2020) recurenta-reclamantă a solicitat să se constate existența cazului bine justificat ce rezultă din încălcarea prevederilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019, sub aspectul că au avut loc 2 reorganizări într-un interval mai mic de 6 luni consecutive în intervalul 16.01.2020 - 14.05.2020, încălcarea prevederilor legale privind transparența decizională reglementată de art. 6 și art. 62 alin. (4) coroborat cu art. 63 alin. (1) din Legea nr. 52/2003, încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 pe considerentul că "motivarea" măsurilor de reorganizare nu are o susținere reală.

Or, odată cu formularea cererii de intervenție accesorie de către Ministerul Sănătății prin care s-a învederat faptul că reclamanta a renunțat la judecata ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 privind suspendarea H.G. nr. 381/2020, la dosarul cauzei s-a depus Ordinul nr. 860/23.06.2020 privind reîncadrarea recurentei-reclamante în funcția de director, gradul II, la Direcția financiară.

În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că Ordinul M.S. nr. 860/23.06.2020 a fost emis în executarea în concret a H.G. nr. 381/2020, astfel că situația preexistentă acestei hotărâri nu mai subzistă după emiterea ordinului menționat, acesta din urmă fiind act administrativ distinct și executoriu care, deși nu are incidență în raporturile juridice materiale și procesuale dintre părți, nu a fost atacat de către recurenta-reclamantă și a produs efecte juridice.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de netimbrare și excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 134/CA din 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.