ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 18.08.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat: - în principal: anularea parțială a Hotărârii nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 (H.G. nr. 161/2016 sau Hotărârea 161/2016) cu privire la Anexa 2 cuprinzând Contractul-cadru; - în subsidiar: a) anularea parțială a Hotărârii 161/2016 cu privire la Anexa 2 cuprinzând Contractul-cadru, ca urmare a intrării în vigoare a unei noi legi a bugetului de stat, respectiv Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017; b) anularea parțială a Hotărârii 161/2016 cu privire la art. 3 lit. q) și parțial lit. z), art. 24 lit. q) și parțial lit. a), art. 42 lit. p) și parțial lit. z), art. 59 lit. o) și parțial lit. x), art. 74 lit. n) și parțial lit. ș) și parțial art. 92 lit. p) din Contractul-cadru reprezentând Anexa 2 din Hotărâre; c) anularea parțială a Hotărârii nr. 161/2016 cu privire la art. 197 alin. 1 din Contractul-cadru reprezentând Anexa 2 din Hotărâre. La data de 03.10.2017, Ministerul sănătății a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2017, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Sănătății.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2681 din data de 8 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu Ministerul Sănătății, ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2681 din data de 8 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. și, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel București pentru o nouă judecată pe fond, iar, în subsidiar, casarea sentinței atacate și rejudecarea procesului pe fond. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. Argumentele aduse de recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv de casare vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii adiționale și asupra cererii de intervenție formulate în cauză de A., respectiv de Ministerul Sănătății în favoarea pârâtului Guvernul României. În cadrul cererii adiționale susține recurentul că a arătat care sunt motivele ce susțin cererea sa de anulare a dispozițiilor art. 161 din H.G. nr. 161/2016 și a făcut trimitere la argumentele de fapt si de drept dezvoltate pe larg prin cererea de chemare în judecată și care vizează faptul că această prevedere este de natură să aducă atingere liberei concurențe pe piața serviciilor medicale, în sensul art. 8 din Legea nr. 21/1996 și practicii constituționale în materie, precum și a libertăților de circulație în sensul art. 49 și art. 56 TFUE. De asemenea, atât pârâtul Guvernul României, cât și intervenientul Ministerul Sănătății, au formulat și au depus întâmpinări la cererea adițională formulată de A., însă, în soluționarea cauzei, susține recurentul-reclamant, instanța de fond a analizat, în mod exclusiv, petitele formulate prin cererea de chemare în judecată, fără a se pronunța asupra cererii adiționale depuse de A., încălcând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. civ., din sentința recurata lipsind "soluția dată tuturor cererilor deduse judecății", astfel cum dispun în mod imperativ dispozițiile anterior menționate. De asemenea, a mai susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății" și dispozițiile art. 22 alin. (6) teza I C. proc. civ., care prevăd că "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut." În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Sănătății în favoarea pârâtului Guvernul României, din dispozitivul Sentinței recurate lipsind soluția instanței cu privire la această cerere. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 și 8 din C. proc. civ. Recurentul-reclamant a înțeles să dezvolte prin argumente comune cele două motive de recurs invocate, criticile de nelegalitate subsumate acestora, fiind redate în cele ce urmează. Recurentul-reclamant susține că hotărârea este nemotivată, conține și motive străine, dar și încalcă normele de drept material, argumente comune motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ. În primul rând, pornind de la situația derulării procesului la fond, arată că în cadrul probei cu înscrisuri, A. a solicitat instanței să dispună emiterea unei adrese către Consiliul Concurenței în vederea comunicării de informații privind stadiul investigației privind majorarea valorii serviciilor medicale decontate doar unităților sanitare publice statuate în H.G. nr. 791/2015 și menținute prin H.G. nr. 161/2016. La data de 11.04.2018, Consiliul Concurenței a transmis la dosarul cauzei Decizia Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017 care, în mod expres, constata, pe baza unei analize laborioase, încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996. Prin Decizia nr. 69/13.12.2017 Consiliul Concurenței a constatat "încălcarea art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, de către Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, în perioada 28 septembrie 2015 - 11 august 2017, prin completarea Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 cu prevederile art. 201 introduse prin art. I pct. 2 din H.G. nr. 791/2015 precum și prin adoptarea prevederilor art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017 la H.G. nr. 161/2016". Consiliul Concurenței, prin decizia anterior menționată, a constatat că dispozițiile legale a căror anulare a pretins-o recurenta "au consacrat un regim discriminatoriu cu privire la modalitatea de plată a serviciilor medicale prestate de furnizori, realizând o distincție nejustificată între furnizorii publici si privați, care nu se raportează la un indicator obiectiv de evaluare a serviciilor medicale, ci are în vedere doar criteriul public privat". A învederat recurentul-reclamant faptul că sentința recurată omite orice tip de analiză care să includă aprecieri (aproprierea ori respingerea, sau după caz, găsirea fără relevanță) a ratio decidendi din Hotărârea nr. 69/13.12.2017 a Consiliului Concurenței. Practic, cu ușurință se poate observa că Hotărârea nr. 69/13.12.2017 Consiliului Concurenței nu a fost analizată deloc, deși acest act de autoritate făcea dovada deplină a celor constatate în cuprinsul lui. Astfel, în acest context, se poate constata și încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 259 C. proc. civ., dacă prin absurd (deși, nu rezultă din niciun considerent al sentinței recurate) s-ar ajunge la o eventuală concluzie că instanța ar fi revenit asupra probei. Instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea de a reveni asupra probei cu acest înscris și nici nu a motivat în niciun fel, prin Sentința recurată, de ce nu a mai procedat la cercetarea acestuia. Instanța de fond a stabilit inițial că, pentru soluționarea cauzei este necesară și utilă consultarea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017, dispunând chiar amânarea cauzei pentru a da posibilitatea Consiliului de a depune motivarea hotărârii, pentru ca ulterior, la pronunțarea soluției în cauză, să ignore efectiv constatările Consiliului Concurenței. Or, aceasta reprezintă o atitudine procesuală nelegală a instanței de fond, care a condus la pronunțarea unei hotărâri lovite de nulitate deoarece, prin sentința recurată, instanța a încălcat regulile de procedură (art. 259 C. proc. civ.) a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, încălcarea acestor dispoziții legale atrage, în opinia recurentului-reclamant, incidența ambelor motive de casare ale art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. În al doilea rând, ignorarea de către instanța de fond a Hotărârii Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017 a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, atrăgând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, a învederat că investigația și decizia Consiliului Concurenței au vizat și ulterior au și constatat încălcarea art. 8 din Legea concurenței nr. 21/1996 de către Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, în perioada 28 septembrie 2015 - 11 august 2017, prin completarea Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 cu prevederile art. 201 introduse prin art. I pct. 2 din H.G. nr. 791/2015 precum și prin adoptarea prevederilor art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017 la H.G. nr. 161/2016. Or, exact dispozițiile H.G. nr. 161/2016 fac obiectul acțiunii în anulare deduse judecății, A. reclamând printre altele încălcarea art. 8 din Legea concurenței nr. 21/1996 drept motiv de nulitate a actului contestat. De altfel, și în cadrul pledoariei, recurenta a invocat, prin reprezentat convențional, caracterul decisiv al actului emis de autoritatea de concurență, în acest sens, fiind elocvente și cele reținute prin încheierea din data de 16.04.2018 (de dezbateri pe fond) în ansamblul său, anume că "Din acest punct de vedere, solicită aplicarea nulității prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1996." În aceste condiții, este evident că instanța de fond avea obligația de a motiva în fapt și în drept de ce, cu privire la problema de drept ridicată prin cererea principală (și prin cererea adițională) - recte, incidența nulității reglementate de art. 8 din Legea nr. 21/1996, a lipsit de relevanță constatările Consiliului Concurenței din Decizia nr. 69/13.12.2017. Cât privește motivele străine de natura pricinii (pct. 6 al art. 488), susține recurentul că instanța de fond a motivat soluția de respingere a acțiunii, prin raportare la alte argumente de fapt și de drept decât cele invocate de A.. În aceste condiții, considerentele atacate apar ca fiind străine de natura cauzei, întrucât, din cuprinsul acestora rezultă că instanța de fond nu a analizat motivele invocate de A., pentru a aprecia dacă acestea sunt sau nu întemeiate; în schimb, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii motivând această soluție prin argumente fără legătură cu cele invocate de A., argumente care nici măcar nu au fost puse în discuția părților. Totodată, a mai arătat că A. a invocat încălcarea libertății economice și a liberei concurențe prin raportare la alte aspecte care caracterizează activitatea furnizorilor privați de servicii medicale și discriminarea acestora față de furnizorii de servicii medicale publice, și nu cu privire la impunerea prețului, așa cum în mod nelegal instanța de fond a ales să analizeze cererea de chemare în judecată. Or, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, învederează recurentul că instanța de fond s-a rezumat la a cerceta aspecte privind impunerea prețului serviciilor medicale și a motivat, în contradicție cu cele stabilite de Consiliul Concurenței, soluția de respingere prin dezvoltarea unor argumente care nu au fost supuse analizei instanței și pe care, dacă instanța ar fi apreciat necesar să le invoce din oficiu, avea obligația procedurală de a le pune în discuția contradictorie a părților. Cât privește încălcarea normelor de drept material, susține recurentul reclamant că instanța a încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, aspect ușor de constatat de către instanța de recurs în urma analizei complete a Deciziei nr. 69/13.12.2017 emise de Consiliul Concurenței. În concret, toată argumentația recurentei, expusă prin cererea principală și prin cea adițională, a fost validată (în mod independent) prin decizia autorității de concurență. În concluzie, arată recurentul că, dacă instanța ar fi analizat constatările Consiliului, instanța de fond nu ar fi putut să își formeze convingerea că acțiunea recurentei era nefondată, ci dimpotrivă. Astfel, în opinia sa, a arătat că Decizia nr. 69/13.12.2017 era și este decisivă, câtă vreme interdicția de denaturare a concurenței stabilită prin art. 8 din Legea nr. 21/19962 era, în mod complet și corect fundamentată, ca fiind încălcată.

Apărările formulate Împotriva recursului promovat de reclamant, ambii intimați au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale 5.1. La data de 12 februarie 2021 Consiliul Concurenței a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului-reclamant A., solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, urmând a se constata că prevederile art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 la Hotărârea Guvernului nr. 161/2016 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței, prin raportare la aspectele reținute în cuprinsul Deciziei Consiliului Concurenței. 5.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare la cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Concurenței, solicitând respingerea acesteia în principiu, ca inadmisibilă, conform art. 64 alin. (2) din C. proc. civ. 5.3. La termenul de judecată din 04 iunie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Concurenței în interesul recurentului-reclamant A., pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, în considerarea argumentelor prezentate în cele ce urmează. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. În cadrul acestui motiv de casare recurentul- reclamant invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii adiționale la acțiunea introductivă de instanță, formulată pentru termenul de judecată din 11.12.2017 și nici asupra cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Sănătății în interesul Guvernului. În ceea ce privește cererea adițională, Înalta Curte constată mai întâi că aceasta privea ultimul capăt subsidiar al cererii introductive de instanță, referitor la anularea art. 197 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 161/2016 și nu viza capătul principal al acțiunii, asupra căruia, în mod judicios, s-a aplecat cercetarea judecătorească, conform limitelor învestirii sale. În al doilea rând, astfel cum chiar reclamantul a precizat în cererea adițională, aceasta nu a reprezentat un petit distinct de acțiune prin care se urmărea modificarea cererii de chemare în judecată sau completarea acesteia cu altă pretenție judiciară, ci a constituit doar o precizare a capătului subsidiar nr. 4 de cerere, în sensul înlocuirii articolului nr. 197 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 161/2016, indicat inițial, cu articolul 196 1 din același act normativ, în forma sa modificată prin H.G. nr. 575/2017, intrată în vigoare ulterior sesizării instanței. Această poziție procesuală fost susținută și în fața instanței de fond, în ședința publică de la 12.02.2018, fiind consemnat în încheierea de ședință întocmită la aceeași dată că reclamantul prin avocat a învederat că, în realitate, deși sunt articole diferite ca număr, "dreptul fructificat de reclamantă este același, pentru că este o problemă de constrângere realizată la nivel instituțional, pe care a dezvoltat-o în cererea principală". Prin aceeași încheiere de ședință, respingând excepția netimbrării cererii adiționale invocată de pârât, instanța de fond a statuat că nu este necesară achitarea unei taxe suplimentare, având în vedere că "acțiunea vizează anularea unui singur act", neavând relevanță că printr-o modificare ulterioară a hotărârii de guvern s-a dat o altă numerotare articolelor. În acest context, analiza instanței de fond nu trebuia să aibă în vedere, în mod distinct, cererea adițională, care, în realitate, avea natura unei cereri precizatoare și, relevantă fiind punctul 6 din cererea adițională potrivit căruia reclamantul a arătat următoarele: "Ca atare, aceleași considerente analizate în cadrul acțiunii introductive referitoare la art. 197 sunt aplicabile și cu privire la art. 196 1 din H.G. nr. 575/2007. În acest sens, reiterăm raționamentul privind art. 197 din acțiunea introductivă, respectiv secțiunile 4 și 5 - para. 4.23 - 5.11 ." În ceea ce privește critica referitoare la lipsa din dispozitivul hotărârii a soluției pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține vădita netemeinicie a acesteia. Astfel, instanța de fond a respectat procedura prevăzută de art. 64 din C. proc. civ., în sensul că prin încheierea de ședință din data de 11.12.2017, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Sănătății în interesul pârâtului Guvernul României. Prin urmare, în calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Sănătății nu putea sprijini decât apărarea acestuia, argumentația cererii de intervenție fiind făcută în contradictoriu cu acțiunea reclamantului, intervenientul având aceeași poziție procesuală cu a pârâtului Guvernul României. Așadar, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în mod procedural și logic, din punct de vedere juridic, instanța de fond a procedat la respingerea acesteia atât în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cât și cu intervenientul accesoriu Ministerul Sănătății, soarta procesuală a acestuia din urmă neputând fi diferită de cea a autorității pârâte. Cu alte cuvinte, instanța de fond nu avea temei procedural pentru a se pronunța distinct asupra cererii de intervenție accesorie, decât din perspectiva admisibilității acesteia, având în vedere că apărările pârâtului Guvernul României, pentru care s-a intervenit, au fost considerate eficiente, temeinice și menite să formeze convingerea instanței că acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă. În concluzie, dispozitivul sentinței instanței de fond cuprinde soluția pronunțată asupra tuturor cererilor părților litigante, cu care a fost învestită, acțiunea fiind respinsă și în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Sănătății. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., instanța de fond neîncălcând nicio regulă procedurală prevăzută de lege sub sancțiunea nulității. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ. Analizând criticile subsumate celor două motive de casare, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu, în principal, chestiunii privind omiterea din analizarea cauzei, de către instanța de fond, a dispozițiilor Deciziei Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017, iar prin înlăturarea de la analiză a efectelor acestei decizii recurentul-reclamant apreciază că instanța și-a format o convingere eronată asupra cauzei, nemotivând, în fapt, soluția pronunțată prin raportare expresă la acest înscris administrat în cauză. Din aceeași perspectivă, susține recurentul că soluția a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente speței. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că instanța de fond și-a structurat raționamentul juridic corespunzător criticilor de nelegalitate invocate de reclamant la punctele 2-5 din cererea de chemare în judecată, răspunzând fiecăreia dintre acestea. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând soluționarea cauzei de către instanța de fond fără analizarea punctuală a dispozițiilor Deciziei nr. 69/13.12.2017 emisă de Consiliul Concurenței, Înalta Curte reține că Deciziile Consiliului Concurenței sunt, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, republicată, acte administrative unilaterale cu caracter individual, prin care se constată încălcarea prevederilor concurențiale, se aplică sancțiunile corespunzătoare și se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurențial. Astfel cum a reținut, în mod judicios, și prima instanță, reclamantul este nemulțumit de faptul că, prin actul normativ menționat, furnizorii de servicii medicale, care încheie un contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sunt obligați să nu încaseze sume suplimentare (față de cele care urmează a fi decontate de casele de sănătate) pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond și pentru serviciile documentele efectuate/eliberate în strânsă legătură sau necesare acordării serviciilor medicale, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens. Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a stabilit situația de fapt dedusă judecății și scopul juridic și material urmărit de recurentul-reclamant, analizând demersul judiciar prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei și circumscrise limitelor învestirii, respectiv anularea Anexei 2 a unui act administrativ cu caracter normativ - H.G. nr. 161/2016 cuprinzând Contractul- cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2016-2017. Fără a relua raționamentul juridic al instanței de fond, pe care îl însușim în totalitate, în exercitarea controlului judiciar, Înalta Curte va răspunde punctual la principalele argumente susținute de recurent în solicitarea de casare a sentinței recurate. În primul rând, Înalta Curte, contrar celor expuse de recurent, constată că instanța de fond nu era ținută, nici de analiza, nici de aplicarea în speță a constatărilor făcute prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017, în sensul încălcării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 21/1996, republicată, la adoptarea noilor regulamente pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Analiza legalității unui act administrativ cu caracter normativ, în speță a unei hotărâri de guvern, trebuie să se raporteze la conformitatea acestuia cu dispozițiile legale pentru executarea și aplicarea cărora a fost adoptat, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru aprobarea actelor normative. Or, H.G. nr. 161/2016 a fost emisă în aplicarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, respectiv a art. 221 alin. (1) lit. c) și d) și a) art. 229 alin. (2) din legea menționată, astfel de hotărâri de guvern fiind emise multianual, în funcție de adoptarea Legii anuale a bugetului. Prin urmare, raportarea reclamantului la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 21/1996 pentru a solicita anularea unei hotărâri de guvern direct în temeiul încălcării principiului liberei concurenței, nu poate face analiza instanței de contencios administrativ într-o asemenea procedură. Recurentul-reclamant încearcă să denatureze raționamentul primei instanțe, în sensul de a induce ideea, că aceasta a înlăturat, în mod direct, critica referitoare la încălcarea concurenței, statuând că nu este încălcat acest principiu. Argumentul este fals și nu are corespondent în considerentele expuse de prima instanță. Contrar afirmațiilor recurentului, instanța de fond a reținut că nu poate reține încălcarea principiului constituțional al liberei concurențe, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 95/2006, în temeiul cărora a fost emisă H.G. nr. 161/2016, și nu din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 21/1996; și aceasta tocmai în ideea de a nu ingera în competența specială a Consiliului Concurenței în această materie. Din acest considerent, raționamentul primei instanțe nu s-a raportat la Decizia nr. 69/2017 emisă de Consiliul Concurenței, nefiind învestită cu analiza acesteia și neputând lua act de constatările acesteia, ca și cum i -s ar fi impus cu puterea de lucru judecat, atâta vreme cât, această decizie reprezintă doar un act administrativ, care la momentul soluționării prezentei cauze face obiectul unei acțiuni în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București (dosar x/2018). Pe de altă parte, faptul că instanța de fond a administrat proba cu acest înscris la dosarul cauzei, are semnificația exercitării rolului activ stabilit de art. 22 în sarcina judecătorului, în condițiile în care părțile litigante îl menționaseră în actele procedurale întocmite în cauză. Înalta Curte reține, că în mod corect, prima instanță nu a data relevanță probatorie și juridică acestei decizii a Consiliului Concurenței, având în vedere că investigația inspectorilor de concurență, care a condus la emiterea ei, a vizat o multitudine de aspecte reglementate în diferite hotărâri de guvern, emise succesiv și în ordine cronologică, în domeniul aprobării pachetelor de servicii și a Contractului cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, fără a se deduce expres că acțiunea anticoncurențială are legătură directă sau indirectă cu pretențiile concrete deduse judecății în prezentul litigiu. În concluzie, alegațiile instanței de fond prin care au fost înlăturate susținerile reclamantului cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 161/2016 prin raportare la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, nu au impact faptic sau juridic asupra celor constatate prin Decizia nr. 69/2017 a Consiliului Concurenței, criticile formulate de recurent în acest sens, fiind nefondate. În ceea ce privește aspectul încălcării de către Guvernul României a dispozițiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, nefiind respectată obligația de negociere și consultare, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță că organizațiile patronale au rol consultativ și nu de negociere. Totodată, referitor la critica vizând existența unei discriminări între unitățile sanitare de stat sau private, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a dat relevanță considerentelor Deciziei nr. 2/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, prin care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În acest context, este justă și teoria instanței de fond în a aprecia că instituirea unei obligații de a nu percepe pentru serviciile medicale costuri suplimentare față de cele care urmează să fie decontate din FNUASS, chiar dacă s-ar accepta teza că reprezintă o restrângere a libertății economice, întrucât aceasta urmărește un scop legitim și care are un caracter proporțional, nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate apt să ducă la anularea actului administrativ. Un ultim alt argument de critică a sentinței de fond este legat de respingerea aspectului de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016, prin raportare la efectele noii legi a bugetului de stat pe anul 2017 - Legea nr. 6/2017. Înalta Curte reține că, în mod just, instanța de fond a reținut că, în materia contenciosului administrativ cauzele de nulitate trebuie să fie contemporane adoptării actului, neputând fi determinate de împrejurări subsecvente procesului legiferării, cum ar fi apariția noii legi a bugetului de stat pe anul 2017, în condițiile în care, chiar aplicabilitatea/valabilitatea Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 este reglementată pentru o perioadă determinată (intervalul 2016-2017). În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică. În raport de soluția prefigurată asupra cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 67 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Concurenței în interesul recurentului-reclamant. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.