ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 septembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat suspendarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1896 din 22.09.2020 privind numirea domnului B. în funcția de manager interimar al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanța, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin sentința civilă nr. 147 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Recurentul-reclamant a arătat că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis în temeiul Legii nr. 95/2006, iar nu al art. 11 din Legea nr. 55/2020, iar instanța de fond nu a observat neconcordanța dintre temeiul legal menționat în ordin și cel invocat de pârât prin întâmpinare. Totodată, a apreciat că motivarea instanței de fond este contradictorie din perspectiva reținerii temeiului de drept al emiterii ordinului, întrucât, deși constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii generale nr. 95/2006, ci prevederile speciale ale art. 27 din Legea nr. 55/2020, totuși reține că managerul interimar a fost numit în condițiile art. 177 alin. (4) - (6) din Legea nr. 95/2006.

Ca atare, a susținut reclamantul că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile legale în baza cărora a fost emis ordinul contestat, aplicând în mod greșit prevederile legii speciale, deși actul administrativ se raportează la prevederile legii generale.

Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art. 27 alin. (3) raportat la art. 11 din Legea nr. 55/2020, care stabilesc că sunt exceptate de la suspendarea oricăror tipuri de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante instituțiile și unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Intimatul-pârât a numit un manager interimar în temeiul Legii nr. 95/2006, iar ulterior a invocat dispozițiile legii speciale, fără însă a respecta și procedura specifică acestei legi, de numire în funcții vacante pe perioada stării de alertă.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurentul-reclamant a susținut că măsura numirii unui manager interimar în detrimentul managerului care a câștigat postul prin concurs creează un prejudiciu în patrimoniul său. Totodată, această măsură perturbă și activitatea autorității publice, raportat la dispozițiile pe care managerul interimar le implementează pe perioada ocupării funcției, ce pot conduce la schimbări în structura autorității, care nu mai pot fi ulterior înlăturate.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cerința existenței interesului reclamantului A. în susținerea căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru următoarele considerentele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului ministrului sănătății nr. 1896 din 22.09.2020, prin care s-a dispus numirea unui manager interimar al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia. Măsura numirii interimare în funcție s-a dispus pentru o perioadă determinată, de 6 luni, care s-a împlinit la data de 22.03.2021.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În raport de acest text de lege, Înalta Curte reține că suspendarea executării, ca măsură de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupune executorialitatea actului, respectiv producerea unor efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor reclamantului, a căror înlăturare se urmărește prin formularea cererii de suspendare. Or, această condiție nu mai este îndeplinită în ipoteza în care măsurile dispuse prin actul atacat au încetat să mai producă efectul pretins prejudiciabil, ca urmare a împlinirii termenului pentru care au fost dispuse.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. În stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și împrejurările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, care au afectat în vreun fel existența sau executorialitatea actului administrativ, inclusiv expirarea termenului pentru care au fost adoptate măsurile contestate, pretins vătămătoare.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că măsura numirii unui manager interimar, în detrimentul reclamantului care a câștigat concursul de ocupare a postului de manager al sanatoriului balnear, a expirat la data de 22.03.2021, astfel încât, în prezent, atingerea adusă dreptului reclamantului de a fi numit în funcție nu se mai datorează Ordinului nr. 1896/22.09.2020.

Este adevărat că, ulterior împlinirii acestui termen, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a emis un alt act administrativ, respectiv Ordinul nr. 263/01.04.2021, prin care a numit în funcția de manager interimar persoana care a ocupat această funcție și în temeiul Ordinului nr. 1896/22.09.2020, însă această împrejurare este nerelevantă din perspectiva menținerii interesului în soluționarea recursului.

În acest sens, nu pot fi avute în vedere argumentele expuse oral de către reprezentantul recurentului-reclamant în fața instanței de recurs, care a justificat interesul susținerii recursului prin efectul pe care hotărârea instanței de recurs ar putea să îl aibă asupra litigiului vizând suspendarea executării noului ordin, din perspectiva reținerii cazului bine justificat și a înlăturării aparenței de legalitate de bucură actul administrativ. Pe de-o parte, în discuție se află două acte administrative individuale distincte, între care nu există raport de accesorietate, astfel încât nelegalitatea unuia să producă un efect direct asupra legalității celuilalt, iar pe de altă parte, chiar dacă ambele acte ar fi afectate, la nivel de aparență, de aceleași elemente de nelegalitate, acest aspect nu schimbă împrejurarea că efectele primului ordin au încetat la data expirării perioadei pentru care acesta a fost emis și, drept urmare, nu mai există un interes pentru suspendarea lui.

Pentru ca reclamantul să justifice interesul susținerii recursului, acesta trebuie să prefigureze un folos pe care l-ar putea obține în cazul admiterii căii de atac și rejudecării cererii de suspendare, în cauză acest folos constând în suspendarea efectelor numirii în funcție a managerului interimar. Or, cât timp această măsură a fost dispusă pe o perioadă determinată, care s-a împlinit anterior momentului judecării recursului, Înalta Curte constată că interesul de a acționa al recurentului-reclamant nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.