ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1172/14.11.2019 privind încetarea Contractului de management nr. x/18.02.2019 încheiat între manager și Ministerul Sănătății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40/2020 din 11 martie 2020, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 1172/14.11.2019 al Ministrului Sănătății formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, considerând în mod nelegal că executarea actului administrativ nu ar fi susceptibilă de suspendare. Motivul potrivit căruia nu se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ cu caracter individual pe considerentul că acest act a produs deja toate efectele juridice, efectele fiind epuizate, este lipsit de raționament logico-juridic în condițiile în care, ca urmare a executării acestui act, s-a dispus numirea unui manager interimar care își exercită și în prezent atribuțiile încredințate. În opinia recurentului, posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale, individuale sau normative, este consacrată și de documente emise de organisme internaționale, în condiții similare cu reglementarea prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Recomandarea R nr. 89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii statuând că instanța acordă suspendare atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Totodată, sentința pronunțată nu satisface exigențele impuse de art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motive ample și logice care să susțină soluția pronunțată. Prin raționamentul folosit, Curtea de Apel Craiova practic restrânge domeniul de aplicare al art. 14 și15 din Legea nr. 554/2004, statuând faptul că suspendarea executării unor acte administrative cu executare uno ictu este lipsită de obiect. Per a contrario, în opinia Curții, numai actele administrative cu executare succesivă în timp sunt susceptibile de a face obiectul procedurii reglementate de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul - reclamant, prin cererea de recurs, a susținut că Ordinul nr. 1172/14.11.2019 privind încetarea Contractului de management nr. x/18.02.2019, încheiat între manager și Ministerul Sănătății produce în continuare efecte juridice, iar mai mult, acesta se află în procedura de verificare a legalității sale, ca urmare a formulării acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova. Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate". "Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. "Paguba iminentă", o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind "prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public". Recurentul a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane. Instanța de contencios administrativ nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea se pronunță, așa cum s-a precizat mai sus, asupra legalității unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 1172/14.11.2019 al Ministrului Sănătății a fost emis cu producerea efectelor juridice chiar din ziua emiterii lui. Fiind un act administrativ individual emis cu executare imediată, efectele sale juridice s-au produs la momentul indicat în act, respectiv 14.11.2019, astfel că, în momentul judecării cauzei, Ordinul nr. 1172/14.1L2019 al Ministrului Sănătății și-a epuizat efectele juridice și, ca atare, nu se mai poate dispune o măsură a suspendării unu act juridic care nu mai este susceptibil de executare. De asemenea, Înalta Curte constată că deși recurentul în motivarea recursului a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. acesta nu le-a dezvoltat, astfel că nu vor fi analizate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.