ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2023

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 481 din 2 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Prin decizia nr. 2479 din 17 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul, casată decizia civilă nr. 149/2021 din 1 februarie 2021, fiind trimisă cauza spre o nouă judecată Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea pronunțată la 6 iunie 2022, instanța de apel a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea recursului s-a arătat că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel încălcând unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 6 C. proc. civ. privind desfășurarea cu celeritate a judecății. Astfel, prin crearea unui lanț de suspendări se ajunge la situația de domino în care niciun dosar nu ar mai putea fi soluționat dacă există o minimă legătură cu rezolvarea altei judecăți. În susținerea acestei critici s-a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 2331 din 19 aprilie 2011, pronunțată în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a mai apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul stabilind că pentru a se putea dispune suspendarea unei pricini în cazul în care dezlegarea sa depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, această judecată trebuie să fie una în curs de derulare și nicidecum suspendată. Cu alte cuvinte, măsura suspendării trebuie luată inclusiv prin punerea în balanță a intereselor și drepturilor părților. Or, a suspenda această cauză semnifică însăși anularea posibilității reclamantei de a-și putea satisface dreptul legitim într-o manieră maximală, iar o soluție de suspendare ar conduce la paralizarea procesului, cu două cauze interconectate, dar suspendate. Se mai invocă reaua-credință a intimatei A., care încearcă să tergiverseze soluționarea procesului într-un mod mascat, cerând suspendarea judecății până la soluționarea unei alte cauze suspendate, ceea ce contravine principiilor bunei desfășurări a procesului civil.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2022, intimata A. - Sucursala București a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală.

În data de 5 decembrie 2022, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a argumentelor și apărărilor intimatei A. și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând încheierea atacată, prin raportare la criticile invocate și la apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., privind suspendarea judecății apelului la termenul de judecată din 6 iunie 2022.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare are o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problemele de drept deduse judecății aflându-se într-o legătură indisolubilă.

Față de ordinea logică de soluționare a problemelor de drept deduse judecății, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a concluzionat că, în vederea soluționării disputei dintre părți, prezintă importanță tranșarea cu prioritate a litigiului în ceea ce privește legalitatea deciziei organelor fiscale, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, aflat în stare de judecată, cu termen fixat la data de 02.03.2023, cât și în ce privește cererea de restituire a sumelor de bani executate de către A.N.A.F. (dosarul nr. x/2020 - în prezent suspendat până la soluționarea dosarului nr. x/2015) pentru a se putea verifica măsura în care operează răspunderea contractuală a pârâtei A. care a eliberat sumele către organele fiscale, ori sunt întrunite, în subsidiar, condițiile plății nedatorate sau îmbogățirii fără justă cauză, pentru a se evita o eventuală dublă reparație a prejudiciului suferit de reclamantă.

Dat fiind că situația litigioasă privește raportul juridic dintre recurenta Hidroelectrica și A.N.A.F., care nu e parte în acest proces, se impune soluționarea cu prioritate a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce are ca obiect cererea recurentei-reclamante privind anularea actelor fiscale nr. x/12.11.2019 și nr. x/23.12.2019 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 214.385.212 RON, cu obligarea la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reține că suma de 214.385.212 RON a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. x/21.01.2014, decizie contestată în dosarul nr. x/2015. În cuprinsul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului anterior menționat, la punctul 3.1. au fost indicate ca motive de nelegalitate a deciziei și a Raportului de inspecția fiscală nr. x/21.01.2014, aspecte referitoare la decăderea A.N.A.F. din dreptul de a-și valorifica creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței, susținându-se că, odată intervenită sancțiunea decăderii, nu putea emite titlul de creanță.

Totodată, dosarul nr. x/2021, ce are ca obiect cererea de întoarcere a executării silite formulată de intimata-pârâtă A. împotriva autorităților fiscale este suspendat până la soluționarea definitivă a contestației ce face obiectul dosarului nr. x/2015

Astfel, în ceea ce privește recuperarea de către recurenta-reclamantă a pretinsului prejudiciu suferit prin executarea silită a autorităților fiscale, care este imputat și intimatei-pârâte, se impune stabilirea cu prioritate dacă suma executată silit era sau nu datorată de recurenta-reclamantă.

Cât timp legiuitorul a avut în vedere pentru reglementarea acestui caz de suspendare facultativă a judecății înrâurirea pe care o poate avea tranșarea asupra unui drept și asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză, înrâurire care rezultă, cu evidență, în speță, în mod legal instanța de apel a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire la susținerile recurentei în sensul că măsura dispusă de instanța de apel încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv celeritatea judecății, reglementată de art. 6 C. proc. civ., întrucât intimata-pârâtă, prin cererea de suspendare, nu tinde, în realitate, decât la tergiversarea soluționării cauzei, acestea nu pot fi reținute. În mod corect a constatat instanța de apel că, deși măsura suspendării a fost solicitată de pârâtă, demersul judiciar până la soluționarea căruia este întrerupt cursul judecății aparține reclamantei, aceasta fiind titulara acțiunilor în justiție înregistrate sub nr. x/2015, respectiv nr. x/2020. Astfel, nu poate fi reținută o rea-credință din partea intimatei în exercitarea drepturilor sale procesuale, nefiind parte în aceste litigii, cu consecința că nu prezintă riscul tergiversării soluționării printr-un comportament lipsit de diligență în cadrul procesului care a determinat măsura suspendării judecății.

În aceste condiții, nici jurisprudența la care a făcut referire recurenta în cuprinsul cererii de recurs, nu poate fi relevantă în cauză.

Înalta Curte apreciază că suspendarea judecății este justificată de garanțiile procesului echitabil, nefiind încălcat accesul la justiție al recurentei-reclamantei.

În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și pentru respectarea principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți. Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil.

Curtea Constituțională în Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004 a reținut că suspendarea cauzei, într-o astfel de ipoteză, este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Adoptarea măsurii suspendării judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. depinde de aprecierea instanței care este datoare să examineze și oportunitatea suspendării judecății.

Or, din această perspectivă, întrucât recurenta-reclamantă este cea care a promovat demersul procesual până la soluționarea definitivă a căruia s-a dispus suspendarea judecății, nu i s-ar putea imputa intimatei-pârâte - ce a justificat legătura indisolubilă între cele două cauze și necesitatea tranșării unui drept al recurentei-reclamante de restituire, ce poate fi invocat cu putere de lucru judecat în litigiul pendinte - că și-ar fi exercitat un interes procesual de a menține și prelungi pe o durată excesivă incertitudinea referitoare la obligațiile pretinse în sarcina sa de reclamantă.

Nici faptul că dosarul nr. x/2020 a fost suspendat, la rândul său, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate constitui un argument valid în sensul nelegalității încheierii recurate, întrucât chiar dacă temporar procesul rămâne în nelucrare, instanța nu s-a dezînvestit de soluționarea pricinii, fiind îndeplinită situația-premisă a suspendării facultative a existenței unei alte judecăți.

Față de cele arătate mai sus, se constată că niciuna din criticile recurentei-reclamante nu poate fi reținută, încheierea de suspendare fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte A. - Sucursala București, de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cereri de recurs, Înalta Curte reține că, față de obiectul căii extraordinare de atac, respectiv încheierea de suspendare pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă la data de 6 iunie 2022 în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întreruperea cursului judecății fiind un incident procedural, care nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, cheltuielile de judecată în această etapă procesuală nu pot fi acordate, urmând a fi avute în vedere odată cu soluționarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva încheierii de ședință din 6 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.