ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2479/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. a solicitat Tribunalului București să oblige pârâta A. să restituie suma de 214.385.212 RON, plus dobânda penalizatoare, în principal în temeiul răspunderii contractuale izvorâte din contractul de credit nr. x din 9 februarie 2016, în subsidiar în temeiul plății nedatorate, iar într-un al doilea subsidiar în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 481 din 2 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea reclamantei este respinsă ca neîntemeiată, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Împotriva hotărârii instanței de fond se formulează apel de către reclamantă, apel care este admis de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 149/2021 din 1 februarie 2021, dispunându-se anularea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. A fost respinsă excepția inadmisibilității apelului.

Împotriva deciziei din apel se declară recurs de către pârâtă, solicitându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate vizează exclusiv încălcarea unor reguli de procedură, fiind astfel circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., după cum urmează.

Primul motiv de recurs vizează încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură civilă privind soluțiile ce pot fi pronunțate de o instanță de apel, prevăzute expres și limitativ la art. 480 C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanța de apel a dispus anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ., dispoziții care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Din interpretarea coroborată a alineatelor art. 480 C. proc. civ. rezultă că, în ipoteza admiterii apelului și anulării hotărârii primei instanțe, regula este că instanța de apel va rejudeca ea însăși fondul, în calitate de a doua instanță de fond. Situațiile în care, expres și limitativ prevăzute de lege, instanța de apel poate trimite cauza spre rejudecare sunt următoarele: fie instanța a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, caz în care instanța de apel ca trimite cauza instanței competente; fie când prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar părțile au solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, situație în care va trimite cauza primei instanțe; fie când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar părțile au solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, situație în care va trimite cauza primei instanțe.

Instanța de apel și-a fundamentat soluția pe cea de-a doua ipoteză arătată mai sus, respectiv cea prevăzută de art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. deși niciuna dintre condițiile prevăzute nu era îndeplinită.

Instanța de apel a considerat că nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului, fără a intra în fondul acțiunii, determinând astfel incidența condiției prevăzute de art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. referitoare la soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului.

Recurenta consideră că nemotivarea nu echivalează cu soluționarea cauzei fără a intra în judecata fondului.

În opinia recurentei, pe lângă normele de procedură imperative invocate - art. 480 C. proc. civ., instanța de apel a încălcat atât principiul legalității consacrat de art. 7 C. proc. civ., prin pronunțarea unei soluții în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege, cât și principiul disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ., prin trimiterea cauzei spre rejudecare, trecând peste voința părților de a da prevalență celerității soluționării procesului.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează încălcarea normelor de procedură civilă din materia motivării unei hotărâri judecătorești, prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se arată de către recurentă faptul că, în esență, instanța de apel a rezumat critica sa privind nemotivarea hotărârii primei instanțe exclusiv la considerentele privind respingerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la plata nedatorată. În opinia recurentei, sentința de fond a fost corect și complet motivată, fără a lăsa niciun dubiu asupra raționamentului avut în vedere la soluționarea cererii de chemare în judecată.

Cel de-al treilea motiv de recurs privește încălcarea normelor de procedură civilă din materia limitelor efectului devolutiv al apelului, prevăzute de art. 478 C. proc. civ.

Recurenta arată că pe calea apelului reclamanta a încercat să schimbe cauza cererii introductive și să lărgească în mod nepermis cadrul procesual cu o prezentare complet nouă a situației litigioase, conduită procesuală în vădită contradicție cu dispozițiile art. 478 alin. (2) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță (...)", iar "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

În considerarea acestor prevederi încălcate, recurenta arată faptul că a invocat excepția inadmisibilității tuturor criticilor formulate de către apelanta reclamantă pentru prima dată pe calea apelului, excepție care a fost respinsă de către instanța de apel, în mod greșit în aprecierea recurentei.

Recurenta consideră că este posibilă invocarea unei inadmisibilități parțiale pentru a sancționa doar acele aspecte care contravin dispozițiilor legale imperative.

Prin întâmpinarea depusă, intimata reclamantă HIDROELECTRICA S.A. solicită, pe cale de excepție, în principal anularea recursului în temeiul art. 490 C. proc. civ., iar în subsidiar, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. admiterea excepției nulității recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, intimata solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, respectiv inadmisibil/lipsit de interes, cu consecința menținerii deciziei din apel.

Recurenta formulează răspuns la întâmpinarea depusă de intimată solicitând respingerea celor două excepții vizând nulitatea recursului și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Recursul este fondat.

Prealabil prezentării considerentelor care susțin caracterul fondat al recursului, Înalta Curte va analiza cererea intimatei formulată prin întâmpinare referitoare la admiterea excepției nulității recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Menționăm că recursul poate fi declarat nul și în alte situații prevăzute de C. proc. civ., respectiv pentru lipsa unor mențiuni din cererea de recurs (art. 486 alin. (3), pentru nemotivarea în termenul legal (art. 489 alin. (1), pentru nedepunerea recursului ori a motivelor de casare la instanța a cărei hotărâre se atacă (art. 490 alin. (1).

Nu se poate vorbi despre o nulitate parțială a unui recurs ca și soluție pe care o poate dispune instanța în soluționarea recursului având în vedere că art. 496 alin. (1) C. proc. civ. stabilește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs, respectiv poate admite, respinge sau anula ori poate constata perimarea. Doar în caz de casare este posibilă o soluție parțială însă, ca efect al admiterii în totalitate a recursului potrivit art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Când instanța de recurs procedează la analiza motivelor de recurs, în situația în care unul ori mai multe dintre aceste motive nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atunci se va face referire în considerentele deciziei, nu și în dispozitiv.

Este suficientă reținerea unui singur motiv de recurs care poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) astfel încât sancțiunea nulității să fie înlăturată.

Dincolo de aspectul de procedură invocat de către intimata reclamantă, aceasta susține că cel de-al doilea motiv de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 întrucât, în realitate, recurenta își exprimă doar nemulțumirile în legătură cu modul de soluționare a apelului, formulând o serie de critici, fără ca acestea să aibă suport în realitate.

Instanța de recurs constată faptul că într-adevăr susținerile recurentei cu privire la încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură civilă din materia motivării unei hotărâri judecătorești prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și care vizează încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nereguli de ordin procesual și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în material actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include o serie de nereguli de ordin procedural, începând cu nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor ce guvernează procesul civil etc., însă criticile aduse modului în care o hotărâre judecătorească a fost motivată, nu pot fi circumscrise acestui motiv de nelegalitate.

Nemotivarea unei hotărâri poate constitui un viciu de formă care atrage nulitatea, însă nu prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. astfel cum a invocat recurenta.

Analizând însă primul motiv de recurs, referitor la încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură civilă privind soluțiile ce pot fi pronunțate de o instanță de apel, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Instanța de apel a dispus anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe reținând ca singur motiv faptul că sentința nu a fost motivată conform rigorilor prevăzute în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., concluzionând că nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice anularea cu trimitere spre rejudecare, reținând ca fiind aplicabile dispozițiile art. 480 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ.

Art. 480 C. proc. civ. stabilește soluțiile pe cale le pronunță instanța de apel și, evident, condițiile pe care apelul trebuie să le îndeplinească pentru a determina o soluție sau alta.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 480 C. proc. civ., în integralitatea lui, rezultă că în ipoteza admiterii apelului și anulării hotărârii primei instanțe, fie pentru că soluționarea procesului s-a făcut fără a intra în judecata fondului, fie că judecata s-a făcut în lipsa părții nelegal citate, regula este ca instanța de apel să rejudece procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe (...) în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Ca atare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în situația în care se constată fie că nu s-a intrat în judecata fondului, fie că partea nu a fost legal citată, poate avea loc doar dacă părțile au solicitat în mod expres acest lucru.

Or, în prezenta cauză, nici apelanta și nici intimata nu au solicitat acest lucru prin cererea de apel ori prin întâmpinarea formulată.

În consecință, câtă vreme niciuna dintre părți nu a solicitat în mod expres anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, instanța de apel avea obligația de a judeca ea însăși procesul, cu evocarea fondului, pornind de la efectul devolutiv al apelului care provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând, din nou, dacă este cazul, atât în fapt, cât și în drept.

Este evident astfel că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încălcare care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nerespectarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. reprezintă încălcarea unei condiții extrinseci de validitate a deciziei din apel, sancționată cu nulitatea necondiționată de vătămare astfel cum este prevăzută în art. 176 pct. 6 C. proc. civ.. Câtă vreme hotărârea din apel a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor legale operează nulitatea necondiționată, indiferent că este absolută ori relativă, nulitate care nici nu poate fi acoperită.

Un alt argument invocat de către recurentă în susținerea acestui motiv de recurs vizează încălcarea unei alte condiții cerute a fi îndeplinită pentru a atrage incidența art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., respectiv condiția ca prima instanță să fi soluționat procesul fără a fi intrat în judecata fondului.

Critica vizează înțelesul greșit dat sintagmei "greșita rezolvare a procesului fără a intra în cercetarea fondului" de către instanța de apel care a apreciat că nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii.

Această critică nu va face obiectul analizei instanței de recurs fiind lipsită de finalitate practică atâta vreme cât s-a reținut existența unui motiv de casare pentru considerentele arătate, suficient pentru a determina admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Cel de-al treilea și ultimul motiv de recurs urmează a fi analizat de către instanța de recurs ținând seama doar de efectul pe care l-ar produce pretinsa încălcare în ipoteza în care ar fi fost întemeiată critica iar dezlegarea dată acestei probleme de drept era obligatorie pentru instanța de apel.

Recurenta susține că, pe calea apelului, reclamanta a încercat să schimbe cauza cererii introductive și să lărgească în mod nepermis cadrul procesual cu o prezentare complet nouă a situației litigioase, în vădită contradicție cu dispozițiile art. 478 alin. (2) și (3) C. proc. civ., ceea ce atrage inadmisibilitatea căii de atac.

Nu poate fi reținută nicio încălcare a dispozițiilor art. 478 C. proc. civ. cu privire la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță întrucât instanța de apel nu a reținut, în considerentele hotărârii, susținerile despre care face vorbire recurenta, în memoriul de recurs cu privire la situația de fapt.

Încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului a fost dedusă judecății instanței de apel sub forma unei apărări, respectiv prin invocarea excepției inadmisibilității apelului, o inadmisibilitate parțială care a primit o dezlegare din partea instanței, în sensul respingerii.

Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs este formal invocat, exprimând exclusiv nemulțumirea recurentei față de respingerea excepției inadmisibilității parțiale a apelului, critica neputând fi încadrată în niciunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată trimițând cauza spre o nouă judecată instanței de apel care va soluționa pe fond cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 149/2021 din 1 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.