ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 martie 2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., la plata sumei de 765.625 RON, reprezentând contravaloarea parțială a scrisorii de garanție bancară nr. x; a solicitat, de asemenea, suma de 34.453,12 RON, reprezentând dobânzile remuneratorii din contractele de împrumut nr. x/14.02.2018, y/25.02.2018 și 3/25.02.2018 ("Contractele de împrumut"), încheiate de reclamantă pentru plata sumei de 765.625 RON, destinată acoperirii contului său curent ca urmare a executării parțiale de către Hidroelectrica a scrisorii de garanție bancară nr. 207/20.12.2017; reclamanta a solicitat și echivalentul în RON la data plății al daunelor morale în cuantum de 2.500 euro cauzate de Hidroelectrica prin vătămarea reputației reclamantei și dobânzi legale aferente sumelor plătite de reclamantă potrivit punctelor 1 și 2 de mai sus, calculate de la data plății până la data restituirii efective de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2910 din 03 octombrie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1208 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2910 din 03 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată și a luat act că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situației de fapt și a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă arată, în esență, că soluția pronunțată de instanța de apel este rezultatul interpretării și aplicării greșite a art. 4.4 din Procedura de tranzacționare aprobată prin Avizul nr. x/19.12.2014 al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și a art. 23 pct. 3 din Regulamentul privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 78/2014, astfel cum acesta a fost preluat în art. 25 alin. (2) din contract.

Recurenta-reclamantă susține că disputa dintre părți este generată de interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) din contract, care au fost preluate din Regulament. În concret, diferența de interpretare rezidă în raportarea la noțiunea de produse echivalente pe care părțile trebuie să le aibă în vedere pentru calcularea despăgubirilor datorate pentru reziliere și anume la prețul ultimului produs echivalent tranzacționat pe piață la data cea mai apropiată de momentul rezilierii din ultimele 12 luni.

După redarea conținutului art. 4.8 din Procedura de tranzacționare, recurenta-reclamantă consideră că individualizarea produsului în sine care formează obiectul contractului de vânzare încheiat între părțile prezentului litigiu se face prin raportarea la mai multe caracteristici ale energiei electrice ce se dorește cumpărată.

Recurenta-reclamantă susține că intimate-pârâtă a apreciat că produsele echivalente la care se raportează în calculul compensației sunt reprezentate de produsele FWB_L_18 (22.01.2018); FWB_L_18 (29.01.2018); FWB_TR_2_18 (30.01.2018); FWB_TR_3_18 (21.12.2018) și FWB_TR_4_18 (21.11.2018).

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel și-a însușit în mod eronat poziția intimatei-pârâte și a fragmentat perioada rămasă în care aceasta trebuia să livreze energie reclamantei în luni și trimestre, însă acest lucru nu îi este permis de art. 23 pct. 3 din Regulament.

Instanța, susține recurenta-reclamantă, în mod eronat a făcut aplicarea art. 4.4 din Procedura de tranzacționare și a art. 23 pct. 3 din Regulament, apreciind că, neexistând contracte de livrare încheiate pentru un an, tranzacționate în anul calendaristic aferent contractului părților, raportarea se poate face în mod fragmentat, ceea ce duce la o compensație mult mai mare decât cea datorată.

Recurenta-reclamantă consideră că, având în vedere discuțiile care au fost generate de interpretarea art. 25 alin. (2) din contract referitor la modul de calcul al despăgubirilor datorate, această clauză este îndoielnică în sensul art. 1.671 din C. civ.

În opinia recurentei-reclamante, este greșită concluzia instanței de apel în sensul că prevederile art. 1.671 noul C. civ. nu conduc la altă concluzie, întrucât nu există niciun dubiu în interpretarea clauzei inserate la art. 25 alin. (2) din contract, deaorece acest articol trebuie interpretat în sensul că, din moment ce vânzătorului îi aparține inițiativa de a vinde, este și cel care are inițiativa de a stabili clauzele contractuale, iar în situația în care acestea sunt neclare, culpa îi aparține și interpretarea se face împotriva sa.

Totodată, susține recurenta-reclamantă, decizia atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a art. 1.234 din C. civ., cu privire la care instanța de apel a reținut că nu este aplicabil, întrucât factorul de referință pentru determinarea prețului există și este accesibil, respectiv prețul produsului/produselor echivalente restului de cantitate de energie.

Această soluție, susține recurenta-reclamantă, este greșită, produsul la care trebuie să se raporteze instanța în calculul compensației este reprezentat de FWB_A_2018 ce a fost tranzacționat în data de 15.12.2017 și nu la produse scindate în funcție de alte unități de timp și la alte profiluri ale livrării energiei.

În drept, recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 27 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a fixat termen la data de 30 septembrie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea soluționării cererii de abținere formulate de dl. judecător B..

Prin încheierea din 5 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, cererea de abținere a fost respinsă că rămasă fără obiect, având în vedere că din componența completului nr. 2 de la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 18 noiembrie 2020, nu mai făcea parte domnul judecător B..

Judecarea cauzei a fost reluată la 18 noiembrie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-reclamantă, invocă, în esență, greșita interpretare de către instanța de apel a clauzelor contractuale reprezentate de art. 25 alin. (2) din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. 1147/29.11.2017.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese și din trimiterea pe care recurenta-reclamantă o face la situația de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, în ceea ce privește criticile de nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a art. 1.671 și art. 1.234 C. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acestea reprezintă o reluare a criticilor din apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-reclamante nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Având în vedere cele reținute mai sus, precum și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208 din 27 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208 din 27 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.