ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2278/2019

Ședința publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 4.477.789,26 RON, datorate în temeiul contractului nr. x/08.01.1980, cu modificările și completările ulterioare, din care 3.797.347,64 RON reprezintă contravaloarea lucrărilor executate și neachitate, pentru care au fost emise facturile nr. HCR-CS nr. x/24.02.2016 și nr. HCR-CS nr. y/26.02.2016 și suma de 680.441,62 RON reprezintă penalități de întârziere aferente debitului principal, care urmează a fi calculate în continuare, până la data plății efective a acestuia.

Prin încheierea de la 10.11.2017, prima instanță a respins excepția inadmisibilității și a luat act de susținerile pârâtei, în sensul că nu a invocat excepția autorității de lucru judecat, ci excepția puterii de lucru judecat.

Ulterior, prin încheierea din 29.11.2017, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește pretențiile în sumă de 137.265 RON și 137.863 RON, reprezentând contravaloare lucrări "betoane inele tip C" și tip "C-supraf", incluse în factura nr. x/26.02.2016 și penalitățile de întârziere aferente acestora, pe care le-a respins ca prescrise și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restul pretențiilor.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 140 din 19.01.2018, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. Hidroconstrucția S.A.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. Hidroconstrucția S.A. împotriva încheierii din 29.11.2017 și sentinței civile nr. 140/19.01.2018, și de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva aceleiași sentințe și încheierii din 10.11.2017, au fost admise de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1384 din 27.06.2018, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii atât reclamanta S.C. Hidroconstrucția S.A. cât și pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. au declarat recurs.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că declară recurs împotriva considerentelor deciziei civile nr. 1384/27.06.2018, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a reținut că "administratorul judiciar a respins cererea de plată a celor 2 facturi, astfel cum rezultă din adresa nr. x/12.04.2016 (...)Măsura administratorului judiciar nu a fost contestată", că "în cauză, prin necontestarea măsurii administratorului judiciar, apelanta a fost decăzută din dreptul procedural de a ataca raportul sau măsura dispusă de către practicianul în insolvență (...)", dar și că se impune, suplimentar, analiza decăderii și din perspectiva datei execuției lucrărilor.

De asemenea, a arătat că declară recurs împotriva măsurii de admitere a apelului formulat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării considerentelor atacate și anulării soluției de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă și, în consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în principal, primei instanțe, iar, în subsidiar, instanței de apel.

În motivare, a reiterat situația de fapt și a prezentat pe larg evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare.

Cu privire la soluția de admitere a apelului declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a arătat că, prin memoriul său de apel, această parte a reiterat excepțiile inadmisibilității și decăderii și argumentele prezentate în susținerea lor in fața primei instanțe, însă curtea de apel i-a respins și desființat expres și punctual toate susținerile.

Așa fiind, în opinia recurentei-reclamante, soluția de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă nu are niciun fundament și este greșită și nelegală, fiind contrazisă integral de considerente.

În acest sens, a arătat că instanța de apel a înlăturat susținerile pârâtei potrivit cărora, în măsura în care creanța ar fi ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, reclamanta nu avea deschisă calea unei acțiuni în pretenții de drept comun, întrucât nu a contestat pretinsa măsură a administratorului judiciar de refuz de plată, reținând că "pe de altă parte, creditorul unei creanțe curente, în accepțiunea prevăzută de legislația specială a procedurii insolvenței, poate să ceară plata creanței născută în timpul procedurii, după închiderea acesteia (...)".

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că în ceea ce privește excepția decăderii, curtea de apel a înlăturat argumentele pârâtei, în sensul că momentul nașterii creanței, constând în prețul unor lucrări executate ulterior deschiderii procedurii insolvenței, ar fi cel al încheierii contractului și a reținut că sentința primei instanțe "a fost pronunțată, pe lângă aplicarea în afara dispozițiilor legale a instituției și efectelor decăderii și fără ca instanța de fond să stabilească data nașterii creanței (dată care nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul astfel cum susține Hidroelectrica, dată care reprezintă originea creanței), dată esențială pentru stabilirea caracterului de creanță născută anterior sau ulterior deschiderii procedurii, sau momentul nașterii dreptului la acțiune, necesar pentru analiza prescripției."

Cu privire la considerentele vizând necesitatea examinării decăderii prin raportare la data execuției lucrărilor, a susținut că, în condițiile în care pârâta nu a invocat decăderea prin raportare la data executării lucrărilor și nu a combătut afirmațiile potrivit cărora lucrările al căror preț se solicită sunt ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenței, curtea de apel nu a făcut altceva decât să invoce, din oficiu, o excepție și o apărare nouă, care nu au fost puse în discuția părților și, mai mult, i-a înlăturat, indirect, apărările vizând tardivitatea invocării decăderii.

În opinia recurentei-reclamante, procedând astfel, curtea de apel a încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și garantării dreptului la apărare, dar și principiile tantum devolutum quantum apellatum, tantum devolutum quantum judicatum și non reformatio in pejus.

Recurenta-reclamantă a arătat că este incident atât motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 247 alin. (2) și art. 476 C. proc. civ., cât și cel reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma încălcării art. 425 alin. (1) lit. (b) C. proc. civ.

În continuarea motivării recurenta-reclamantă, a evocat dispozițiile art. 2.513 și 2.550 C. civ. și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că decăderea instituită de art. 76 din Legea nr. 85/2006 este una de ordine privată, astfel că putea fi invocată prin întâmpinare sau până la primul termen de judecată.

Or, pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a invocat decăderea reclamantei S.C. Hidroconstrucția S.A. din dreptul subiectiv la al treilea termen de judecată acordat în cauză, 10.11.2017.

Așa fiind, recurenta-reclamantă a subliniat că excepția decăderii a fost tardiv invocată, dar și că instanța de apel a admis apelul reclamantei, făcând abstracție de apărările sale în acest sens; a subliniat că au fost încălcate, astfel, dispozițiile art. 2.550 coroborate cu dispozițiile art. 2.513 C. civ.

Cu privire la considerentele potrivit cărora nu a contestat măsura administratorului judiciar de respingere a cererii de plată a sumelor aferente facturilor fiscale nr. HCR-CS nr. x/24.02.2016 și nr. HCR-CS nr. y/26.02.2016, a arătat că în mod eronat a reținut instanța de apel că prin cererea de înaintare a facturilor ar fi formulat o cerere de plată care a fost respinsă de administratorul judiciar prin adresa nr. x/12.04.2016, dar și că sus-menționata adresă ar conține o măsură care nu a fost contestată.

În acest context, a subliniat că, deși această constatare a instanței de prim control judiciar nu are consecințe directe în cauză, atât timp cât a stabilit că acest aspect nu împiedică exercitarea acțiunii de drept comun, pentru rigurozitate, trebuie precizat că această concluzie este greșită.

Astfel, a arătat că potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în cazul în care dreptul de administrare al debitoarei nu a fost ridicat, toate activitățile curente, precum și plățile către creditorii cunoscuți, se fac de către aceasta prin administratorul special, rolul administratorului judiciar reducându-se la supravegherea activității debitoarei, sub forma avizării operațiunilor sau plăților efectuate, iar conform art. 64 alin. (6) din aceeași lege, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în perioada reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală; doar în ipoteza eșecului debitoarei de a efectua plata în condițiile contractului devine necesară formularea unei cereri de plată, pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială.

Or, dreptul de administrare al S.C. Hidroconstrucția S.A. nu a fost ridicat, nu a formulat nicio cerere de plată și administratorul judiciar nu a luat nicio măsură de respingere, care să poată fi contestată.

Totodată, a arătat că în mod nelegal, cu nesocotirea dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006, a reținut instanța de apel că a decăzut din dreptul de a ataca raportul sau pretinsa măsură a administratorului judiciar, atât timp cât acestea nu au fost publicate, conform dispozițiilor legale, astfel că termenul de formulare a contestației nu a început să curgă.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei, în principal, primei instanțe în vederea judecării acțiunii, în subsidiar, instanței de apel, în vederea schimbării deciziei recurate în sensul înlăturării considerentelor anterior amintite și al respingerii apelului Hidroelectrica.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deși a conchis, în mod corect, că prima instanță nu a lămurit natura juridică a creanței, în sensul că nu a stabilit dacă este o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței ori una curentă, instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii atacate că data nașterii creanței nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, statuând astfel, instanța de prim control judiciar a înlăturat jurisprudența precedentă și a nesocotit puterea de lucru judecat izvorând din hotărârile judecătorești pronunțate între aceleași părți în cadrul procedurii de insolvență, fără a aduce niciun argument în sprijinul celor reținute.

Astfel, contrar scopului urmărit prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței - respectarea dreptului la apărare al părților -, instanța de apel a tranșat situația de fapt și de drept, statuând că apărările pârâtei nu pot fi primite și a obligat prima instanță să pornească de la premisa că pretinsa creanță nu s-a născut la data semnării contractului, fără a menționa împrejurările care au determinat-o să conchidă în acest sens.

După prezentarea doctrinei și jurisprudenței privind obligația de motivare recurenta-pârâtă a subliniat că, în speță, instanța de apel nu i-a analizat apărările conform cărora creanța s-a născut la data încheierii contractului de antrepriză, astfel că hotărârea atacată nu creează transparența asupra silogismului judiciar, nefiind aptă să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, nesocotind dispozițiile art. 254 rap. la art. 476 și urm. C. proc. civ., a dispus anularea sentinței primei instanțe și a încheierilor din 10.11.2017 și 29.11.2017 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, cu motivarea că reclamanta nu a depus înscrisurile justificative cu privire la executarea lucrărilor și data executării acestora.

În opinia recurentei-pârâte, această soluție contravine dispozițiilor art. 254 și 480 C. proc. civ.

În acest sens, a susținut că, în speță, atât prima instanță, cât și instanța de apel au admis proba cu înscrisuri pentru ambele părți, însă reclamanta nu a depus înscrisuri care să-i probeze pretențiile.

Or, în măsura în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fără ca acestea să fie atașate cererii, a intervenit sancțiunea decăderii din dreptul de a le mai depune.

Mai mult, susține recurenta-pârâtă, în considerentele hotărârii recurate s-a reținut că ar fi fost nevoie de administrarea unor probe suplimentare, în condițiile în care prin încheierea din data de 25.06.2018 instanța de apel a respins probele solicitate de părți "având în vedere soluția pronunțată în prezenta cauză de către prima instanță, precum și motivele de apel formulate (...)"; or, în condițiile în care probele nu au fost utile la momentul la care apelul a fost reținut în pronunțare, cu atât mai puțin nu pot fi utile la data pronunțării și/sau motivării hotărârii.

A susținut recurenta-pârâtă că în mod nelegal curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile pe care își întemeiată pretențiile.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 10, 150, 194 lit. d) și e), 249 și 254 C. proc. civ. și a subliniat că, raportat la aceste texte de lege, instanța de apel putea fie să administreze în mod direct probele (fiind vorba de a doua instanță de fond), fie era obligată să decadă reclamanta din dreptul de a le administra (în condițiile în care nu a depus nici în fața primei instanțe și nici în apel aceste probe).

De asemenea, a subliniat că rolul activ al judecătorului nu presupune că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanței.

Prin urmare, în măsura în care partea care formulează anumite pretenții nu le probează, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec; de altfel, raportat la conduita reclamantei, se pune problema refuzului acesteia de a folosi în propriul demers judiciar probe care, cel puțin aparent, ar putea să îi creeze un avantaj.

Cu privire la înscrisurile reținute de instanța de apel ca fiind utile soluționării cauzei, recurenta-pârâtă a susținut că, după câte cunoaște, astfel de înscrisuri nu există, ipoteză ce putea fi lămurită la termenul din 25.06.2017, în măsura în care instanța ar fi pus în discuția părților această chestiune; or, instanța de apel a suplinit voința părților cu privire la administrarea acestor probe, ceea ce este în mod evident nepermis și, mai mult, fără să amâne cauza, a anulat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă a arătat că potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.,instanța de apel poate să dispună anularea hotărârii atacate în ipoteza în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului (deci, pe cale de excepție) ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Or, în speță, la termenul de judecată din data de 10.11.2017, în ședință publică, instanța de judecată a unit excepția decăderii cu fondul cauzei, considerând că nu este o excepție procedurală, ci o apărare de fond; așadar, tribunalul nu a soluționat cauza pe cale de excepție, ci a respins ca neîntemeiată acțiunea, iar judecata nu s-a făcut în lipsa părții.

Prin urmare, raportat la aceste aspecte și la caracterul devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar era obligată să dispună admiterea apelului și reținerea cauzei spre rejudecare sau să respingă apelurile.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Prin întâmpinările depuse la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea a recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, iar recurenta - pârâtă a arătat că motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 05.06.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 11 iunie 2019.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția nulității recursului invocată de recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice ÎN Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. Hidroconstrucția S.A. și recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2019, pentru judecarea recursurilor, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate în cererea de recurs, se constată că modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda doar la examinarea aspectelor de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele indicate prin cererea de recurs.

Se constată că recurenta-reclamantă a înțeles să extragă fragmente din contextul analizei făcută de instanța de apel, prezentând trunchiat considerentele acestei instanțe.

Or, din analiza deciziei recurate se observă că în expunerea raționamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a expus în mod clar și sistematic dispozițiile legale aplicabile raportate la situația de fapt a cauzei, reținând în mod corect că, în cauză, nu se poate aprecia, în lipsa administrării de probe, dacă creanța solicitată, în cuantum de 3.797.347,64 RON este o creanță anterioară deschiderii procedurii, sau născută în timpul procedurii insolvenței Hidroelectrica.

Considerentele din penultimul paragraf de la pagina 23, expus de către recurenta-reclamantă, este un fragment trunchiat din analiza teoretică prezentată de către instanța de apel, ce nu pot susține o contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la considerentele prezentate la paragraful 2 pagina 24, având în vedere că instanța de apel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu a stabilit în mod cert data creanței, ci dimpotrivă a trimis cauza instanței de fond tocmai pentru stabilirea datei esențiale și a caracterului de creanță născută anterior sau ulterior deschiderii procedurii, sau momentul nașterii dreptului la acțiune, necesar pentru analiza prescripției.

Prin invocarea acestor presupuse neconcordanțe între susținerile apelantei-pârâte și concluziile instanței de apel, recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a greșit prin admiterea apelului declarat de către apelanta-pârâtă.

Or, controlul instanței de apel a vizat întreaga problematică suspusă analizei, astfel încât instanța de control nu s-a limitat doar la unele aspecte invocate de către apelanta-pârâtă pentru a-i admite respectivul apel, ci, dimpotrivă, a urmărit să confere părților dreptul la un proces echitabil, cu respectarea drepturilor procedurale prin rejudecarea cauzei de prima instanță în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că a fost respectată obligația instanței de apel de a-și motiva hotărârea, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., fiind respectată prin expunerea în considerentele hotărârii a situației de fapt în detaliu, prin încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și expunerea punctului de vedere al instanței față de argumentele relevante și, nu în ultimul rând, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aserțiunile recurentei-reclamante privind presupusa încălcare a dispozițiilor art. 2513 și art. 2550 C. civ., vor fi înlăturate având în vedere că instanța de control judiciar a admis apelul tocmai pentru că prima instanță a pronunțat hotărârea în afara dispozițiilor legale ale instituției și efectelor decăderii și pentru că în lipsa unor situații de lucrări sau procese-verbale de recepție, înscrisuri prevăzute de către părți în contract, dar neadministrate în cauză, prescripția nu poate fi analizată.

Întreaga argumentare a recurentei-reclamante privind presupusa încălcare a principiilor disponibilității, contradictorialității și a dreptului la apărare privind necesitatea analizei decăderii pe motive noi, va fi înlăturată.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a pus în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiile contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența apărătorilor ambelor părți, iar dezbaterile și susținerile au fost consemnate în încheierea de ședință din 25 iunie 2018.

Mai mult decât atât, instanța de apel în virtutea respectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Critica privind încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, precum și a efectului devolutiv al apelului este, în opinia instanței de recurs, una formală, pentru că nu este susținută de argumente care să justifice în ce modalitate instanța de apel a schimbat obiectul sau cauza juridică a cererii deduse judecății, ci, dimpotrivă, aceasta a examinat apelul în limitele devoluțiunii fixate prin efectul introducerii cererii de apel, respectând dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Totodată, vor fi înlăturate și criticile privind excepția decăderii având în vedere că instanța de apel constatând că sentința civilă nr. 140 din 19.01.2018 a fost pronunțată cu aplicarea în afara dispozițiilor legale a instituției și efectelor decăderii, a trimis cauza spre rejudecare pentru a stabili, printre alte aspecte, și dacă este sau nu incidentă decăderea din dreptul de a solicita creanța.

Criticile privind presupusa concluzie greșită a instanței de apel referitoare la cererea de plată formulată de reclamantă - prin însăși cererea de înaintare a facturilor către Hidroelectrica - care ar fi fost respinsă de administratorul judiciar prin adresa nr. x/12.04.2016, vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte de netemeinicie privind stabilirea situației de fapt.

În concluzie, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să poată fi analizat în această etapă procesuală.

În fine, criticile luate în examinare s-au dovedit a fi nefondate, astfel că, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că modalitatea în care instanța de apel a interpretat elementele de fapt și probele administrate nu poate fi reevaluată în calea de atac nedevolutivă a recursului, în care analiza se poate efectua doar din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a motivat mențiunea că data creanței "nu corespunde datei la care s-a încheiat contractul astfel cum susține Hidroelectrica, data care reprezintă originea creanței", iar în urma rejudecării cauzei, prima instanță este obligată să pornească de la premisa că pretinsa creanță deținută de Hidroconstrucția nu s-a născut la data semnării contractului.

Susținerile recurentei-pârâte vor fi înlăturate, având în vedere că instanța de apel a făcut doar o referire că pot exista mai multe momente de naștere a creanței, iar mențiunea este doar o alternativă a susținerilor părților care au prezentat variante diferite privind momentul nașterii creanței.

Astfel încât, instanța de apel nu putea motiva o astfel de mențiune atât timp cât a admis apelul tocmai pentru ca instanța de fond să analizeze în concret data nașterii fiecărei creanțe solicitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că au fost respectate dispozițiile care reglementează conținutul hotărârii judecătorești, art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanție procesuală esențială, întrucât instanța de apel a expus argumentele de fapt și de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecății.

Prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., la care recurenta-pârâtă se raportează susținând că instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul și să rețină cauza spre rejudecare sau să respingă apelurile, reglementează una dintre soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel, însă această reglementare nu poate fi avută în vedere în mod izolat, ci se impune coroborarea ei cu prevederile art. 480 alin. (2) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin acestea din urmă fiind stabilite limitele devoluțiunii în sensul că instanța de apel poate judeca numai în raport de motivele de apel ce au fost formulate în condițiile legii de părțile care au promovat această cale de atac.

Ori, constatând nelegalitatea sentinței nr. 140 din 19.01.2018 privind stabilirea situației de fapt, având în vedere solicitarea din cererea de apel de trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, observând că probele nu sunt complete și că nu pot să ducă la o concluzie privind temeinicia cererii deduse judecății așa încât situația de fapt nu putea să fie deplin stabilită, instanța de apel a apreciat în mod corect că este necesară o rejudecare în fond prin administrarea mijloacelor de probă și stabilirea concretă a situației de fapt.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte privind presupusa nesocotire a dispozițiile art. 254 raportat la art. 476 și urm. C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat că hotărârea apelată nu cuprinde motivele de fapt și de drept, nefiind realizată cercetarea judecătorească și că o hotărâre judecătorească trebuie să fie în concordanță cu cererile, actele și înscrisurile existente la dosar, precum și cu probele administrate.

Fără o motivare pertinentă care să stabilească situația de fapt a cauzei, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de argumentele ridicate și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția din dispozitiv, nu poate fi considerat că s-a cercetat fondul cauzei.

Întreaga argumentare a opiniei recurentei-pârâte conform căreia instanța de apel trebuia să administreze în mod direct probele cerute de părți și, eventual să admită apelurile declarate, să dispună rejudecarea cauzei, să analizeze înscrisurile pe care părțile au înțeles să le depună și să soluționeze cauza în funcție de acestea, va fi înlăturată.

Așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel este ținută, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., să rejudece fondul în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, însă în speță situația de fapt nu era pe deplin stabilită pentru ca instanța de apel să poată face o verificare judicioasă a aplicării legii de către prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia faptul că o judecată în fond a cauzei de către instanța de apel ar fi prejudiciat părțile de o cale de atac, astfel încât se apreciază că în mod corect au fost admise apelurile și cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt și de drept.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. și recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. și recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1384 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2019.