ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2026/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 275.807,19 RON, reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, aferente lucrărilor de construcții autorizate cu AC nr. 175/11.12.2015, calculate astfel: 28.887,78 RON, constând în contravaloarea cotei de 0,1%, calculată la valoarea lucrărilor autorizate; 28.887,78 RON, reprezentând penalizări de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicate cotei de 0,1%, fără a se depăși suma datorată; 72.219,45 RON, reprezentând 50% din suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii lucrărilor autorizate; 145.812,18 RON, penalizări de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere aplicate cotei de 0,5%, calculate pentru 1346 zile penalizatoare, din 4 aprilie 2016, până la 12 decembrie 2019 (data întocmirii notei de calcul); obligarea pârâtei la achitarea în continuare a penalizărilor de întârziere aferente cotei de 0,5% (respectiv un procent de 0,25% din valoarea lucrărilor autorizate, calculate până la data plății efective a debitului principal); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 1409 din 28 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 275.807,19 RON din care 28.887,78 RON reprezentând contravaloarea cotei de 0,1%, calculată la valoarea lucrărilor autorizate; 28.887,78 RON, constând în penalități pe zi de întârziere; 72.219,45 RON reprezentând 50% din suma echivalentă cotei de 0,5 % aplicate valorii lucrărilor autorizate și 145.812,18 RON, penalități de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, aplicate cotei de 0,5 %, calculate pentru perioada 4 aprilie 2016 - 12 decembrie 2019. A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalizărilor de întârziere aferente cotei de 0,5 % din valoarea lucrărilor autorizate, respectiv un procent de 0,25 %, în continuare, până la data plății debitului principal.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 1616 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinței nr. 1409 din 28 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).

Recursul Împotriva deciziei nr. 1616 din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 10/1995, reținând greșit că, pentru emiterea celei de-a doua autorizații de construire, nr. x din 11 decembrie 2015, aceasta avea obligația de a achita intimatului cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și cota de 50% din valoarea lucrărilor autorizate, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995. A arătat că intimatul Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a solicitat obligarea recurentei la achitarea sumei totale de 275.807,19 RON, reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, aferente lucrărilor de construcții autorizate prin autorizația de construire nr. x din 11 decembrie 2015, intitulată "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009 - Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc", eliberată de Consiliul Județean Covasna. A menționat că, pentru lucrările de la Barajul Surduc a fost obținută autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009, emisă de Președintele Consiliului Județean Covasna, cu o perioadă de valabilitate de 12 luni, durata de execuție a lucrărilor fiind de 60 de luni. Valoarea lucrărilor autorizate pentru lucrarea "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc" a fost de 26.230.704 RON, iar comunicarea de începere a lucrărilor a fost transmisă pentru data de 15 august 2009. La 18 iulie 2014, emitentul a aprobat prelungirea valabilității autorizației de construire, de la 15 august 2014 la 15 august 2015. Din cauza evoluției lente a lucrărilor, pentru continuarea acestora, la 11 decembrie 2015 s-a obținut o nouă autorizație de construire pentru aceeași lucrare - autorizația nr. x din 11 decembrie 2015, intitulată "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009, Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc", cu o valoare de 28.887.778,26 RON. Ulterior, a avut loc și o actualizare a devizului general al investiției. Reluarea lucrărilor a fost fixată la 4 aprilie 2016, conform comunicării de reluare a lucrărilor din 31 martie 2016. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/1995, în perioada 2009-2016, concomitent cu plata lucrărilor, a fost achitată antreprenorilor cota de 0,7% din valoarea lucrărilor, în sumă totală de 141.051,15 RON. Plățile efectuate de recurentă au reprezentat cota de 0,1% și cota de 0,5%. La 6 august 2009, recurenta a achitat către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Covasna, în baza art. 30 din Legea nr. 50/1991, cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, în sumă de 26.230,70 RON. La 24 februarie 2016, Legea nr. 10/1995 a fost modificată și republicată, iar cota legală de 0,7% a fost redusă la 0,5%. De asemenea, a fost modificată și eligibilitatea acestei cote, respectiv 50% din valoarea lucrărilor autorizate, care era scadentă înainte de efectuarea lucrărilor, iar diferența dintre valoarea finală a lucrărilor și orice sume achitate anterior era scadentă până la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În perioada 2009-2016, concomitent cu plata lucrărilor a fost plătită cota de 0,7% din valoarea lucrărilor, în sumă totală de 114.820,45 RON. Prin procesul-verbal de control nr. x din 14 noiembrie 2019 s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor nu s-au plătit cotele legale de 0,1% și 1/2% din 0,5% pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor prevăzute în autorizația de construire nr. x din 11 decembrie 2015. Însă, a arătat recurenta, cotele legale fuseseră achitate, întrucât lucrarea începută în baza autorizației nr. x din 27 februarie 2009 a fost continuată prin autorizația nr. x din 11 decembrie 2015. Recurenta a criticat decizia recurată și din perspectiva faptului că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că "textul de lege nu face distincție între autorizația de construire pentru începerea lucrărilor și cea de continuare a lucrărilor, urmând ca regularizarea sumelor achitate să se realizeze la momentul recepției lucrării." În acest context, a susținut că dispozițiile Legii nr. 10/1995 nu fac referire directă la lucrările în curs. În schimb, a apreciat că, în mod indirect, din textul legii se poate deduce că, pentru lucrările aflate în desfășurare se datorează doar taxa de la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lor, determinată ca diferență între valoarea finală a lucrării și suma achitată anterior (cota de 0,7%). Recurenta a invocat dispozițiile art. 43 din Legea nr. 10/1995, pretins încălcate de curtea de apel, arătând că argumentul instanței, referitor la obligația de plată a jumătate din cota de 0,5% este incorect, întrucât s-a reținut că textul de lege nu face distincția între autorizația de construire pentru începerea lucrărilor și cea de continuare a acestora și s-a considerat că jumătate din cota de 50% ar trebui achitată la fiecare autorizație. Însă, a arătat recurenta, data obligativității plății sumei de 50% din cota de 0,5% nu are legătură cu emiterea vreunei autorizații de construire (de începere sau de continuare a lucrărilor), ci cu data începerii lucrărilor autorizate (art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995). Invocând dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/1995, recurenta a susținut că acest act normativ menționează data începerii lucrărilor ca moment al obligativității achitării cotei și nu face referire la autorizații, specificând clar momentul începerii lucrărilor, iar nu continuarea lor. Astfel, cota de 0,5% nu are legătură cu emiterea sau valoarea autorizațiilor de construire, nici ca mod de calcul. Recurenta a susținut că articolul se referă la lucrările autorizate, iar nu la valoarea autorizațiilor și a precizat că este vorba despre o singură lucrare, astfel cum reiese și din titlul autorizației. În acest caz, valoarea lucrărilor pentru care au fost emise autorizațiile de construire este formată din valoarea efectiv realizată până la data emiterii ultimei autorizații de construire, la care se adaugă restul de executat, care figurează în ultima autorizație de construire, nr. x/2015, în sumă de 45.446.223,91 RON. Recurenta a arătat că, la data introducerii acțiunii, achitase suma de 141.051,14 RON (cota de 0,7%, lunar, din valoarea lucrărilor de construcții) în contul cotei de 0,5% (modificată prin lege în 2015 din cea de 0,7%), neputându-se reține că nu se poate lua în calcul suma deja achitată cu acest titlu, în lipsa unei prevederi legale în acest sens. Astfel, recurenta a susținut că datorează o sumă totală de 142.503,34 RON, din care a plătit reclamantului suma de 141.051,14 RON, care a fost achitată după emiterea autorizației de începere a lucrărilor din anul 2009, cota de 0,7% fiind modificată prin lege în 0,5%, punându-se problema achitării în plus a unei sume către reclamant.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Prin întâmpinarea depusă la 2 septembrie 2022, intimatul Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând recursul din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, încălcarea, de către curtea de apel, a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 10/1995, sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la obligațiile de plată pretinse de reclamant în baza autorizației de construire nr. x din 11 decembrie 2015 eliberate de Consiliul Județean Covasna ("Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009, Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc"), cu privire la procentul de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, și jumătate din cota de 0,5% din aceeași valoare, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, cu penalități de întârziere. Recurenta a afirmat că, în mod eronat a reținut instanța de apel că prevederile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 10/1995 nu fac distincție între autorizațiile de construire inițiale și cele emise pentru continuarea lucrărilor, stabilind că regularizarea sumelor achitate se realizează la momentul recepției lucrării, întrucât Legea nr. 10/1995 nu face trimitere directă la lucrările în curs. A arătat recurenta că, în cauză, se pune problema existenței aceleiași lucrări de executat, valoarea lucrărilor autorizate în anul 2009 fiind inclusă în cea autorizată în anul 2015, cotele legale fiind achitate, Legea nr. 10/1995 nefăcând referire la lucrările în curs, iar din textul legii putându-se deduce că, pentru lucrările în desfășurare se datorează doar taxa de la data semnării procesului-verbal de recepție la finalizarea acestora (0,7%), obligația plății unui procent de 50% din cota de 0,5% neavând legătură cu emiterea vreunei autorizații de construire (de începere sau de continuare a lucrărilor), ci cu data începerii lucrărilor autorizate, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 și art. 7 din Legea nr. 50/1991, prin acest din urmă act normativ stabilindu-se data începerii lucrărilor ca moment al obligativității achitării cotelor și nefăcându-se referire la autorizații. Raportând aceste critici de nelegalitate la motivul de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care reglementează casarea hotărârii în cazul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu sunt fondate. Potrivit situației de fapt reținute în cauză de instanțele de fond și de apel prin raportare la probatorul administrat și care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, la 27 februarie 2009, Consiliul Județean Covasna a emis autorizația de construire nr. 42 în vederea executării, de către recurentă, a lucrării "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc", în baza proiectului pentru autorizarea lucrării elaborat de S.C. Institutul de Studii și A.. Lucrările autorizate aveau o valoare de 26.230.704 RON, termenul de valabilitate al autorizației era de 12 luni de la data emiterii, iar durata de execuție a lucrărilor, de 60 de luni. La lit. D) pct. 2 al autorizației nr. x din 27 februarie 2009 s-a stipulat obligația recurentei de a anunța data începerii lucrărilor și de a achita reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcții cota legală de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora. Prin adresa din 27 iulie 2009, recurenta a adus la cunoștința președintelui Consiliului Județean Covasna data începerii lucrărilor, 15 august 2009, și a făcut dovada achitării sumei de 26.230.704 RON în contul reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcții, potrivit ordinului de plată nr. x din 6 august 2009. Ulterior, prin ordine de plată emise în anii 2010 și 2011, recurenta a achitat către reclamant sumele aferente procentului de 0,1% și comisionului de 0,7% prevăzut la art. 40 din Legea nr. 10/1995 anterior modificării legii la 1 septembrie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 177/2015). Din cauza nerespectării termenului de execuție a lucrărilor, la solicitarea recurentei, Consiliul Județean Covasna a emis autorizația nr. x din 11 decembrie 2015, pentru continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009 "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc", în baza documentației tehnice din octombrie 2015 - Baraj Surduc, elaborată de S.C. B. S.A., lucrările având o valoare de 28.887.778,26 RON. Potrivit mențiunilor inserate la lit. B) pct. 2 în autorizația de construire nr. x din 11 decembrie 2015, titularul acesteia era obligat să anunțe data începerii lucrărilor, precum și să achite inspectoratului teritorial în construcții cota legală de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor și instalațiilor aferente. La 14 noiembrie 2019, prin procesul-verbal de control în etapa de execuție a lucrărilor de construcții, încheiat cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate la obiectivul continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009, s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor în anul 2016, recurenta nu a virat către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții cota de 0,1% din valoarea lucrărilor prevăzute în autorizația de construire, respectiv cota de 0,5% din cheltuielile efectuate pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor prevăzute în autorizația nr. x din 11 decembrie 2015, potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 43 din Legea nr. 10/1005. Or, astfel cum corect a reținut instanța de apel, această obligație de plată a lucrărilor autorizate era prevăzută expres în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar sumele aferente lucrărilor autorizate trebuiau achitate odată cu reînceperea lucrărilor (lit. B) pct. 2, din autorizația de construire nr. x din 11 decembrie 2015). Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, "Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții și reglementarea în domeniul urbanismului se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepția celor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), a) lăcașurilor de cult și a lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinație; (2) Virarea sumelor stabilite conform dispozițiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor în construcții, respectiv al municipiului București, după caz, odată cu transmiterea notificării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 14. Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată. Disponibilitățile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor și au aceeași destinație." Obligațiile de plată ale investitorului rezidă și din prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, în sensul că "Investitorii sau proprietarii au obligația să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcțiilor noi și a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire/desființare (…)", suma echivalentă cotei de 0,5% prevăzută la alin. (1) determinându-se și virându-se către Inspectoratul de Stat în Construcții potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), iar întârzierea la plată a sumelor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) și b) penalizându-se cu 0,15% pe zi de întârziere, conform alin. (3). Cum, prin procesul-verbal de control din 14 noiembrie 2019 încheiat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții în etapa de execuție a lucrărilor, cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate la obiectivul "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizația de construire nr. x din 27 februarie 2009", s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor în anul 2016, recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a cotelor de 0,1% din valoarea lucrărilor prevăzute în autorizația de construire nr. x din 11 decembrie 2015, respectiv cota de 0,5% din cheltuielile efectuate pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor, apare ca fiind corectă soluția instanței de apel cu privire la menținerea obligației de plată în sarcina sa, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea primei instanțe. De asemenea, este corectă și soluția privind obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere aferente sumelor datorate, de vreme ce achitarea și modalitatea de calcul a acestora rezidă din lege (art. 30 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 și art. 43 alin. (3) din Legea nr. 10/1995). Critica recurentei conform căreia aceasta a achitat suma aferentă valorii lucrărilor autorizate prin cea de-a doua autorizație emisă de Consiliul Județean Covasna - nr. 175 din 11 decembrie 2015 - nu poate fi primită, de vreme ce cele două autorizații de construire privesc valori diferite, iar din ansamblul probatoriului administrat în cauză nu a reieșit îndeplinirea acestei obligații de plată. Mai mult, contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că lucrările la Barajul Surduc au fost autorizate printr-o autorizație de construire unică. Dimpotrivă, prima autorizație, nr. 42 din 27 februarie 2009, a fost eliberată recurentei de către Consiliul Județean Covasna în vederea executării lucrării "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc", în baza proiectului pentru autorizarea lucrării elaborat de S.C. Institutul de Studii și A., lucrările autorizate având o valoare de 26.230.704 RON. Cea de-a doua autorizație, nr. 175 din 11 decembrie 2015, deși privește același obiectiv, a fost eliberată la solicitarea recurentei, ca urmare a nerespectării termenului de execuție de 60 de luni prevăzut în prima autorizație, în scopul continuării lucrărilor și având la bază o documentație tehnică diferită, din octombrie 2015, elaborată de S.C. B. S.A., lucrările având o altă valoare față de cele inițiale, de 28.887.778,26 RON. Faptul că este vorba despre o altă autorizație de construire reiese și din dispozițiile art. 7 alin. (6) 1 din Legea nr. 50/1991, conform cărora, "În situația nefinalizării lucrărilor în termenul de valabilitate al autorizației de construire se va putea emite o nouă autorizație de construire, corespunzător stadiului fizic al realizării lucrărilor autorizate la data solicitării, pentru continuarea lucrărilor cu respectarea prevederilor documentației pentru autorizarea lucrărilor de construire/desființare inițiale, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism și fără obținerea unor noi avize/acorduri." Așadar, fiind vorba despre autorizații de construire diferite, în sarcina recurentei au fost generate obligații de plată distincte, supuse condițiilor și termenelor prevăzute în cuprinsul acestora (lit. D) pct. 2 al autorizației nr. x din 27 februarie 2009, respectiv lit. B) pct. 2 al autorizației de construire nr. x din 11 decembrie 2015). Argumentul recurentei, conform căruia în cauză este vorba despre o singură lucrare de construcție pentru care au fost emise două autorizații de construire, sens în care taxele datorate ar trebui raportate la valoarea lucrărilor, iar nu la valoarea autorizațiilor, nu poate fi reținut în vederea înlăturării textelor de lege contestate de la aplicare, întrucât normele juridice în cauză fac referire la valoarea lucrărilor autorizate prin fiecare act administrativ emis, iar nu în ceea ce privește valoarea întregii lucrări propus a fi executată. Din această perspectivă, orice neînțelegere cu privire la plata sumelor datorate de recurentă urmează a fi reglate de părți odată cu încheierea procesului-verbal de recepție la finalizarea lucrării, concluzie dedusă din dispozițiile art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și din prevederile din Codul fiscal, în conformitate cu care, în 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcții, solicitantul are obligația de a regulariza taxele și cotele legale. Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a constatat că dispozițiile legale incidente în cauză nu fac distincția între autorizația de construire pentru începerea lucrărilor și cea de continuare a lucrărilor, în ceea ce privește obligațiile de plată, respectiv cotele de 0,1% și 50% din cota de 0,5%, astfel că acestea subzistă pentru fiecare autorizație în mod distinct, raportat la valoarea lucrărilor autorizate, urmând ca regularizarea taxelor și cotelor legale să fie făcută numai după data stabilirii valorii finale a investiției (prin încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea întregii lucrări "Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc"). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva deciziei nr. 1616A din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU ACESTE MOTIVE,