ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 792/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 246.846,91 RON reprezentând debit principal și a penalităților de întârziere calculate până la momentul efectuării plății.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3610 din 5 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 58.011,43 RON reprezentând debit principal, precum și penalități de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere, calculate la suma de 246.846,91 RON, în perioada 19.09.2018-28.02.2019, respingând restul pretențiilor, ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâta să plătească cheltuieli de judecată reclamantului în cuantum de 2.734,22 RON.

Împotriva acestei hotărâri ambele părți au formulat apel.

Prin apelul formulat, reclamantul A. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 3610/05.12.2019 a Tribunalului București în sensul obligării intimatei la plata sumei de 246.846,91 RON, precum și la plata penalităților de întârziere calculate la suma de 246.846.91 RON de la data de 19.09.2018 până la momentul efectuării plății.

Pârâta C. S.A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței atacate în privința penalităților de întârziere, în sensul că acestea trebuiau calculate în funcție de valoarea cotei de eficiență.

Prin decizia civilă nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate și reținerea spre rejudecare, cu consecința soluționării cererii de acordare a penalităților de întârziere prin raportare la valoarea debitului de 58.011,43 RON, iar nu la întreaga valoare a contractului.

După prezentarea situației de fapt cu privire la relațiile contractuale dintre părți, precum și a parcursului procesual, recurenta a arătat că penalitățile de întârziere au fost acordate, în mod greșit, la valoarea contractului (246.846,91 RON).

În acest sens, a arătat că scopul pentru care penalitățile au fost prevăzute în contract a fost acela de a determina părțile să depună diligențele necesare pentru realizarea scopului contractului, respectiv realizarea rețelei electrice de interes public, lucru care s-a și întâmplat, nefiind contestat de niciuna din părți.

Susține că nu poate fi obligată la plata unor penalități calculate la valoarea totală a contractului pentru o presupusă faptă de întârziere în stabilirea unei cote de eficiență, faptă care, din punct de vedere temporal, este ulterioară finalizării Proiectului și excede scopului pentru care au fost stabilite penalitățile de întârziere (finalizarea Proiectului).

Recurenta susține că soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prin extinderea normei dincolo de ipotezele aplicabile, în sensul că penalitățile de întârziere au fost stabilite în mod greșit prin raportare la întreaga valoare a contractului, deși debitul efectiv a fost reprezentat de valoarea cotei de eficiență în cuantum de 58.011,43 RON.

Recurenta-pârâtă concluzionează că, prin decizia atacată, s-a dat o interpretare greșită normei corespunzătoare situației de fapt, cu încălcarea principiului legalității procesului civil.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 123/2012, Regulamentul de racordare din 2 august 2013.

La 22 iulie 2021, intimatul-reclamant, prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului față de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, niciuna dintre părți nu a înțeles să își manifeste poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluția din 10 martie 2022, a fost stabilit termen la 5 aprilie 2022, în vederea examinării admisibilității recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici susceptibile de a fi încadrate și analizate din perspectiva motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși recurenta-pârâtă și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în realitate, invocarea acestui motiv de casare/nelegalitate este pur formală, neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs/veritabile critici de nelegalitate, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Așa-zisa argumentație în drept a memoriului de recurs nu reprezintă altceva decât o reiterare a celor arătate în cuprinsul secțiunii C. din cererea de apel, la finalul căreia recurenta a susținut pur și simplu nelegalitatea deciziei recurate prin încălcarea normelor de drept material, fără a indica, în concret, niciun text de lege pretins a fi fost nesocotit/încălcat de instanța de apel.

Relevante în acest sunt următoarele afirmații de la paragrafele 17 și 18 din memoriul de recurs în care recurenta a arătat că:

"soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prin extinderea normei dincolo de ipotezele aplicabile..."; "astfel, prin decizia atacată, normei corespunzătoare situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită și cu încălcarea principiului legalității procesului civil": or, în lipsa indicării normei de drept material pretins a fi fost nesocotită/interpretată eronat, instanța de recurs nu poate face un examen efectiv al deciziei recurate. De asemenea, simpla afirmație referitoare la încălcarea principiului legalității procesului civil constituie o motivare formală, lipsită de substanță, care nu poate fi considerată o veritabilă critică de nelegalitate.

Prin urmare, pentru a putea stabili incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună și o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale menționate, pretins a fi fost nesocotite/încălcate/interpretate eronat, instanța de recurs neputându-se substitui părții, atât în identificarea normei de drept material, cât și în completarea argumentației căii de atac.

Întrucât nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivului de casare invocat.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.