ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta HIDROCONSTRUCȚIA S.A. a chemat în judecată pe pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. (HIDROELECTRICA), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, (1) să dispună rezilierea contractului nr. x/1989 privind amenajarea hidroenergetică A., încheiat între părți la 8 iulie 1989 și (2) să oblige pârâta să restituie scrisorile de garanție bancară nr. 34GBE2016-3351, în valoare de 1.445.070,08 RON, nr. 34GBE2016-3352 în valoare de 271.049,50 RON, nr. 34GBE2016-3353, în valoare de 938.153,00 RON și nr. 34GBE2016-3354, în valoare de 326.308,25 RON, astfel cum acestea au fost prelungite sau cum vor fi prelungite până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, (3) să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.352.639, cu titlu de daune-interese, constând în profit nerealizat și (4) subsidiar primelor două capete de cerere, chiar și în cazul în care instanța nu va dispune rezilierea contractului, să constate inexistența obligației reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul contractului și, în consecință, să constate inexistența obligației reclamantei de a prelungi scrisorile de garanție bancară sus-menționate, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin prisma Legii nr. 85/2014, precum și a inadmisibilității capătului 4 al cererii de chemare în judecată, în raport cu art. 35 C. proc. civ.

Ulterior, la 7 noiembrie 2022, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că prin cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.378.218,29 RON, cu titlu de daune-interese, iar prin cel de-al patrulea capăt al cererii, subsidiar primelor două capete de cerere, a solicitat: (i) constatarea inexistenței obligației reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului și, în consecință, în principal, (ii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a scrisorilor de garanție bancară indicate la petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar (iii) constatarea inexistenței obligației reclamantei de a prelungi scrisorile de garanție bancară.

Prin sentința civilă nr. 259 din 6 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 117 din 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat în parte hotărârea primei instanțe în ceea ce privește petitele 1-3, 4 pct. ii și 5 și a trimis cauza pentru continuarea judecății în aceste limite.

Reclamanta HIDROCONSTRUCȚIA S.A. a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea ei în parte și a hotărârii primei instanțe, în ceea ce privește soluția dată de către instanțele de fond asupra cererilor ce formează obiectul pct. i și ii din cel de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată și trimiterea cauzei în vederea judecării fondului procesului, în principal, primei instanțe, iar, în subsidiar, instanței de apel.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., justificat de încălcarea prevederilor art. 35 C. proc. civ., a accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În primul rând, criticând dispoziția instanței de apel de menținere a caracterului inadmisibil al cererilor de la pct. i și pct. iii ale celui de-al patrulea capăt de cerere al cererii de chemare în judecată, a afirmat că pentru pct. i acțiunea în realizare nu este cea de la pct. ii, întrucât cele două cereri nu au în vedere aceeași obligație și același drept.

Recurenta a subliniat că obligația de despăgubire în caz de execuție necorespunzătoare a lucrărilor este garantată prin instrumente de garanție, printre care și scrisoarea de garanție bancară, iar obligația de a le obține și de a le menține valabile pe perioada de execuție și de garanție contractuală, chestiune circumscrisă celor două cereri în constatare, este diferită și accesorie celei de a garanta și de a răspunde pentru lucrări.

De asemenea, a susținut că de vreme ce capătul de cerere în constatare este formulat în cadrul aceleiași acțiuni care cuprinde și capătul de cerere în realizare, inadmisibilitatea celui dintâi nu își mai găsește rațiunea în art. 35 teza a II-a C. proc. civ., respectiv evitarea a două procese pentru atingerea unui scop unic ce poate fi atins în cadrul unui singur proces. În realitate, orice acțiune în realizarea unui drept cuprinde, în prealabil, acțiunea în constatarea dreptului respectiv.

În opinia recurentei, chiar și în măsura în care s-a apreciat inadmisibilitatea petitului 4 pct. i pe cale separată și faptul că soluția asupra lui nu se impune a fi pronunțată prin dispozitiv, ci doar prin considerente, acest aspect trebuia clarificat expres de către instanța de apel. Aceasta, întrucât, există riscul interpretării în în sensul că argumentele privind inexistența obligației de a mai garanta lucrările sunt în ansamblul lor inadmisibile.

Or, atât timp cât cererea de restituire a instrumentelor de garanție se bazează, în esență, pe inexistența obligației de a mai garanta de la pct. i, inadmisibilitatea pct. (i) s-ar întinde indirect și asupra petitului calificat de instanța de apel ca fiind admisibil, respectiv asupra cererii de la pct. (ii).

În al doilea rând, a considerat că pornind de la raportul de la principal la accesoriu între obligația obiect al pct. (i) și cea de la pct. (ii), prin realizarea celui din urmă petit nu se înlătură obligația recurentei de a răspunde pentru lucrările realizate, stingerea obligației accesorii nu conduce la stingerea obligației principale, ci doar invers. - instrumentele de garantie acopera obligatia de garantare atat a execuției cât și garantia contractuală

A subliniat că cererea de la pct. 4 pct. (i) reprezintă o acțiune în constatare provocatorie admisibilă, întrucât recurenta nu deține altă acțiune în realizare a dreptului în fața intimatei care în fiecare an solicită prelungirea garanțiilor constituite.

În alt treilea rând, a apreciat că nici rezilierea contractului și nici cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată nu reprezintă realizarea dreptului a cărui constatare se solicită prin pct. (i), având în vedere că caracterul subsidiar al celui de-al patrulea capăt de cerere față de primele trei, analiza lui putându-se efectua doar în condițiile în care cele dintâi sunt respinse.

La 21 iunie 2024, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

În normele procesuale, acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept se regăsește la art. 35 C. proc. civ. care consacră subsidiaritatea unei cereri în constatare și inadmisibilitatea ei în cazurile în care partea are la dispoziție orice altă cale procesuală prin care să își realizeze, efectiv, dreptul subiectiv civil ori să își satisfacă, pe deplin, interesul legitim.

Altfel spus, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept subiectiv civil, să se restabilească ordinea de drept afectată prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă în mod direct și definitiv prin promovarea unei acțiuni în realizarea dreptului.

Așa cum rezultă din petitul cererii introductive, reclamanta a învestit instanța cu următoarele capete de cerere: rezilierea contractului nr. x/1989 privind amenajarea hidroenergetică A., încheiat între părți la 8 iulie 1989, (2) obligarea pârâtei la restituirea scrisorilor de garanție bancară nr. 34GBE2016-3351 în valoare de 1.445.070,08 RON, nr. 34GBE2016-3352 în valoare de 271.049,50 RON, nr. 34GBE2016-3353 în valoare de 938.153,00 RON și nr. 34GBE2016-3354 în valoare de 326.308,25 RON, astfel cum acestea au fost prelungite sau cum vor fi prelungite până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, (3) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.352.639, cu titlu de daune-interese, constând în profit nerealizat; (4) subsidiar primelor două capete de cerere, chiar și în cazul în care instanța nu va dispune rezilierea contractului, a solicitat constatarea inexistenței obligației reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului și, în consecință, constatarea inexistenței obligației reclamantei de a prelungi scrisorile de garanție bancară sus-menționate, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității capătului 4 al cererii, în raport cu art. 35 C. proc. civ.

Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că prin petitul al treilea a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.378.218,29 RON, cu titlu de daune-interese, iar prin petitul 4, formulat subsidiar primelor două capete de cerere, a solicitat: (i) constatarea inexistenței obligației reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul Contractului și, în consecință, în principal, (ii) obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a scrisorilor de garanție bancară indicate la petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar (iii) constatarea inexistenței obligației reclamantei de a prelungi scrisorile de garanție bancară.

Curtea de apel a calificat ca fiind capăt de cerere principal pentru petitul 4 al cererii de chemare în judecată pct. (ii), iar pct. (i) și (iii) au fost reținute ca fiind subsidiare pct. (ii), ce nu pot fi analizate pe calea acțiunii în constatare, acestea fiind simple aspecte ce țin de soluționarea pct. (ii).

Această dezlegare reflectă corecta aplicare a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., întrucât, așa cum rezultă din formularea lor și din argumentele expuse în susținerea celui de-al patrulea capăt de cerere, pct. (i) și (iii) nu reprezintă o pretenție concretă și distinctă de pct. (ii), ci așa cum însăși recurenta susține în motivele de recurs, pct. (i) constituie cauza pct. (ii), raportul dintre cele două fiind unul de cauză-efect.

Contrar recurentei, cererile aferente pct. (i) și (iii) nu au o existență de sine-stătoare sau o finalitate proprie în raport cu pct. (ii), întrucât ele au același fundament juridic - obligația contractuală de garantare a lucrărilor -, realizarea dreptului afirmat prin pct. (i) fiind reprezentată de cererea de la pct. (ii) al celui de-al patrulea capăt de cerere.

Aceasta, în contextul în care constituirea și menținerea valabilității scrisorilor de garanție bancare sunt instrumente ce au la bază obligația reclamantei de garantare a lucrărilor, iar eventuala restituire a scrisorilor, aferentă pct. (ii) este expresia, în formă materializată, a încetării obligației de garantare, verificarea existenței ei fiind o etapă premergătoare și implicită în soluționarea pct. (ii), fără finalitate proprie, astfel încât să se impună regăsirea unei soluții asupra ei în dispozitivul hotărârii ce se va pronunța.

Concluzia este susținută, de altfel, chiar de circumstanțele care au stat la baza modificării celui de-al patrulea capăt de cerere, respectiv invocarea de către pârâtă a excepției inadmisibilității celui de-al patrulea capăt de cerere în temeiul art. 35 C. proc. civ., dat fiind că în forma inițială, acest petit era compus dintr-o acțiune în constatare, iar solicitarea privind restituirea scrisorilor de garanție bancară, pct. ii din capătul de cerere 4, s-a formulat pentru a acoperi neregularitatea procedurală sesizată pe cale de excepție, aspect evidențiat chiar de recurentă prin răspunsul la întâmpinare formulat în fața primei instanțe .

Relevante în acest sens sunt și susținerile părții recurente din concluziile scrise formulate în fața tribunalului, în combaterea excepției, aceasta arătând că restituirea instrumentelor de garantare este singura acțiune pe care o avea la dispoziție și că pct. (i), constatarea inexistenței obligației de a mai garanta lucrările, reprezintă un aspect incidental, care trebuie lămurit în considerentele hotărârii, nu în dispozitiv.

În concluzie, pct. i și pct. ii nu reprezintă cereri distincte, întrucât constatarea inexistenței obligației reclamantei de a mai garanta lucrările ce formează obiectul contractului este integrată cauzei capătului de cerere care presupune restituirea instrumentelor de garantare. În evaluarea dreptului la restituire este necesară analiza aspectelor care inițial au formulate ca petit distinct la pct. i.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă HIDROCONSTRUCȚIA S.A., prin Consorțiul de practicieni în insolvență format din B.. și C.., împotriva deciziei civile nr. 117 din 26 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2025.