ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 183/2023

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 362 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 55, art. 56, art. 50 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), H.G. nr. 119/2014, art. 1 alin. (2), art. 5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă din 20 februarie 2002, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 76/2002.

Prin încheierea din 21 februarie 2017, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de contestatoarea A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 362 alin. (3) și (4), art. 301 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Prin sentința nr. 639 din 27 februarie 2017, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. (3) și (4) și art. 301 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu care Tribunalul Dolj a învestit Curtea Constituțională.

Prin încheierea din 6 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus menținerea măsurii suspendării cauzei, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a dosarului nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/20.05.2019, Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 301 alin. (2) și ale art. 362 alin. (3) și (4) coroborate cu dispozițiile alin. (7) și alin. (8) ale aceluiași articol din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Prin decizia civilă nr. 3220/2019 din 05 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis excepția perimării, invocată din oficiu și a constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 639 din 27 februarie 2017 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

Prin decizia nr. 687 din 23 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 3220/2019 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 415, art. 416 alin. (3), art. 417 și 418 C. proc. civ., în raport de care termenul de 6 luni stabilit de art. 416 alin. (1) din același cod curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 86/13.02.2019 în Monitorul Oficial.

Prin decizia civilă nr. 1098/2022 din 6 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în rejudecare, a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 639 din 27 februarie 2017 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a învederat că, pe fondul unor probleme personale a lăsat întocmirea actelor de procedură în seama avocatului ales. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu de către instanța de judecată, motiv pentru care recurenta-reclamantă a apreciat că a dat dovadă de diligență și că dosarul nu a rămas în nelucrare din vina sa.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a mai arătat că înțelege să reitereze interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 418 alin. (1) C. proc. civ., art. 415, art. 5 și 6 C. proc. civ., art. 147 alin. (4) din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta-reclamantă a menționat că instanța de apel a suspendat cauza în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, după care, în Monitorul Oficial nr. 392/20.05.2019, a fost publicată Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă în fața primei instanțe, dată la care aceasta susține că a luat cunoștință de respectiva decizie.

Autoarea recursului a mai precizat că, așa cum reiese inclusiv din cuprinsul respectivei decizii, aceasta a fost comunicată instanței de fond, respectiv, Tribunalului Dolj, și nu recurentei, care a ridicat excepția de neconstituționalitate, cu toate că, în opinia acesteia, comunicarea tuturor actelor de procedură era obligatorie, conform art. 154 C. proc. civ.

S-a mai arată că instanța de apel a emis actul procedural al citației în data de 15 noiembrie 2019, cu 5 zile înainte de împlinirea termenului de perimare.

Față de aspectele mai sus expuse, autoarea recursului a considerat că au fost încălcate dispozițiile art. 5, art. 6, art. 416 alin. (1) și (3) C. proc. civ., nefiind împlinit termenul de 6 luni prevăzut de lege, dispozițiile art. 418 alin. (1) din același act normativ, nefiind în ipoteza unei lipse de stăruință a părților, precum și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta a arătat că nu se poate susține împlinirea termenului de perimare cât timp, de la publicarea și luarea la cunoștință a deciziei Curții Constituționale a României (20.05.2019) și până la îndeplinirea unui act de procedură în cauză (citația din 15.11.2019) nu au trecut cele 6 luni necesare în vederea perimării apelului, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, potrivit art. 415 C. proc. civ. instanța era cea care avea obligația de a repune pe rol, din oficiu, cauzele suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a sesizării instanței de contencios constituțional, neputând intra în discuție vreo culpă a părții.

Făcând referire la dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., autoarea recursului a mai precizat că repunerea pe rol, din oficiu, a cauzei este justificată de existența unui interes public, care derivă din însăși rațiunea suspendării cauzei, în situația de față, fiind vorba de lămurirea instanței cu privire la constituționalitatea dispoziției legale aplicabile în cauza a cărei suspendare s-a dispus.

În susținerea afirmațiilor sale, recurenta a invocat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2019, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care aceasta consideră că Înalta Curte a tranșat implicit o problemă de drept, respectiv, eventuala incidență a perimării (art. 416 alin. (1) C. proc. civ.) în cazul suspendării de drept a judecării cererii, până la soluționarea căii de atac împotriva respingerii cererii de intervenție, conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, reproducând, în acest sens, considerentul 52 din decizia mai sus amintită.

Totodată, autoarea recursului a adus în sprijinul susținerilor sale, inclusiv argumentul analogiei, astfel cum acesta reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, deși art. 415 "tace" în privința indicării celui care are obligația de a face demersul necesar în vederea reluării judecății, pot fi aplicate, prin analogie, dispozițiile legale privitoare la situațiile asemănătoare, în baza art. 5 C. proc. civ.

În această situație, recurenta a apreciat că dispoziția asemănătoare aplicabilă este cea indicată de art. 415 pct. 3 C. proc. civ., considerând că nu există niciun motiv pentru a face distincție între o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție și o decizie a Curții Constituționale a României, toate fiind chestiuni prejudiciale.

Așadar, opinia recurentei este în sensul că, în ipoteza sesizării instanței de contencios constituțional, nu poate fi asimilat cazul de suspendare prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu situațiile în care partea este obligată să solicite repunerea cauzei pe rol.

S-a mai arătat că, spre deosebire de ipotezele de suspendare voluntară și anumite ipoteze de suspendare de drept (art. 412 alin. (1) pct. 1-6) sau chiar anumite ipoteze de suspendare facultativă (cum ar fi suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), sesizarea instanței de contencios constituțional are un vădit caracter de ordine publică.

Recurenta a mai susținut că, deși actualul C. proc. civ. nu mai prevede o suspendare de drept a cauzei în ipoteza sesizării Curții Constituționale, ci una facultativă, caracterul de normă de ordine publică se păstrează, mecanismul fiind creat pentru a lămuri instanța referitor la constituționalitatea normelor aplicabile, astfel încât, odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. și abrogarea, prin Legea nr. 177/2010, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, toate argumentele converg în favoarea soluției de repunere a cauzei pe rol din oficiu, atunci când are loc o sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate urmată de o suspendare a cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În final, autoarea cererii de recurs a apreciat că excepția perimării nu poate fi invocată pentru prima oară în fața instanței de apel.

La 14 iulie 2022, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs și menținerea soluției pronunțate în apel.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 4 august 2022, recurenta-reclamantă a reiterat apărările privind suspendarea termenului de perimare din cauza unor motive temeinic justificate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 4 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 6 decembrie, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1098/2022 din 6 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, față de neîncadrarea de către recurenta-reclamantă a criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege, în raport de cele susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel recurenta-reclamantă a susținut aplicarea greșită a unor norme de procedură civilă, respectiv a art. 416 alin. (1) și (3) C. proc. civ. în ceea ce privește împlinirea termenului de perimare de 6 luni a apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte constată că, perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii în nelucrare, din culpa părții.

În speță, se observă că, prin prima decizie de casare nr. 687, pronunțată la data de 23 martie 2023, Înalta Curte a statuat că termenul de perimare a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 86/13.02.2019 a Curții Constituționale, până la pronunțarea căreia s-a suspendat judecarea apelului, respectiv de la data de 20.05.2019.

Prin decizia recurată, pronunțată în rejudecarea apelului după casare, instanța de apel a reținut că termenul de perimare, care a început să curgă în data de 20 mai 2019, s-a împlinit în data de 20 noiembrie 2019.

Înalta Curte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată că în primul ciclu procesual, prin rezoluția instanței de apel, aflată la dosar, s-a dispus, din oficiu, fixarea unui termen de judecată la data de 5 decembrie 2019 în vederea discutării perimării. În consecință, s-a procedat la emiterea citațiilor în acest sens la data de 15 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din citativul aflat la dosar, acte de procedură efectuate din oficiu în vederea reluării judecății.

Prin urmare, îndeplinirea actelor de procedură, din oficiu, de către instanța de apel, în vederea repunerii pe rol, s-a realizat înainte de împlinirea termenului de perimare, iar art. 416 alin. (2) C. proc. civ. prevede că perimarea curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță.

Neobservându-se actele de procedură care au întrerupt cursul perimării, încălcându-se dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut greșit prin decizia recurată că termenul de perimare s-a împlinit la data de 20 noiembrie 2019.

În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nemaifiind utilă cercetarea celorlalte critici din memoriul de recurs.

În temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1098/2022 din 6 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1098/2022 din 6 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.