ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2418/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2017, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B.. S.R.L. Craiova a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare nr. 262/20.07.2017, emisă de intimată, solicitând anularea acestei decizii, reîncadrarea în postul ocupat anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 266, art. 252 alin. (5), art. 253 Codul muncii.

Prin sentința nr. 2332/2018 din 25 iunie 2018, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B.. S.R.L. Craiova și a anulat decizia nr. 262 din data de 20.07.2017, emisă de intimată.

A repus părțile în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și a obligat, astfel, intimata să-l reintegreze pe contestator în postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 262 din data de 20.07.2017.

A obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale.

A admis cererea formulată de contestator și a obligat intimata la plata către acesta a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, intimata B.. S.R.L. Craiova a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 2848/2018 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă a admis apelul declarat de intimatul B.. S.R.L. Craiova împotriva sentinței civile nr. 2332 din data de 25.06.2018, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu contestatorul A., a anulat sentința civilă nr. 2332 din data de 25.06.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2017 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la 11 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 297 din 07 februarie 2019, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B.. S.R.L. Craiova, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 297 din 7 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul A. a formulat apel.

La termenul de judecată din 21 mai 2019, apelantul contestator A. a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată C14 ALM.

Prin încheierea nr. 63 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă a respins cererea formulată de petentul A. de recuzare a completului de judecată C14 ALM, respectiv a domnilor judecători C. și D. privind soluționarea dosarului nr. x/2017, cu mențiunea că, împotriva încheierii mai sus amintite se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei ce urmează a se pronunța în cauză.

Împotriva încheierii nr. 63 din 28 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, la 10 iunie 2019, petentul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac și a cererii de recuzare a completului de judecată C14ALM, compus din domnii judecători C. și D., urmând a se constata incompatibilitatea acestora.

În susținerea cererii de recurs, recurentul apreciază că, în soluționarea cererii de recuzare, Curtea de Apel Craiova s-a mărginit la a analiza motivele de recuzare prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. l C. proc. civ., făcând doar o analiză sumară a aspectului ce se încadrează în pct. 13 al articolului mai sus menționat, neținând, astfel, cont de specificul și natura cauzei, de conjunctura apărută în desfășurarea procesului, toate de natură să-i creeze o bănuială cu privire la lipsa de imparțialitate a completului.

Recurentul a arătat, în esență, că același complet de judecată a soluționat anterior cauza, prin pronunțarea unei decizii de casare cu trimitere spre rejudecare.

Deși judecătorii au formulat cerere de abținere, aceasta a fost respinsă prin încheierea nr. 30 din 27 martie 2019, pe motiv că, în primul ciclu procesual, s-au analizat doar aspecte ținând de nelegalitatea deciziei contestate, în cel de-al doilea ciclu fiind analizate criticile pe netemeinicie.

Recurentul prezintă întreaga situație de fapt, susținând că există elemente ce nasc îndoieli temeinice în privința imparțialității completului de judecată, motiv pentru care consideră că se impune admiterea cererii de recuzare.

Recursul nu a fost întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 26 iulie 2019, intimata B.. S.R.L. Craiova a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat, pe cale de excepție, prematuritatea formulării recursului împotriva încheierii nr. 63 din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în raport de prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în speță, cauza nu a fost încă soluționată, fiind în curs de judecare. Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nelegal și nefondat.

Față de întâmpinarea depusă și comunicată recurentului la 01 august 2019, acesta nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția completului, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punct de vedere, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părților la 30 iulie 2020, respectiv, la 31 iulie 2020, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Ulterior comunicării raportului, la 06 august 2020, în termen legal, intimata B.. S.R.L. Craiova a depus la dosar punct de vedere față de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care arată că este de acord cu concluziile din cuprinsul raportului, solicitând, totodată, Înaltei Curți să respingă recursul, ca prematur formulat.

Recurentul A. nu și-a manifestat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere față de raportul comunicat.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția prematurității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge ca prematur recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea nr. 63 din 28 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnilor judecători C. și D. privind soluționarea dosarului nr. x/2017

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când aceasta din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Dat fiind faptul că litigiul are ca obiect un conflict de muncă, iar decizia pronunțată în apel este o hotărâre definitivă, prin urmare, nesusceptibilă de recurs, față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016, raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011, se constată că, în speță, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunțat este o hotărâre definitivă, motiv pentru care încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Se constată însă, că, la momentul promovării recursului (10 iunie 2019) declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, cauza nu era soluționată, având termen de judecată stabilit la 26 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din verificările efectuate în sistemul ECRIS. Ulterior, dosarul nr. x/2017 a fost soluționat la 26 noiembrie 2019, prin decizia nr. 3071/2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Așa fiind, în condițiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive și având în vedere că, la momentul declarării recursului în cauză, judecarea litigiului de către Curtea de Apel Craiova nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei, este prematur formulat.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Totodată, este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va admite excepția prematurității formulării recursului, invocată de intimată prin întâmpinare și va respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 63 din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția prematurității formulării recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 63 din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.