ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În subsidiar, a solicitat să se dispună interpretarea clauzelor contractului de închiriere nr. x din 1 iulie 2007 și a actului adițional nr. x din 26 ianuarie 2010, în sensul clarificării obligațiilor părților în ceea ce privește durata contractului, prelungirea contractului, încetarea contractului și modalitatea de îndeplinire a obligației de predare a imobilului, precum și termenul de predare a imobilului.

De asemenea, reclamanta a invocat excepția de neexecutare a contractului în ceea ce privește obligația de plată a chiriei, lipsa de folosință pentru perioada 2013-2019 pentru împiedicarea de către locator a îndeplinirii operațiunilor de ecologizare și de predare a terenului, cu consecința stabilirii a faptului că de la data primului act de împiedicare din 2013 până la finalizarea lucrărilor de ecologizare în anul 2019 chiria nu este datorată, să se constate încetarea contractului de închiriere, să se constate îndeplinită obligația de ecologizare și de predare a imobilului și să fie obligată pârâta A. S.A. la restituirea sumelor reprezentând chirie ca plată nedatorată.

La data de 8 octombrie 2020, la solicitarea instanței privind precizarea cuantumului chiriei a cărei restituire se solicită, reclamanta a învederat că suma totală este de 443.822,40 RON.

Prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, formulată la data de 7 iunie 2021, reclamanta Active Conexe S.A. a solicitat să se dispună și obligarea pârâtei la plata sumei de 63.403,20 RON, echivalentul sumei de 15.300 euro, reprezentând daune-interese compensatorii datorate de către pârâtă ca urmare a neîndeplinirii obligației de asigurare a folosinței spațiului prevăzut la art. 2 și 5 din contractul de închiriere aferentă lunii martie 2019, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație raportat la data plății, precum și la plata sumei de 2.932,66 RON reprezentând cheltuieli de executare silită aferente lunii martie 2019, suportate de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 6886 din 13 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârâtă la termenul de judecată din 7 iulie 2021, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, instanța a reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci normele de competență teritorială alternativă prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 4 din același cod, având în vedere că solicitările reclamantei izvorăsc dintr-un contract de locațiune. Având în vedere locul unde se află imobilul, instanța a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 8379 din 24 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivare, referitor la capătul principal de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, precum și a actului adițional, instanța a reținut că acesta este o acțiune în realizare evaluabilă în bani, competența materială stabilindu-se conform criteriului valoric prevăzut la art. 101 alin. (2) și (3) C. proc. civ.. Judecătoria a stabilit pentru capătul principal de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere o valoare de 891.800,28 RON, iar pentru capătul principal de cerere privind constatarea nulității absolute actului adițional o valoare de 760.838,40 RON.

De asemenea, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 99 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., raportat la cele ale art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 pct. 1 din același cod și a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința civilă nr. 69 din 6 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia analizată competența materială la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate și puteau pune concluzii.

Tribunalul a constatat că instanța inițial învestită, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, nu și-a analizat competența materială și teritorială de ordine publică la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, când acestea au pus concluzii pe aspectul insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluționare, invocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine privată la al doilea termen de judecată fiind nelegală.

În acest sens, tribunalul a reținut cele statuate prin decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii, potrivit cărora neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Sector 1 București și Tribunalul Dolj, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei pendinte în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de închiriere și a actului adițional, iar în subsidiar, constatarea încetării contractului de închiriere și restituirea chiriei cu titlu de plată nedatorată.

În cauză se constată că la Judecătoria Sector 1 București, prima instanță sesizată, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, acestea au pus concluzii pe aspectul insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și a fost amânată soluționarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare formulată de pârâta B. S.A. La termenul de judecată acordat pârâta A. S.A. a invocat excepția de necompetență teritorială alternativă, pe care instanța a admis-o și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Este de menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Prin urmare, necompetența teritorială alternativă prevăzută de art. art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocată de pârâtă la prima instanță sesizată, este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Mai mult, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate".

În cauză, se constată că prima instanță sesizată a încălcat, pe de o parte dispozițiile art. 131 C. proc. civ., întrucât la primul termen de judecată părțile au fost legal citate, iar instanța, deși era obligată să-și verifice competența din oficiu, nu a făcut-o; pe de altă parte, au fost încălcate și prevederile art. 130 alin. (3) din același cod, întrucât necompetența teritorială alternativă de ordine privată a fost invocată de pârâtă la al doilea termen de judecată.

În consecință, se constată că prima instanță sesizată a admis excepția de necompetență teritorială alternativă la al doilea termen, cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) și art. 131 C. proc. civ.

Așa fiind, întrucât prima instanță învestită de către reclamantă a fost Judecătoria Sectorului 1 București, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, fără a avea posibilitatea de a-și declina competența de soluționare a cauzei după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate .

În acest sens este și Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin care s-a statuat, la paragr. 65, că în situația în care excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ., atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată. De asemenea, la paragr. 66 s-a reținut că din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Așadar, încălcarea de către Judecătoria Sector 1 București, prima instanță sesizată, a dispozițiilor privind verificare competenței la primul termen la care părțile au fost citate potrivit art. 131 C. proc. civ., precum și a celor privind invocarea excepției de necompetență teritorială alternativă conform art. 130 alin. (3), raportat la art. 129 alin. (2) și (3) din același cod, are ca efect consolidarea competenței acesteia.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2023.