ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1177/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1177/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 10 mai 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 august 2018, pronunțată de Judecătoria Buzău, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite introdusă de Biroului Executorului Judecătoresc A.; a fost încuviințată executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare silită 1787/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x, emis de B. S.A. în vederea recuperării creanței rezultată din titlu executoriu, împotriva debitoarei C..
Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Buzău, sub număr de dosar x/2022, contestatoarea C., în contradictoriu cu intimata D., a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. x/2018 al BEJ A..
De asemenea, contestatoarea a formulat și cerere de suspendare a executării silite.
Prin sentința nr. 6345/2022 din 13 decembrie 2022, Judecătoria Buzău, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei, reținând, că în cererile având ca obiect contestație la executare, competența teritorială este exclusivă, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar părțile nu o pot înlătura.
Astfel, s-a arătat că la data de înregistrării cererii de executare silită la executorul judecătoresc, respectiv 24 iulie 2018, domiciliul debitoarei era în sat Jugureanu, str. x, com. Ulmu, jud. Brăila, conform cărții de identitate și verificărilor în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP), dispuse de instanță.
Conform anexei Hotărârii de Guvern nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, com. Ulmu, jud. Brăila, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Făurei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei sub același număr de dosar.
Judecătoria Făurei a reținut că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Dosarul de executare nr. 1787/2018 a fost deschis la cererea creditorului D. înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc A., împotriva debitoarei C. în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x, încheiat între B. S.A. în calitate de împrumutător și C. în calitate de împrumutat.
S-a constatat că prin încheierea din 7 august 2018, pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2018, instanța a admis, fără a verifica domiciliul debitoarei, cererea intimatei privind încuviințarea executării silite a debitoarei C., Judecătoria Buzău, devenind astfel instanța de executare.
În raport cu prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia RIL nr. 20/2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, Judecătoria Făurei a arătat că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.
Așa fiind, prin sentința civilă nr. 309 din 15 martie 2023 pronunțată de Judecătoriei Făurei, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Cauza dedusă judecății are ca obiect contestația la executare formulată de C. împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. x/2018 al BEJ A..
Înalta Curte reține că determinarea instanței de executare în soluționarea contestației la executare se face prin raportare la dispozițiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din același cod. Normele legale evocate stabilesc că aceasta se introduce la instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se stabilește că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Instanța de executare, în competența căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, conform art. 666 și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare.
Totodată, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia instanța de executare soluționează contestația la executare propriu-zisă.
De altfel, dispozițiile legale anterior menționate au făcut obiectul interpretării Înaltei Curți de Casației și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care, prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021 a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut la punctul 71 că "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare".
Astfel, se păstrează principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori întoarcerea executării silite.
În condițiile în care, în speță, prin încheierea din 7 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Buzău a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de BEJ A. și a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei C., s-a stabilit definitiv că instanța de executare este Judecătoria Buzău și, prin urmare, aceasta va soluționa orice incidente apărute în cursul executării silite (în speță - contestația la executare), în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru toate rațiunile înfățișate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de contestatoarea C., în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2023.