ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Buzău, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 511.758,52 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate pentru realizarea spălătoriei la subsolul obiectivului Maternitate, secția Exterioară a Spitalului Județean Buzău, cuantificate prin factura nr. x din 2 octombrie 2013.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 648 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității cererii invocate de pârât ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Buzău; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 508.946,71 RON reprezentând contravaloare lucrări suplimentare; a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7000 RON cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței nr. 648/2019 pronunțată de Tribunalul Buzău a formulat apel Unitatea Administrativ Teritorială Județul Buzău.

Reclamanta S.C. A. S.A. a formulat apel incident împotriva aceleiași sentințe solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate și obligarea intimatului-pârât la plata sumei în cuantum de 31.300,69 RON reprezentând contravaloarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a fondului.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL BUZĂU împotriva sentinței nr. 648 din 17 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Buzău; a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea, ca fiind prescrisă; a respins apelul incident, ca nefondat.

E. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

F. Hotărârea pronunțată în recurs.

Prin decizia nr. 2099 din 13 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., a casat decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

G. Hotărârea Curții de Apel după casare.

Prin decizia nr. 154 din 14 aprilie 2022 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BUZĂU, împotriva sentinței nr. 648 din 17 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Buzău; a schimbat în parte sentința apelată și a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă; a menținut în rest sentința apelată; a respins apelul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

H. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel după casare.

Împotriva deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022, precum și a încheierii pronunțate la data de 16 martie 2023 de Curtea de Apel Ploiești a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticându-le sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de recuzare formulată de reclamantă cu privire la d-na magistrat B. și au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 2803 din 4 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012, d-na magistrat B. și-a exprimat deja opinia cu privire la soluția ce va fi pronunțată în prezenta cauză, respectiv cu privire la suma în cuantum de 511.758,52 RON cuantificată prin factura nr. x din 2 octombrie 2013 - suma solicitată în prezenta cauză.

Necesitatea înlăturării doamnei magistrat B. de la judecarea prezentei cauze și imposibilitatea exprimării unei soluții imparțiale de către aceasta rezultă și din împrejurarea că recurenta-reclamantă a invocat, în combaterea pretinsei neîndepliniri a caracterului subsidiar al îmbogățirii fără justă cauză, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 2803/2015 pronunțată de completul de judecată din care a făcut parte d-na judecător B..

Decizia recurată nu face decât să confirme starea de incompatibilitate în care se afla d-na magistrat încă de la momentul formulării cererii de recuzare și împrejurarea că trebuia înlăturată de la soluționarea prezentei cauze. În cuprinsul deciziei recurate s-au respins cu o motivare identică cererile formulate de reclamantă în prezentul dosar și în dosarul nr. x/2012.

Din moment ce instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de recuzare, se impune casarea încheierii și deciziei recurate.

În mod nelegal a fost respinsă cererea ca inadmisibilă întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză și au fost încălcate dispozițiile art. 1345 - 1348 C. civ.

Astfel, sunt incidente în speță motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material din materia îmbogățirii fără justă cauză.

Astfel, faptul juridic licit al îmbogățirii generează un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația celui ce și-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogățit. În cazul în care îmbogățitul nu-și îndeplinește obligația, însărăcitul poate introduce o acțiune în justiție prin care să pretindă restituirea.

Contrar reținerilor nelegale ale instanței de apel, însărăcirea recurentei-reclamante nu este ilicită. Instanța de apel analizează aspecte ce excedează condițiilor îmbogățirii fără justă cauză și neagă însăși caracterul îmbogățirii fără justă cauză de fapt juridic licit.

Lucrările efectuate de recurenta-reclamantă au fost solicitate în mod expres de intimată prin adresa din 17 aprilie 2012 și nu au reprezentat lucrări contractuale, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 2803 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești.

În lipsa unui temei contractual, intimata s-a îmbogățit cu lucrările edificate.

Instanța de apel nu a analizat condițiile prevăzute de lege referitor la îmbogățirea fără justă cauză, ci doar a reținut că faptul juridic invocat are caracter ilicit și a respins de plano acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, pretinzând că în speță nu ar exista vreo faptă juridică licită, deși însăși temeiul acțiunii era reprezentat de o astfel de faptă.

Instanța de apel a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 1345 - 1348 C. civ., aspect ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a motivat corespunzător decizia recurată încălcând prevederile art. 425 C. proc. civ. și a depășit limitele învestirii, analizând aspecte care excedează temeiul invocat, aspecte ce atrag incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Contrar reținerilor nelegale ale instanței de apel, în speță sunt îndeplinite condițiile juridice ale îmbogățirii fără justă cauză, iar trimiterile la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2016 sunt irelevante. Neîncheierea unui contract/act adițional între părți cu privire la lucrările a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză nu conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În speță, recurenta-reclamantă nu are la dispoziție vreo altă acțiune pentru recuperarea acestei sume. Cele două litigii anterioare promovate de reclamantă au fost respinse ca urmare a faptului că temeiul ales de aceasta pentru promovarea acțiunilor anterioare a fost eronat. Respingerea acțiunilor anterioare formulate în contradictoriu cu UAT Buzău confirmă îndeplinirea condiției caracterului subsidiar al îmbogățirii fără justă cauză în sensul că recurenta nu are la dispoziție o altă acțiune pentru recuperarea sumei în cuantum de 511.758,52 RON.

Trimiterile instanței de apel la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și la neîncheierea unui contract/act adițional sunt irelevante, în condițiile în care lipsa unui act adițional care să cuprindă lucrările suplimentare efectuate de reclamantă dovedește pe de-o parte faptul că lucrările executate pentru realizarea spălătoriei la subsolul Maternității Spitalului Județean Buzău nu sunt lucrări contractuale, iar pe de altă parte, împrejurarea că prezenta acțiune întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză este singura modalitate prin care recurenta-reclamantă își poate recupera contravaloarea lucrărilor efectuate.

Contrar reținerilor nelegale ale instanței de apel, în speță nu există niciun temei juridic care să justifice îmbogățirea intimatei.

Reținerile instanței de apel potrivit cărora recurenta-reclamantă ar fi "acționat pe riscul său, conduita depășind limitele imprudenței sau neglijenței" sunt complet nelegale, în condițiile în care aceasta nu și-a asumat prin contract riscul și/sau valoarea execuției lucrărilor a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză.

Prezenta acțiune nu reprezintă un mijloc de ocolire a procedurii achizițiilor, ci singura modalitate în care poate fi recuperată suma în cuantum de 511.758,52 RON. În speță este îndeplinită și condiția bunei-credințe a intimatei-pârâte, neexistând vreo împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi fost de rea-credință la momentul solicitării de realizare a lucrărilor aferente spălătoriei sau la data realizării efective a acestor lucrări.

În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., deoarece în mod nelegal instanța de apel a respins apelul incident formulat de reclamantă în cauză. În mod nejustificat și cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța a dispus reducerea onorariului de avocat. Acest onorariu este justificat prin raportare la activitatea desfășurată de reprezentanții recurentei-reclamante, neexistând nicio dispoziție între activitatea desfășurată și onorariul stabilit pentru aceasta, așa cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea fi aplicate.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

I. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu pronunțată la 16 martie 2022:

Cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este deosebit de important în aprecierea conduitei judecătorilor în ceea ce privește exprimarea și, implicit, formarea opiniei sale referitoare la soluția în cauză, deoarece, în caz contrar, s-ar nesocoti toate garanțiile unui proces echitabil.

Judecătorul poate fi recuzat pentru acest motiv de incompatibilitate numai dacă și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept ca aceea din cauza pendinte.

Astfel, în cauza de față, judecătorul recuzat s-a pronunțat într-un litigiu anterior între aceleași părți, însă având un alt temei juridic. Faptul că în precedentul litigiu s-a statuat că în privința lucrărilor efectuate la spălătoria Maternității Spitalului Județean Buzău, contravaloarea acestora nu se poate solicita în temeiul contractului încheiat între părți întrucât nu a fost încheiat un act adițional nu înseamnă că judecătorul s-a antepronunțat, iar respingerea cererii de recuzare este nelegală.

Prin legiferarea instituției incompatibilității au fost vizate nu doar ocrotirea intereselor părților din proces, ci și asigurarea unei optime administrări a justiției prin pronunțarea unor hotărâri bazate pe o deplină imparțialitate a judecătorului. Deciziile pronunțate de judecător în alte litigii nu sunt dovezi de părtinire ale acestuia. Nu poate fi pusă în discuție imparțialitatea judecătorului în situația în care acesta interpretează un text de lege și pronunță o hotărâre pe baza interpretării realizate. Nu se poate cere judecătorului să interpreteze în mod diferit același text de lege în litigii diferite.

Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Pentru a se pronunța cu privire la existența unei "bănuieli legitime" de lipsă de imparțialitate a unui judecător, se ia în considerare optica justițiabilului în cauză, dar elementul determinant constă în a ști dacă temerile acestuia pot fi apreciate ca obiectiv justificate. Din această perspectivă, se consideră că aparențele au un rol decisiv. Faptul că instanța de apel a respins cererea de recuzare apreciind că nu există motive care să conducă la concluzia lipsei de imparțialitate a judecătorului recuzat nu înseamnă că această soluție este nelegală.

De asemenea, faptul că în ciclul judiciar anterior a fost admisă cererea de abținere a unui alt magistrat nu conduce în mod imperativ la necesitatea admiterii cererii de recuzare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de nelegalitate care să impună casarea încheierii recurate.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022 sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a depășit limitele învestirii negând practic caracterul de fapt juridic licit al temeiului de drept invocat în susținerea acțiunii și analizând aspecte care excedează temeiului invocat.

În realitate, instanța de apel, pornind de la definiția potrivit căreia îmbogățirea fără justă cauză reprezintă acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit în detrimentul alteia, în absența unui temei juridic, persoana care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză fiind obligată la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferită de cealaltă persoană, dar fără a fi ținută dincolo de limita propriei sale îmbogățiri, conform art. 1345 C. civ. - a analizat cu prioritate în ce măsură situația de fapt invocată în susținerea cererii reclamantei constituie un fapt juridic licit sau nu.

În măsura în care acesta nu constituie un fapt juridic licit este de prisos analiza celorlalte condiții necesare pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice are ca scop promovarea competiției între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminării operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, asigurarea utilizării eficiente și eficace a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante.

S-a reținut în mod corect de către instanța de apel caracterul ilicit al faptului juridic din perspectiva dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 34/2006, care impun în situația unor lucrări suplimentare care exced contractului inițial, încheierea unui act adițional la contractul încheiat de părți.

Pentru ca pretinsul acord să producă efecte juridice trebuie urmată procedura instituită de O.U.G. nr. 34/2006 prin încheierea unui contract în formă scrisă după parcurgerea etapelor prescrise în acest act normativ deoarece obiectul lucrărilor de interes public și beneficiarul acestora, ca autoritate contractantă, intră în sfera de reglementare a O.U.G. nr. 34/2006.

Așa fiind, nu poate fi reținută critica recurentei conform căreia trimiterile instanței la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 sunt irelevante, câtă vreme raporturile dintre părți sunt guvernate exclusiv de acest act normativ care reglementează achizițiile publice.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Hotărârea recurată arată în cadrul considerentelor, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, respectându-se exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii recurate se înfățișează într-o manieră ce corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Faptul că instanța de apel, odată ce a ajuns la concluzia caracterului ilicit al faptului juridic, nu a mai analizat și celelalte condiții legale pentru admisibilitatea cererii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, nu înseamnă că hotărârea recurată este nemotivată.

Această verificare a caracterului licit a faptului juridic este o condiție intrinsecă a acțiunii și odată ce s-a stabilit caracterul ilicit nu mai există nicio justificare în a analiza pe fond condițiile materiale și juridice ale îmbogățirii fără justă cauză.

Așa fiind, hotărârea recurată răspunde exigențelor prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanța a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

În cauză, instanța de apel nu a aplicat greșit normele materiale privind îmbogățirea fără justă cauză. În realitate, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod corect faptul că în materia contractelor de achiziții publice, astfel cum sunt reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, este exclusă încheierea contractelor prin simplu acord de voință al părților specific dreptului privat.

Nu se poate aplica instituția îmbogățirii fără justă cauză în situația în care s-a realizat o încălcare a legii de drept material de către cel sărăcit, respectiv recurenta-reclamantă. Nu poate fi exercitată o acțiune de in rem verso pentru a împiedica sau a eluda aplicarea unei norme de drept pozitiv, respectiv aplicarea dispozițiilor imperative care reglementează încheierea contractelor de achiziție publică.

În mod corect s-a reținut culpa reclamantei în executarea lucrărilor suplimentare, pentru că le-a executat, deși nu exista un act adițional pentru aceste lucrări, așa cum trebuia, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Raporturilor juridice dintre părți le sunt aplicabile dispoziții speciale privind contractele de achiziție publică, de la care părțile nu pot deroga și nu pot pretinde că nu le cunosc, așa cum este dispoziția legală cuprinsă în art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care se referă la necesitatea încheierii unui act adițional și la faptul că valoarea lucrărilor suplimentare nu trebuie să depășească cuantumul prevăzut de lege.

În ceea ce privește critica referitoare la soluția de respingere a apelului incident formulat în cauză, apel incident ce se referea la neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată și reducerea onorariului de avocat, Înalta Curte apreciază că aceste critici vizează netemeinicia hotărârii atacate și nu constituie motive de nelegalitate care să se înscrie în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., așa cum susține recurenta-reclamantă.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea încheierii și deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 16 martie 2022 și a deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 mai 2023.