ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2400/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 433.226 RON, din care 33.226 RON daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru perioadele 02.-04.08.2017 în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și 04.08.2017-01.09.2017 în Spitalul Universitar de Urgență București, precum și 400.000 RON, daune morale.

Totodată a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale până la achitarea integrala a debitului, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 20, art. 21, art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea nr. 215/2001, art. 22 din O.G. nr. 43/1997, art. 5 alin. (5), art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 3 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2007, art. 1349 Noul C. civ., art. 194, art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Buzău:

Prin sentința civilă nr. 203 din 25 februarie 2021, Tribunalul Buzău, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Râmicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar și cu chemata în garanție Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat, având ca obiect pretenții; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat.

I.3. Încheierile și decizia pronunțate de Curtea de Apel Ploiești:

Prin încheierea de ședință din 14 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins proba cu expertiză medico-legală, ca nefiind utilă soluționării apelului.

Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a apreciat că nu se impune emiterea de adrese intimatelor, prin care acestea să precizeze cele solicitate prin cererea depusă de către apărătoarea apelantului față de împrejurarea că nu prezintă nici o relevanță denumirea de limitatoare sau praguri de sol folosită în diversele adrese; a respins proba cu expertiză în construcții, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei, iar pe de altă parte expertul nu ar fi putut decât ipotetic să răspundă la obiectivul solicitat în contextul în care s-a schimbat situația și au fost aduse ajustări, iar modalitatea de producere a accidentului rezultă din CD-ul anexat la dosar; pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18 aprilie 2022.

Prin decizia nr. 1175 din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 203 din 25 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul Buzău.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de ședință din 14 martie 2022 și a încheierii de ședință din 11 aprilie 2022, precum și împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 iulie 2022, sub nr. x/2018, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamantul A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierilor și a deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea administrării probei cu înscrisuri, încuviințarea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză auto și medico-legală, încuviințarea unei alte expertize auto, medico-legală, construcții, orice altă probă ce va rezulta a fi utilă cauzei.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu se impune trimiterea cauzei la instanța de fond, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, relativ la respingerea acțiunii formulate, a arătat că instanța a avut în vedere faptul că în propunerea de clasare s-a reținut că vătămarea corporală a reclamantului s-a produs din culpa sa exclusivă, deși în dosarul de urmărire penală nu a fost efectuată o expertiză și nici administrate alte probe care să demonstreze eventuala vinovăție a reclamantului sau culpa altcuiva.

A precizat că la instanța de fond a solicitat efectuarea unei expertize care să lămurească modalitatea producerii accidentului, însă obiectivele propuse au fost respinse; de asemenea, a fost respinsă și solicitarea de încuviințare a unei expertize în specialitatea construcții.

A solicitat instanței ca pârâta și chematul în garanție să comunice dacă a fost întocmită o documentație autorizație pentru amplasarea limitatoarelor, dacă a fost făcută recepție la terminarea lucrărilor, când au fost făcute modificările la limitatoare, precum și denumirea corectă, emiterea unei adrese către I.P.J. pentru lămurirea situației, de a fi depusă documentația ce a fost întocmită în ceea ce privește montarea limitatoarelor.

A susținut recurentul că a criticat modalitatea amplasării limitatoarelor, dimensiunii și înălțimii, semnalizării acestora, sens în care era necesar a fi verificate aceste aspecte, nefiind suficient a fi depuse înscrisuri din care să rezulte solicitarea montării și acordul în vederea montării acestora.

A arătat că pentru montarea acestor dispozitive este necesară o analiză prealabilă, un studiu documentat al condițiilor în care vor lucra cât timp pentru a obține un sector protejat, fără a crește impactul negativ, sunt necesare studii care să cuprindă și impactul asupra motocicletelor și bicicletelor; forțarea cicliștilor și chiar a motocicliștilor să urmărească un anumit traseu le compromite capacitatea de a se feri de trafic și de drum în același timp.

Astfel, instalarea de praguri de viteză este de preferat să se facă doar dacă alte metode nu au fost eficiente, deoarece creează un disconfort disproporționat; nu se vor amenaja praguri de viteză fără efectuarea unui studiu de viteză pe strada respectivă și se va măsura eficiența acestuia la cel mult doi ani după instalare; o lungime mai redusă creează probleme mașinilor mai lungi și celor cu garda joasă, la fel și persoanelor cu afecțiuni ale spatelui și gâtului.

Referitor la recunoașterea pârâtelor că s-au efectuat lucrări de intervenție la marcajele longitudinale-ajustări, a arătat că instanțele de fond și apel nu au analizat și acest aspect în luarea deciziei asupra cererii de chemare în judecată și nici nu au motivat înlăturarea acestei critici.

A precizat că instanța a ignorat concluzia raportului de expertiză apreciind asupra inexistenței măsurătorilor la momentul producerii accidentului, nefiind clarificată amplasarea, forma, înălțimea, dimensiunea, sens în care este netemeinică constatarea instanței că amplasarea limitatoarelor este de natură să protejeze pietonii; a fost înlăturată concluzia expertului referitoare la faptul că recurentul s-a dezechilibrat și a căzut din cauza înălțimii în momentul în care a trecut peste limitator, apreciindu-se că este o presupunere, însă expertul a justificat aceasta și prin raportare la adresa nr. x, care menționează că au fost efectuate ajustări pe data de 04.08.2017 asupra înălțimii pragurilor ulterior executării, respectiv procesul de refacere la câteva zile după ce au fost construite, dar și prin faptul că din cauza traficului aceste praguri suferă deformări.

Este evident că o trecere peste acestea poate determina, în funcție și de unghiul de incidență, raportat la o înălțime prea mare, o dezechilibrare.

A criticat hotărârea și prin prisma faptului că instanța nu a analizat argumentul potrivit căruia la al doilea limitator s-a dezechilibrat, astfel că este justificată cererea recurentului de a fi verificată amplasarea și raportat la distanța dintre acestea - la aproximativ 13 metri - o distanță prea mică care determină o dezechilibrare la momentul trecerii.

Raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercusiuni ireversibile, la privarea recurentului de avantajele unei vieți normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care a trebuit să îl facă și pe care îl face și în prezent pentru a-și păstra condițiile de viață avute anterior accidentului, pe lângă prejudiciul corporal a suferit și un prejudiciu psihologic, astfel că se impune acordarea unei compensații bănești corespunzătoare care să le ofere o satisfacție echitabilă.

În situația în care instanța a reținut că expertiza auto efectuată nu poate lămuri condițiile concrete de desfășurare a evenimentului rutier, s-ar fi impus efectuarea altei expertize pentru a clarifica această situație.

Nici reținerea instanței privind forma lin crescătoare a limitatorului nu este una temeinică și legală cât timp există dovezi că s-a intervenit asupra acestuia la scurt timp, iar denivelările recunoscute a fi existat la momentul producerii accidentului au determinat dezechilibrarea recurentului.

Se impune efectuarea unei expertize construcții care să identifice condițiile amplasării acestora limitatoare, a unei expertize auto care să lamurească încălcarea unor reguli de circulație de către recurrent și a condițiilor producerii accidentului, dar și a unei expertize medico-legale privind identificarea stării sale de sănătate raportat la urmările accidentale, la vătămările pe care le-a avut ce necesită și alte intervenții.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 29 iulie 2022, prin poștă, în termen legal, intimații-pârâți Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca fiind nul/neîntemeiat, cu consecința menținerii deciziei atacate.

În susținerea excepției nulității căii de atac, pentru netimbrare, în raport de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. și art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, au arătat că din cererea de recurs nu rezultă faptul că recurentul și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru; în măsura în care partea nu va complini lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, au solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de recurs, cu consecința anulării acesteia, ca netimbrată.

Au mai invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care recurentul a invocat, în mod generic, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., apreciind că situațiile de fapt se circumscriu acestora, însă acesta tinde la o nouă judecată a cauzei sub aspectul reaprecierii probelor (înscrisuri expertizele auto, medico-legală, în construcții), încuviințarea unor noi probe, a formulat pretenții noi în ceea ce privește necesitatea clarificării la nivel național a dispozitivelor de calmare a traficului.

Totodată, au precizat că sunt de acord, ca în cazul în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

La data de 04 august 2022, prin poștă, în termen legal, intimata-pârâtă Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca netimbrat, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca inadmisibilă, iar terțiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În raport de art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., art. 24 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a invocat excepția netimbrării recursului, iar în cazul în care recurentul nu va depune în original chitanța doveditoare a taxei judiciare de timbru, a solicitat anularea căii de atac, ca netimbrată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, raportându-se la art. 488 C. proc. civ., a susținut că motivele expuse nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al cererii de recurs, cât timp recurentul reia toate argumentele avute în vedere de instanța de fond și cea de apel, reprezentând opinii personale, fără a preciza care este obligația legală încălcată.

Totodată, a precizat că sunt de acord, ca în cazul în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 30 septembrie 2022, prin poștă electronică, intimata-chemată în garanție Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-pârâți Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, prin care a arătat că este de acord cu admiterea excepției netimbrării recursului, în raport de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. și art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu excepția nulității căii de atac, în raport de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și cu argumentele invocate pe fondul recursului.

A solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală.

La data de 29 septembrie 2022, prin poștă, intimații-pârâți Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat, prin care a arătat că sunt întemeiate cele două excepții invocate: excepția netimbrării recursului, raportat la art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., art. 24 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, și excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A precizat că își menține susținerile din întâmpinarea formulată în cauză, solicitând, în principal, respingerea recursului, ca fiind nul, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

La data de 03 octombrie 2022, în termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți, prin care a solicitat respingerea excepțiilor netimbrării și nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a formulat cerere de reexaminare, precum și cerere de ajutor public judiciar, urmând ca instanța să se pronunțe asupra acestora.

Totodată, a susținut că motivele invocate în cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentând pe larg aspectele ce susțin o atare concluzie.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la data de 25 octombrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 31 octombrie 2022, iar recurentul-reclamant A. și intimata-chemată în garanție Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat au depus punct de vedere la raport.

În această privință, la data de 07 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a arătat că atât Tribunalul Buzău, cât și Curtea de Apel Ploiești nu au avut în vedere încălcarea legilor în vigoare cu referire la construcțiile pe domeniul public în raport de care autoritățile publice trebuiau să facă dovada autorizației de construire a limitatoarelor de viteză aprobată de primărie, proiectului de amplasare a acestora cu indicarea distanței, înălțimii, lățimii, întocmit de executantul A.D.P., aprobat de primărie, a raportului Serviciului de circulație rutieră în care se regăsește schema de amplasare a indicatoarelor rutiere.

De asemenea, a precizat că, în mod nelegal, ambele instanțe nu au ținut cont de părerea reprezentantului legii propus de tribunal pe anumite obiective încuviințate de instanță, nu s-a avut în vedere solicitarea recurentului cu privire la efectuarea unei noi expertize care să stabilaescă situația sa medicală.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 08 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2022 și din 11 aprilie 2022, precum și împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Prin punctul de vedere la raport, depus la data de 09 noiembrie 2022, prin poștă electronică, intimata-chemată în garanție Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală.

Totodată, a precizat că este de acord cu soluționarea recursului în complet de filtru, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., solicitând și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată prin întâmpinare de către intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, se constată că prin rezoluția de primire a cererii de recurs din data de 06 iulie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.703,39 RON, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat.

Ulterior, prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă; a redus cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, de la 4.703,39 RON la 500 RON și a eșalonat plata acesteia în 5 rate lunare egale, de câte 100 RON fiecare, începând cu data de 15 noiembrie 2022.

La data de 21 noiembrie 2022, prin poștă, recurentul-reclamant a depus factura nr. x din 15 noiembrie 2022, eliberată de C.N. Poșta Română S.A., în care s-a menționat suma de 100 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, reprezentând prima rată din taxa datorată în cuantum de 500 RON, astfel cum a fost eșalonată în 5 rate lunare egale.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată de către intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat și Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în prima parte a cererii de recurs, Înalta Curte constată că reținerea acestui motiv de casare presupune încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, însă pentru a aprecia respectată cerința motivării cererii de recurs nu este suficientă menționarea motivului de casare avut în vedere de partea recurentă, ci este necesar a formula veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate față de raționamentul juridic al instanței de apel, față de considerentele acesteia pe care se sprijină soluția adoptată, apte a reflecta neregularități de ordin procedural săvârșite de instanța de apel.

Or, în cvasitotalitate, susținerile recurentului-reclamant privesc situația de fapt și evaluarea probatoriului administrat, pe de o parte, prin prisma respingerii solicitărilor privind efectuarea unei expertize care să lămurească modalitatea de producere a accidentului, efectuarea unei expertize în specialitatea construcții, comunicarea relațiilor de către pârâtă și chematul în garanție relativ la întocmirea unei documentații autorizată pentru amplasarea limitatoarelor, efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, momentul efectuării modificările la limitatoare, precum și a denumirii corecte, emiterea unei adrese către I.P.J. pentru lămurirea situației deduse judecății, de a fi depusă documentația ce a fost întocmită în ceea ce privește montarea limitatoarelor.

Pe de altă parte, a criticat modalitatea amplasării limitatoarelor, dimensiunea, înălțimea și semnalizarea acestora, făcând trimitere la necesitatea unui studiu documentat pentru a obține un sector protejat, care să cuprindă și impactul asupra motocicletelor și bicicletelor câtă vreme forțarea cicliștilor și chiar a motocicliștilor să urmărească un anumit traseu le compromite capacitatea de a se feri de trafic și de drum în același timp, nefiind suficiente înscrisurile din care rezulta solicitarea și acordul în vederea montării acestor dispozitive.

Înalta Curte apreciază că simpla expunere de către recurent a situației de fapt și invocarea unor aspecte ce nu țin propriu-zis de nelegalitatea soluției pronunțate în apel nu constituie, prin ele însăși, o motivare a recursului, în sensul avut în vedere de legiuitor în cadrul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât susținerile referitoare la situația de fapt, pretins reținută greșit, nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ și expres de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

În realitate, argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs vizează netemeinicia, nu nelegalitatea hotărârii recurate, cuprinzând practic nemulțumirile părții cu privire la aprecierea instanței de apel a situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În aceleași coordonate se încadrează și susținerile recurentului prin care se invocă pretinsa nemotivare a deciziei atacate sub aspectul neanalizării criticilor relative la neefectuarea lucrărilor de intervenție la marcajele longitudinale-ajustări, ignorarea concluziilor raportului de expertiză, precum și neverificarea distanței dintre limitatoare.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte reține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a identificat corect textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Or, în contextul criticilor expuse, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare din tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs, în raport de care a afirmat o pretinsă acordare a unei compensații bănești, care să îi ofere o satisfacție echitabilă, ținând cont de vătămările suferite, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, traumele fizice cu repercusiuni ireversibile, împrejurări ce au avut drept consecință privarea părții de avantajele unei vieți normale, care include și efortul suplimentar generat de păstrarea condițiile de viață avute anterior accidentului.

Totodată, în ceea ce privește alegațiile referitoare la efectuarea unei expertize în construcții care să identifice amplasarea limitatoarelor, a unei expertize auto, care să lămurească încălcarea unor reguli de circulație, precum și a unei expertize medico-legale prin care să se identifice starea de sănătate a părții recurente raportat la urmările accidentului și la vătămările ce au necesitat intervenții chirurgicale, Înalta Curte evidențiază că recursul nu are caracter devolutiv, iar, în acest caz, recurentul s-a raportat la situația de fapt și la interpretarea probatoriului administrat (expertiza auto). Însă, astfel cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei analize, trebuie considerat că în fața instanței de recurs nu se poate pune în discuție o reapreciere a situației de fapt și o reevaluare a probelor administrate, după cum nu este admisibil a se înfățișa critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii recurate, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel astfel cum au fost menționate în decizia recurată ce fac parte integrantă din hotărârea atacată fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

În consecință, având în vedere că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de legiuitor în sensul de a formula critici apte să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., rezumându-se la a relua situația de fapt ce a generat prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) raportatat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2022 și din 11 aprilie 2022, precum și împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2022 și din 11 aprilie 2022, precum și împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.