Decizia nr. 912/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 212/2020 a Judecătoriei Râmnicu Sărat

Cererea de chemare în judecată Reclamanta A. a învestit Judecătoria Râmnicu Sărat cu o contestație la executare, înregistrată la data de 10 octombrie 2019, sub nr. x/2019, prin care a solicitat, în contradictoriu cu B. S.R.L., anularea actelor de executare emise, în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ C..

Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Sărat Prin sentința civilă nr. 212 din data de 05 martie 2020, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare; a respins, ca tardiv introdusă, contestația la executare formulată de contestatoare, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare; a respins capătul de cerere formulat de contestatoare, cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat, reținând că, în ceea ce privește cheltuielile judiciare reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat contestatoarei, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și scutirii de la plata cauțiunii, acestea rămân în sarcina statului.

Hotărârea Tribunalului Buzău Prin decizia civilă nr. 750 din data de 25 noiembrie 2020, Tribunalul Buzău a admis apelul formulat împotriva senținței civile nr. 212 din 05 martie 2020 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat de către apelanta - contestatoare A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L; a schimbat, în parte, sențința civilă nr. 212 din 05 martie 2020 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în dosarul nr. x/2019, în sensul că a respins excepția tardivității contestației la executare, invocată de către intimată, împotriva procesului-verbal încheiat, la data de 08 octombrie 2019, de către BEJ C., în dosarul execuțional nr. x/2015; a respins contestația la executare împotriva procesului-verbal încheiat la data de 08 octombrie 2019 de către BEJ C., în dosarul execuțional nr. x/2015, ca neîntemeiată, menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea contestației la executare, ca tardiv fomulată, referitoare la actele de executare silită contestate (cu exceptia procesului-verbal încheiat la data de 08 octombrie 2019). Prin aceeași decizie, a respins cererea apelantei privind cheltuielile de judecată, în apel, ca neîntemeiată. 3. Hotărârea Curții de Apel Ploiești Prin decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 750 din data de 25 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 213 din data de 19 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești și a hotărârilor anterioare, contestatoarea a formulat recurs, prin care a solicitat casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, rejudecarea cauzei, constatarea intervenirii prescripției datoriei și anularea actelor de executare. Aceasta a apreciat că motivele sale de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6) și 8) din vechiul C. proc. civ. și art. 488 din noul C. proc. civ. În acest sens, se arată că Judecătoria Râmnicu Sărat a apreciat că demersul său este contestație la executare, dar l-a respins ca tardiv, fără a analiza toate capetele de cerere. Astfel, nu a analizat dacă a intervenit sau nu prescripția datoriei pretinse de intimată, deși acesta era un capăt de cerere separat. Instanța a făcut confuzie între prescripția dreptului de a formula contestație la executare și prescripția datoriei, deși sunt instituții diferite. Judecătoria nu a sesizat faptul că nu există dovada comunicării procesului-verbal de sechestru din data de 10 octombrie 2019, această împrejurare fiind constatată abia de către instanța de apel. În ceea ce privește hotărârea Tribunalului Buzău, aceasta este parțial legală, în opinia recurentei, sub aspectul respingerii excepției tardivității. Însă, aceasta este nelegală în ceea ce privește soluția dată pe fond, întrucât procesul-verbal de sechestru este nul. Instanțele au menținut valabilitatea sa, deși unul dintre bunurile sechestrate în baza acelui proces-verbal a fost vândut în anul 2017, adică cu doi ani înainte de a se aplica sechestrul asupra sa. Consideră că menținerea executării ar putea să conducă la tragerea sa la răspundere penală, pentru înstrăinarea unui bun sechestrat deși a fost vândut anterior sechestrării. Apreciază că datoria pretinsă de intimată este prescrisă și că instanța de recurs trebuie să analizeze acest aspect. Astfel, intimata a dobândit creanța de la D. S.A., prin intermediul E., la data de 21 decembrie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru valorificarea ei. Or, aceasta a demarat procedura de executare abia la data de 25 mai 2015, adică după 8 ani de la data cesiunii de creanță. Învederează că ambele firme de recuperare au același administrator, astfel încât nu se justifică transferarea creanței decât pentru tergiversare și majorarea cheltuielilor, care să permită aplicarea sechestrului. Suma totală datorată societății F. era de 5.000 RON. Recurenta arată că instanțele nu au dispus anularea executării silite ca fiind abuzivă și nelegală, deși a formulat un capăt de cerere în acest sens. Instanța de fond s-a rezumat să arate că nu s-au invocat clauze abuzive fără să analizeze nevalabilitatea lor. Aceasta deși au fost semnalate abuzurile și ilegalitățile constatate. Un astfel de abuz se referă la faptul că intimatul a făcut demersuri la Primăria Râmnicu Sărat, deși recurenta nu mai locuiește acolo din anul 2005, iar banca de la care a contractat împrumutul cunoștea această împrejurare. În ceea ce privește hotărârea Curții de Apel Ploiești, recurenta apreciază că aceasta este nelegală, întrucât nu a fost înștiințată despre obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru a formula o cerere de scutire de la plata acesteia. De asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra dovezilor hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei. A arătat că nu mai deține în proprietate bunul sechestrat și a depus dovezi în acest sens, dar nu au fost avute în vedere de către instanță. Învederează că este fără venituri, fără rude, care să o susțină și să o ajute, are o fiică cu care locuiește și care, la rândul său, nu are venituri. De aceea, își exercită drepturile procesuale personal, nepermițându-și un avocat. Pentru considerentele expuse, solicită casarea tuturor hotărârilor pronunțate în dosar, rejudecarea cauzei, constatarea intervenirii prescripției datoriei și anularea actelor de executare.

Apărări formulate în cauză Intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac. Ulterior, intimata a depus note scrise prin care a invocat și excepția perimării recursului iar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de inadmisibilitate invocate de intimata - pârâtă B. S.R.L., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitiv. Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalității consfințit prin art. 457 menționat anterior și art. 129 din Constituție. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. civ.: (1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului. (2) Nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. (3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 651 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel". De asemenea, potrivit art. 718 alin. (1) "Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condițiile dreptului comun". În prezenta cauză, recurenta a introdus pe rolul primei instanțe o contestație la executare împotriva procesului-verbal încheiat la data de 08.10.2019 de către BEJ C., în dosarul execuțional nr. x/2015. Această contestație a fost soluționată prin sentința civilă nr. 212/05.03.2020 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat. Împotriva acestei sentințe a fost exercitată calea de atac a apelului, care a fost soluționată de Tribunalul Buzău. În prezenta cauză, a fost exercitată calea de atac a apelului, care a fost soluționată de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr. 750/25.11.2020. Soluția pronunțată în apel este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Împotriva acestei decizii a fost exercitată calea de atac a recursului, care a fost soluționată prin decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești. Obiectul prezentului recurs este reprezentat de decizia civilă nr. 213 din data de 19 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, și s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - reclamantă A., în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 750/2020 pronunțate de Tribunalul Buzău. Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stadiul procesual și dispozițiile legale menționate, se constată că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate de instanța de executare privind soluția dată în cadrul contestației la executare. Hotărârea pronunțată de instanța de executare este susceptibilă numai de a fi atacată cu apel, nu și cu recurs, având în vedere că nu ne aflăm în ipoteza nici uneia dintre excepțiile prevăzute de legiuitor. În cererea de recurs sunt menționate și hotărârile anterioare, pronunțate în cauză, însă acestea nu pot face obiect al recursului, fiind analizate, sub aspectul legalității și temeiniciei lor, pe calea căilor de atac pe care A. le-a promovat. Înalta Curte reține că sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, pentru care legea prevede expres această cale de atac. În cazul în care recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri, care nu are prevăzută nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, sancțiunea, care intervine este inadmisibilitatea acesteia, întrucât părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede. Prin urmare, recurenta a supus controlului judiciar o hotărâre, care nu are prevăzută nicio cale de atac, acest aspect fiind menționat, expres, chiar în dispozitivul deciziei atacate, întrucât hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul este definitivă, fiind pronunțată ca urmare a soluționării unui alt recurs. Prin urmare, cum cererea de recurs a fost formulată împotriva unei decizii definitive, care nu poate face obiect al recursului, calea extraordinară de atac formulată în cauză este inadmisibilă.