ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2019 la data de 05.03.2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN BUZĂU, ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 511.758,52 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate pentru realizarea spălătoriei la subsolul obiectivului Maternitate, secția Exterioară a Spitalului Județean Buzău, cuantificate prin factura nr. x/02.10.2013; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019* pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 648 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiate; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 508.946,71 RON, reprezentând contravaloare lucrări suplimentare și suma de 7.000 RON, cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL BUZĂU împotriva sentinței nr. 648 din 17 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Buzău; a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea, ca fiind prescrisă; a fost respins apelul incident, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost pronunțată de un judecător care nu a luat parte la dezbaterea apelurilor și în privința căruia s-a admis anterior cererea de abținere.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că decizia recurată a fost pronunțată de d-na. președinte B. și de dl. judecător C., care nu a făcut parte din completul de judecată care a luat parte la dezbaterea apelurilor declarate în cauză, întrucât prin încheierea din pronunțată la data de 21.09.2020 în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești a admis declarația de abținere formulată de dl. judecător C..

Ca urmare a admiterii declarației de abținere formulată de dl. judecător C., la termenul din data de 20.10.2020 - termen la care au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, completul de judecată a fost alcătuit din d-na președinte B. și dl. judecător D..

În aceste condiții, este evident că decizia recurată a fost pronunțată de un judecător (dl. C.) care nu a făcut parte din completul de judecată care a luat parte la dezbaterea apelurilor declarate în cauză, aspect care atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă în acest sens prevederile art. 51 alin. (6) C. proc. civ., arătând că, în practica judiciară s-a decis că instanța este greșit alcătuită în situația în care la judecată participă un judecător incompatibil, hotărârea fiind lovită de nulitate.

Recurenta-reclamantă invocă și nelegala admitere a apelului și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere faptul că intimata-pârâtă nu a criticat prin apelul declarat considerentele primei instanțe, referitoare la recunoașterea pretențiilor în cadrul dosarelor anterioare dintre părți.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că în apelul declarat, intimata-pârâtă a invocat aplicarea eronată de către prima instanță a prevederilor art. 2.539 C. civ.

Or, în condițiile în care recunoașterea expresă a pretențiilor de către intimata-pârâtă în cadrul dosarelor anterioare dintre părți (dosarul nr. x/2012 și dosarul nr. x/2016), cu consecința întreruperii prescripției dreptului material la acțiune nu a fost criticată de intimata-pârâtă prin apelul declarat în cauză, recurenta-reclamantă apreciază că au intrat în puterea lucrului judecat considerentele reținute de prima instanță.

Ca atare, recurenta-reclamantă consideră că admiterea apelului declarat de pârâtă și admiterea excepției prescripției invocată de către aceasta, reprezintă o încălcare atât a limitelor efectului devolutiv al apelului, cât și a puterii de lucru judecat a hotărârii primei instanțe în privința dispozițiilor neapelate de intimata-pârâtă.

Recurenta-reclamantă invocă și nelegalitatea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 2.539 C. civ. - motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă face trimitere și la prevederile art. 2.537 C. civ., susținând că introducerea unei cereri de chemare în judecată întrerupe prescripția, chiar și atunci când cererea este respinsă, dacă o nouă cerere de chemare în judecată sau arbitrală este făcută într-un termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească sau arbitrală de respingere a rămas definitivă.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că art. 2539 alin. (2) C. civ. nu distinge în privința hotărârilor de respingere definitive dacă cererile de chemare în judecată au fost respinse pe fond sau prin raportare la aspecte procedurale.

Reținând că cererea de chemare în judecată respinsă întrerupere prescripția doar în cazul în care aceasta este respinsă pentru aspecte formale, astfel cum susține recurenta-reclamantă, instanța de apel a încălcat prevederilor art. 2.539 C. civ., adăugând textului de lege o condiție pe care acesta nu o prevede.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, pentru considerentele care urmează:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța a fost alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea și constituirea sa, această situație reținându-se și în cazul în care la judecată a participat un judecător incompatibil.

De asemenea, așa cum statuează art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea poate fi cerută și atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Unul dintre pricipiile fundamentale ale dreptului civil este reprezentat de dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, consacrat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile premise de lege și să asigure desfățurarea cu celeritate a judecății."

Totodată, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În raport de acest principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41- 44 C. proc. civ. referitoare la incompatibilitate, abținere și recuzare este tocmai acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

În raport de dispozițiile mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin încheierea din 21 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis declarația de abținere formulată de dl. judecător C. de la soluționarea apelului declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL BUZĂU și a apelului incident declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 648 din 17 octombrie 2019.

Decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, recurată, a fost pronunțată de completul compus din dna. judecător B. și din dl. judecător C., deși declarația de abținere a dlui. judecător C. de la soluționarea cauzei fusese anterior admisă.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța care a pronunțat hotărârea nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind încălcate, totodată, regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, reprezentate de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., hotărârea astfel pronunțată fiind lovită de nulitate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune a fi analizate motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 7 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.