ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la data de 28 septembrie 2019, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 375 din 5 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul Avocatul Poporului.

În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs contestatorul A., susținând că, prin decizia recurată, instanța a omis a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost învestită prin contestația în anulare. A considerat recurentul că această omisiune încalcă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 paragraful 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin decizia nr. 2396 din 14 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității recursului și a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., A. formulat prezenta contestație în anulare.

În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat, în esență, că instanțele din prezenta cauză au refuzat, în mod nelegal, să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, în contextul în care aceleași instanțe nu și-au îndeplinit obligația de a respecta deciziile Curții Constituționale a României, soluționând cauza cu ignorarea acestora.

Intimatul Avocatul Poporului a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac, iar în subsidiar ca nefondată.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., conform căruora: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc).

Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare și înțelesul noțiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Singura susținere a recurentului vizează pretinsa nepronunțare a instanței învestite cu o contestație în anulare anterioară asupra cererii sale de sesizare a Curții Constituționale a României. Aceasta nu se încadrează în sintagma "eroare materială" vizată de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci reprezintă critici directe ale modului în care instanțele anterioare au soluționat cauza, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

O nouă apreciere a fondului cauzei deduse judecății, astfel cum solicită contestatoarea, contravine însă normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestator nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 508 din același cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2396 din 14 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2022.