ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2022

Cadrul procesual În dosarul nr. x/2019, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 26 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Invocă nulitatea hotărârii pronunțate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, arătând că la termenul de judecată din 26.05.2022 instanța a rămas în pronunțare asupra cererii privind excepția de neconstituționalitate invocată; hotărârea s-a pronunțat prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, respectiv pe site-ul instanței, publicare care s-a făcut în data de 27.05.2022, în condițiile în care calea de atac era recursul în 48 de ore de la pronunțare. Consideră că, întrucât hotărârea conține mențiunea că a fost pronunțată în data de 26.05.2022, contrar realității, ea fiind pronunțată la 27.05.2022, hotărârea este lovită de nulitate, deoarece încalcă dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a fost amânată pronunțarea, precum pe cele ale art. 403 C. proc. civ., conform cărora data hotărârii este aceea la care minuta este pronunțată conform legii, respectiv 27.05.2022, dată de la care curge și termenul pentru formularea cererii de recurs, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, invocă nelegalitatea încheierii pentru încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituția României și a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, pentru îngrădirea dreptului de acces la instanța de control judiciar prin nepronunțarea unei încheieri motivate. Susține că asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța a pronunțat o încheiere nemotivată, care cuprinde numai soluția de respingere a cererii și calea de atac, apreciind că în acest mod au fost încălcate atât dispoziția constituțională care instituie un drept subiectiv constituțional al justițiabilului la judecată, cât și dispoziția art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992 care dispune că instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. În acest sens, arată că scopul instituirii respingerii cererii prin încheiere motivată din alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost acela că încheierea poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, și numai o încheiere motivată poate genera un recurs motivat în același termen de atac, de 48 de ore.

Cererea de completare Recurenta-reclamantă A. a formulat completare la motivele de recurs, susținând că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu a examinat și nu a răspuns la argumentele sale privind îndeplinirea condiției legăturii dispozițiilor a căror neconstituționalitate s-a invocat cu soluționarea cauzei. Susține că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța s-a susbstituit în competența exclusivă a Curții Constituționale, întrucât analiza pe fond a motivelor de neconstituționalitate este în competența exclusivă a instanței de contencios constituțional. Precizează că instanța nu a observat mențiunea de la pct. 20 din cererea de recurs, prin care a arătat că recursul a fost declarat și motivat anterior comunicării sentinței, precum și pe cea de la pct. 6, conform căreia pronunțarea a fost amânată, succesiv de la 29.10.2019 la 12.11.2019 și la 26.11.2019, când, prin sentința nr. 845/2019 s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. În concret, arată că sentința nu a fost redactată în termenul reglementat de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. și nici comunicată de îndată la expirarea acestuia, conform art. 427 C. proc. civ., ci la data de 05.02.2020. Sub acest aspect, arată că motivarea încheierii recurate încalcă jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că redactarea hotărârii judecătorești constituie de fapt justificarea soluției reținute în minută; că dreptul la un proces echitabil, în sensul CEDO, impune pronunțarea unei hotărâri motivate, iar nu justificarea ulterioară a soluției pronunțate; că în practica CEDO s-a reținut că numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizată în mod corect administrarea justiției (Hotărârea din 27 septembrie 2001, pronunțată în Cauza Hirvisaari împotriva Finlandei, parag. 30), și poate exista un control public al administrării justiției (Hotărârea din 1 iulie 2003, pronunțată în Cauza Suominen împotriva Finlandei, parag. 37).

Apărările formulate Deși au fost legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea sa de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a României a fost formulată în cadrul recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței nr. 845 din data de 26 noiembrie 2019 a Cur’ii de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. pentru anularea art. 1 - 24 - Capitolul I, implicit a anexelor, art. 1-8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005. Prin încheierea recurată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României a fost respinsă, instanța reținând că nu este îndeplinită în cauză condiția legăturii dintre aspectele deduse judecății în cauza în care a fost invocată excepția și textele de lege a căror neconstituționalitate se invocă, fiind necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Or, în cauză s-a reținut că obiectul și, prin urmare, limitele recursului, privesc doar aspecte de drept substanțial, iar nu de drept procedural și sunt determinate de criticile formulate de recurenta-reclamantă, în cuprinsul cărora nu se regăsesc motive referitoare la momentul pronunțării și redactării hotărârii judecătorești. Prin prezenta cerere de recurs, într-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că la termenul din 26.05.2022 instanța a rămas în pronunțare asupra cererii privind excepția de neconstituționalitate, iar hotărârea s-a pronunțat prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, respectiv pe site-ul instanței, abia în data de 27.05.2022, astfel că mențiunea din cuprinsul încheierii, în sensul că a fost pronunțată în data de 26.05.2022, nu corespunde realității, hotărârea fiind pronunțată la 27.05.2022. Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută această critică, în condițiile în care încheierea recurată a fost pronunțată la data de 26.05.2022, iar împrejurarea că soluția a apărut pe site la data de 27.05.2022 ține de alte aspecte, cum ar fi preluarea datelor din sistemul informatic și actualizarea bazei de date. Mai mult, o asemenea critică nu poate fi reținută nici din perspectiva faptului că, fiind vorba de o nulitate condiționată, se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată, având în vedere că potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ.: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia". Or, recurenta-reclamantă a formulat calea de atac la data de 27.05.2022, cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunțarea încheierii. Nici critica recurentei-reclamante cu privire la termenul scurt pe care îl avea la dispoziție pentru formularea căii de atac și motivarea acesteia nu este fondată. Astfel, potrivit art. 470 alin. (5) C. proc. civ.: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". Aceste dispoziții se aplică și în privința cererilor de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". De altfel, potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ.: "Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori". Prin urmare, în materie civilă nu este prevăzută de către legiuitor obligativitatea de a motiva hotărârea odată cu pronunțarea soluției, ci aceasta se poate face într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, părțile nefiind prejudiciate câtă vreme, în temeiul dispozițiilor art. 470 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut posibilitatea motivării căii de atac într-un termen, de aceeași durată, care curge de la data comunicării hotărârii motivate. De asemenea, nu este fondată nici critica referitoare la faptul că hotărârea recurată ar fi nemotivată, instanța reținând că trebuie făcută distincție între dispozitivul hotărârii, care se publică pe site și care conține doar soluția și termenul în care aceasta poate fi atacată, și hotărârea integrală, ce cuprinde atât considerentele soluției, cât și dispozitivul. În ceea ce privește susținerea din completarea motivelor de recurs în sensul că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța s-a susbstituit în competența exclusivă a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că este nefondată. Astfel, fiind sesizată cu o cerere prin care se invocă excepția de neconstituționalitate, instanțele se pronunță doar asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, și nu asupra constituționalității textelor de lege ce fac obiectul excepției, care intră în atribuția exclusivă a instanței de contencios constituțional. În acest sens, se impun a fi reținute dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare." Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs vizează în principal aspecte procedurale, și nu se referă la argumentul esențial pentru care instanța de fond a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale, acela că textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 26 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.