Decizia nr. 3705/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale Prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2019, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, precum și a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. și art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Pentru soluționarea unei astfel de excepții a fost constituit dosarul asociat nr. x/2019

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din data de 16 martie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, precum și a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ., formulată de petenta A., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs petenta A. prin care a solicitat casarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, invocată de recurentă prin cererea de recurs formulată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Argumentele evocate prin memoriul depus în dezvoltarea cererii de recurs formulate în cauză au fost subsumate de recurentă motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut, dintr-o primă perspectivă, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., ce ar fi generată de faptul că instanța de fond ar fi omis să motiveze soluția de respingere a excepției neconstituționalității art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, această normă legală criticată drept neconstituțională, alături de celelalte norme legale, neregăsindu-se menționată nici în dispozitivul încheierii recurate. O altă critică adusă hotărârii instanței învestite cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a vizat maniera în care aceasta a interpretat și aplicat prevederile art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, apreciind recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea unor astfel de prevederi legale, câtă vreme dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale au legătură cu soluționarea cauzei principale, deduse judecății în cadrul dosarului nr. x/2019 Din această perspectivă, recurenta a învederat că, la data invocării excepției, faptele reclamate în plângerea disciplinară erau în pragul prescripției, existând, astfel, riscul intervenirii unui astfel de mod de stingere a răspunderii disciplinare a d-nei judecător B., care a pronunțat sentința nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanța. Prin urmare, câștigul urmărit de recurentă în cazul declarării neconstituționalității art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, era cel al înlăturării aplicării mecanismului prescripției reglementate de un astfel de text normativ, excepția având, astfel, legătură cu rezoluția de clasare a sesizării disciplinare. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) - (2) din Legea nr. 317/2004, recurenta a învederat că prin necitarea, în procedura disciplinară, în fata secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, persoanele interesate sunt lipsite de posibilitatea susținerii propriei cereri de sesizare cu o abatere disciplinară introdusă în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, fiind private de efectuarea unui act de justiție egal și imparțial, din moment ce nu au posibilitatea să-și susțină propria cerere de sesizare. În acest context, recurenta apreciază că legătura excepției cu litigiul principal este generată de legătura unei astfel de chestiuni cu rezoluția de clasare a sesizării disciplinare, contestată prin cererea de chemare în judecată, respectiv cu posibilitatea de a-și susține sesizarea disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Printr-un alt set de critici, recurenta a criticat și modul în care instanța învestită cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. a analizat legătura unui astfel de text normativ cu cauza. În opinia recurentei, o astfel de legătură ar fi generată de faptul că, prin motivarea, de către doamna judecător B. (reclamată disciplinar), a sentinței civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanța în termen de 10 luni și 18 zile, dreptul recurentei la soluționarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat, neputându-se reține o justificare a unei astfel de întârzieri în raport de volumul mare de lucru al magistratului, astfel cum inspectorul judiciar și inspectorul-șef din cadrul Inspecției Judiciare au reținut în motivarea rezoluțiile atacate în litigiul principal.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate, ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență, că, în cauză, în mod corect instanța învestită cu soluționarea excepției a reținut ca nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-petentă A. a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, apreciind neîntemeiate susținerile acesteia.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 iunie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta A. este fondat, în limitele ce vor fi expuse prin următoarele considerente: Analizând cererea de recurs și memoriul cuprinzând motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte reține că argumentele evocate de recurenta - petentă pot fi grupate în două seturi distincte, respectiv: · critici ce vizează maniera de dezlegare a chestiunii admisibilității excepției de neconstituționalitate invocate în privința prevederilor art. 46 alin. (7) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, precum și a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. · critici ce vizează admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocate în privința art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Analizând primul set de critici, subsumat de recurentă motivului de casare reglementat de punctul 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondate susținerile acesteia, hotărârea atacată fiind rezultatul unei corecte aplicări atât a prevederilor art. 29 alin. (1), dar și a celor ale alin. (4) al aceluiași text normativ din Legea nr. 47/1992. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că elementul central al criticilor invocate este modul de interpretare a noțiunii de "legătură cu cauza" a excepției invocate, analizate din perspectiva textelor normative în privința cărora a fost evocat viciul de neconstituționalitate. Instanța de control judiciar reține, în acord cu prima instanță învestită cu analiza admisibilității excepției invocate în cauză, că o astfel de legătură trebuie să vizeze, în mod concret și direct, limitele cadrului procesual dedus analizei instanței în fața căreia a fost evocată excepția, în sensul de a profita aspectelor de drept cu care aceasta a fost învestită, în raport, bineînțeles și de limitele verificărilor permise de etapa procesuală în care o astfel de excepție este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte observă că excepția a fost exhibată în faza procesuală a recursului promovat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 941 din data de 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată prin care recurenta a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului - șef din cadrul Inspecției Judiciare nr. C19-2830/09.09.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C19-2830/21.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 1847/10.06.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 19-2261/25.04.2019,. Din analiza cererii de chemare în judecată antereferită rezultă că instanța a fost învestită cu verificarea legalității și temeiniciei rezoluției de clasare și a rezoluției inspectorului șef doar din perspectiva manierei de exercitare a limitelor marjei de apreciere conferite de lege în privința verificării preliminare a existenței indiciilor privind săvârșirea, de către doamna judecător B., a abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) și s) din Legea nr. 303/2004. Astfel, reclamanta a susținut că sus indicatul magistrat nu a nerespectat, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a dosarului nr. x/2017, motivând sentința civilă nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanța cu o întârziere de 10 luni și 18 zile într-o manieră vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. Astfel, instanțele de contencios administrativ nu au fost învestite, în cadrul litigiului principal ce face obiectul dosarului nr. x/2019, nici cu chestiunea prescripției răspunderii disciplinare pentru faptele evocate prin plângerea disciplinară, reglementată de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și nici cu chestiuni care să vizeze vreun viciu al manierei în care Inspecția Judiciară a soluționat o astfel de plângere, precum o necitare a recurentei A. în procedura prealabilă a verificărilor pe care pârâta era chemată a le realiza. Pe cale de consecință, elementele evocate de recurentă ca fiind de natură a evidenția beneficiul urmărit de aceasta prin invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 49 alin. (1) - (2) din Legea nr. 317/2004 (aceasta din urmă fiind, în fapt, evocată din perspectiva etapei cercetării disciplinare, iar nu a verificărilor preliminare realizate de Inspecția Judiciară), reprezintă elemente extrinseci cadrului procesual cu care instanțele de judecată au fost învestite în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului principal nr. x/2019 Totodată, Înalta Curte reține că prevederile art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. stabilesc că: Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, iar recurenta justifică legătura excepției de neconstituționalitate a unei astfel de prevederi legale cu cauza ce a făcut obiectul dosarului principal, prin invocarea încălcării dreptului său la soluționarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Constanța într-un termen rezonabil. Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține că obiectul cererii de chemare în judecată pentru soluționarea căreia s-a format dosarul nr. x/2019 a vizat maniera în care Inspecția Judiciară a soluționat sesizarea adresată acesteia de petenta A., aspectele relevante fiind cele privind conduita profesională a doamnei judecător B., privite din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) și s) din Legea nr. 303/2004, astfel încât limitele unui astfel de cadru procesual nu au vizat maniera în care, prin motivarea în termen de 10 luni și 18 zile a sentinței civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanța, dreptul recurentei la soluționarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat, ci doar dacă o astfel de conduită a magistratului a îndeplinit condițiile spre a fi apreciată abatere disciplinară. Pe cale de consecință, maniera în care prevederile art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. sunt sau nu conforme prevederilor constituționale ce reglementează dreptul reclamantei la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil, nu au legătură cu limitele cadrului procesual dedus judecății în dosarul nr. x/2019. În concluzie, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță din perspectiva admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7), art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 426 alin. (5) teza primară C. proc. civ. este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază drept fondate criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanță a soluționat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține că, deși textul normativ indicat de recurentă în memoriul de recurs drept temei al căii sale de atac constă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin criticile concret formulate, aceasta a tins la invocarea, în fapt, a cazului de casare reglementat de pct. 5 al aceluiași text normativ, mai precis nerespectarea de către prima instanță a regulilor de procedură ce impun instanței să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut. Analizând, din această perspectivă, calea de atac promovată de recurentă, Înalta Curte reține că, într-adevăr, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată în cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2019, aceasta a invocat și neconstituționalitatea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Totodată, examinând încheierea din data de 16 martie 2022, pronunțată în dosarul pendinte, instanța de control judiciar observă că prima instanță învestită cu analiza admisibilității unei astfel de excepții a omis să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, neexistând nici în dispozitivul hotărârii atacate și nici în considerentele sale referiri la maniera de soluționare a admisibilității excepției ce viza art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Pe cale de consecință, prima instanță a încălcat normele de procedură reglementate de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., ce impun acesteia să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Or, în cauza de față, din perspectiva admisibilității excepției de neconstituționalitate nu există prevederi normative care să degreveze instanța în fața căreia excepția a fost invocată de obligația de a analiza o atare admisibilitate din perspectiva tuturor textelor normative față de care s-a evocat viciul neconstituționalității, motiv pentru care, prin lipsa unei pronunțări și a unei motivări care să vizeze art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, au fost încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, recurentei fiindu-i creată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea, în parte, a încheierii recurate, prin reținerea incidenței cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. Pe de altă parte, rejudecând aspectul admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, - dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Deși instanța de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinite primele 3 condiții, cea din urmă, ce vizează legătura prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cu cauza, nu este îndeplinită. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că prin astfel de prevederi normative legiuitorul a statuat că: (3) Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, textul normativ în discuție reprezentând, în fapt, o transpunere în contextul normativ al legii speciale privind organizarea judiciară a prevederilor art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. Or, având în vedere și justificarea exhibată de recurentă în susținerea interesului său în invocarea unei astfel de excepții, instanța de control judiciar apreciază că, în considerarea aceluiași raționament expus în paragrafele anterioare, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată pentru soluționarea căreia s-a format dosarul nr. x/2019 a vizat maniera în care Inspecția Judiciară a soluționat sesizarea adresată acesteia de petenta A., maniera în care prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 sunt sau nu conforme prevederilor constituționale evocate de recurentă nu are legătură cu limitele cadrului procesual dedus judecății în dosarul nr. x/2019. După cum s-a arătat anterior, aspectele relevante, generate de limitele învestirii aferente dosarului sus indicat, vizează conduita profesională a doamnei judecător B., privită din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) și s) din Legea nr. 303/2004, iar nu maniera în care, prin motivarea în termen de 10 luni și 18 zile a sentinței civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanța, dreptul recurentei la soluționarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că o eventuală dezlegare dată de Curtea Constituțională asupra conformității sau neconformității prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cu normele constituționale apreciate de recurentă ca fiind încălcate, nu deține aptitudinea de a genera influențe asupra cadrului procesual ce face obiectul litigiului principal, mai precis efecte directe și concrete asupra conținutului soluțiilor din procesul principal, întrucât, din perspectiva invocată în cauză de recurentă, nu există o legătură efectivă între normele contestate și un astfel de cadru procesual. Întrucât nu se poate decela existența unei relevanțe a normelor legale a căror neconstituționalitate este invocată în efectuarea controlului judiciar în cauza principală, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la existența unei legături între obiectul excepției invocate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale supusă analizei și soluționarea cauzei principale, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă. În concluzie, față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de petenta A., va casa în parte încheierea din data de 16 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și rejudecând, va constata că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din același act normativ, motiv pentru care va reține că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 din perspectiva evocată în prezenta cauză și va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta A.. Totodată, instanța de control judiciar va menține dispozițiile încheierii recurate prin care prima instanță a reținut inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7), art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentă.