Decizia nr. 256/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație împotriva sentinței nr. 94/2017 a Curții de Apel Oradea

Prin cererea înregistrată, la data de 16.01.2017, sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiția formulată de reclamant în data de 29.06.2016, să se dispună sancționarea disciplinară a funcționarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor de pe competențele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul IGSU și anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.1.2. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2017, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a domnului judecător B. formulată de reclamantul A.. Prin sentința civilă nr. 94 din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. 1.

Împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2017 și a sentinței nr. 94 din 28 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru încheiere, și art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 2549 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A.. 1.

Împotriva Deciziei nr. 2549 din 16 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020. În cursul soluționării contestației în anulare, contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că textul acestui articol încalcă dispozițiile Constituției României. Pentru soluționarea cererii contestatorului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, s-a format dosarul asociat nr. x/2020 Prin încheierea din 12 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalite a art. 39 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă. 1.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând casarea hotărârii recurate. Prin Decizia nr. 3742 din 17 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A.. Împotriva încheierii din 12 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020. Împotriva Deciziei nr. 3742 din 17 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac. Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză). Înalta Curte constată că în cauza de față ne aflăm în prezența unei hotărâri care a fost anulată pentru nemotivare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații. Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca nefondată.