ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2021

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 16.01.2017, sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiția formulată de reclamant în data de 29.06.2016, să se dispună sancționarea disciplinară a funcționarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor de pe competențele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul IGSU și anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.1.2. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a domnului judecător B. formulată de reclamantul A.. Prin sentința civilă nr. 94 din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. 1.

Împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2017 și a sentinței nr. 94 din 28 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru încheiere, și art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 2549 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A.. Împotriva Deciziei nr. 2549 din 16 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020. 2. Cererea de sesizare a Curții Constituționale În cursul soluționării contestației în anulare, contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că textul acestui articol încalcă dispozițiile Constituției României. Pentru soluționarea cererii contestatorului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, s-a format dosarul asociat nr. x/2020 3. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Prin încheierea din 12 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalite a art. 39 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă. A reținut instanța, în esență, în raport cu circumstanțele cauzei, în care atât recursul, cât și contestația în anulare au fost anulate ca netimbrate, urmare a admiterii excepției lipsei timbrajului, că nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recursul formulat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând casarea hotărârii recurate. A arătat recurentul că nu a fost respectată procedura impusă de prevederile art. 29 alin. (2), (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, completul de judecată care a soluționat cererea de sesizare neavând competența de a răspunde la excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât cererea era atașată altui înscris care a fost considerat reexaminare taxă judiciară de timbru.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului ridicată din oficiu. Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. 5.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. 5.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurentul A. nu a înțeles să invoce niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea sa de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare. Recurentul s-a mărginit la a susține că nu ar fi fost respectată procedura impusă de art. 29 alin. (2), (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, și că nu avea competență de a soluționa cererea de sesizare completul care a pronunțat încheierea recurată. Or, excepția de neconstituționalitate a fost formulată de recurent prin notele scrise depuse în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect contestație în anulare, dosar aflat pe rolul completului care a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale. Urmare a invocării acestei excepții, a fost format dosarul asociat, nr. x/2020, potrivit art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe rolul aceluiași complet, învestit cu soluționarea contestației în anulare. În ceea ce privește soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul nu a formulat nicio critică. Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței, astfel că lipsa motivării atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,