ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5338/2020

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 16.01.2017 sub nr. de dosar x/2014 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiția formulată de reclamant în data de 29.06.2016, să se dispună sancționarea disciplinară a funcționarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor după competențele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul IGSU și anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.

1.2. Prin încheierea de ședință din 30 mai 2017, Curtea a respins cererea de recuzare formulată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 94 din 28 iunie 2017, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

1.3. Împotriva acestor hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat sub nr. x/2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În cursul soluționării recursului, recurentul-reclamant a depus note scrise prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a art. 35 și a art. 488 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2549 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant.

2.1. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a art. 35 și a art. 488 C. proc. civ., s-a format dosar asociat, dosarul nr. x/2017, repartizat aleatoriu, din eroare, pe rolul Completului 10 al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți.

Pentru termenul din 01.07.2020, recurentul a mai depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii" (intitulat eronat de petent a fi 486 alin. (3) C. proc. civ.).

Prin încheierea de ședință din 1 iulie 2020, s-a dispus scoaterea de pe rolul Completului 10 a dosarului și înaintarea acestuia la completul inițial învestit, Completul 5.

2.2. Pentru termenul din 28.07.2020, recurentul a depus și o cerere prin care a invocat excepția nulității ședinței de judecată față de lipsa citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe motiv că în cauză este în discuție chiar scutirea de taxa de timbru a unei persoane care reclamană în instanță o discriminare.

Prin încheierea de ședință din 28 iulie 2020, Înalta Curte a admis cererea petentului A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

A respins cererea petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a dispozițiilor art. 35 și art. 488 din C. proc. civ.

În practicaua încheierii, Înalta Curte a calificat excepția nulității ședinței de judecată ca fiind o excepție relativă la nelegala îndeplinire a procedurii de citare, excepție pe care a respins-o, reținând că a fost învestită cu soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, iar calitatea de parte în cauză o au doar părțile din litigiul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii de ședință din 28 iulie 2020, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

A arătat că, deși a informat instanța, aceasta a omis a cita obligatoriu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în cauză fiind în discuție pentru admisibilitatea cererii pe fond chiar scutirea de taxă de timbru a unei persoane care reclamă în instanță o discriminare.

A apreciat că exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere a unei instanțe de judecată, de a desconsidera o normă juridică care asigură desfășurarea unui proces în mod echitabil prin participarea unei terțe autorități publice abilitate în protejarea unui drept recunoscut de Constituția României și CEDO, semnifică întoarcerea civilizației în evul mediu întunecat, la procesele inchiziției, în care justițiabilul era obligatoriu a fi înfierat.

Astfel, în temeiul art. 178 alin. (1) și a prevederilor art. 160 alin. (3) C. proc. civ., a invocat nulitatea ședinței de judecată din data de 28 iulie 2020 și, implicit, nulitatea tuturor actelor de procedură rezultate din aceasta, întrucât instanța nu și-a îndeplinit obligația de a cita Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A apreciat recurentul-reclamant că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu a respectat dispozițiile Deciziei nr. XXXVI/2006 pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțate chiar în rațiunea evitării unui mod subiectiv și discreționar de către instanțele de judecată a excepțiilor de neconstituționalitate.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant A. nu critică soluția instanței asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva admisibilității acesteia, ci invocă nerespectarea normelor de procedură care ar atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

4.1. Nu se poate reține incidența art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, invocat de recurent, pentru că acesta este aplicabil în cauzele prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol, respectiv în cererile formulate în fața instanței de judecată de persoana care se consideră discriminată.

Or, după cum s-a consemnat la pct. 1 al prezentei decizii, reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care solicita constatarea lipsei răspunsului autorității la petiția sa și obligarea autorității la sancționarea funcționarilor responsabili.

În cursul soluționării recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 30 mai 2017 și împotriva sentinței civile nr. 94 din 28 iunie 2017 ale Curții de Apel Oradea, recurentul-reclamant a înțeles să formuleze cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a dispozițiilor art. 35, art. 486 alin. (2) și art. 488 C. proc. civ.

4.2. De asemenea, din interpretarea art. 478 și art. 494 C. proc. civ., rezultă că, în căile de atac, nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Astfel, contrar alegațiilor recurentului, în cauză, pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu se impunea citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, această instituție nefiind parte în dosarul de fond și, implicit, nici în dosarul de recurs în care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

4.3. Nu sunt fondate nici susținerile recurentului privind nerespectarea dispozițiilor Deciziei nr. XXXVI/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Potrivit celor statuate prin această decizie, "Încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.".

Or, în cuprinsul încheierii recurate, instanța a consemnat calea de atac împotriva acesteia, recursul, și termenul pentru exercitarea acesteia, 48 de ore de la pronunțare, neputându-se constata încălcarea deciziei amintite.

4.4. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 28 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.