ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate în dosarul nr. x/2019, recurenta-reclamantă A. a invocat, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază și art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, apreciind că aceste prevederi sunt contrare dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil, interpretate în raport de art. 20 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituție, referitoare la înfăptuirea justiției, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, privind valorile supreme în statul de drept: demnitatea și dreptatea.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din data de 17 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii menționate la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, formulând critici susceptibile a fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în fața Curții de Apel București, excepție apreciată de recurentă drept admisibilă. Printr-un prim set de critici, recurenta a învederat că nelegalitatea încheierii atacate ar deriva din încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituie și a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, întrucât la termenul pentru care s-a amânat pronunțarea soluției asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a dat o încheiere nemotivată, care a cuprins doar soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. În acest sens, recurenta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile constituționale care instituie un drept subiectiv la judecată conform unei proceduri stabilite numai prin lege, iar nu arbitrar. Totodată, recurenta a subliniat că rațiunea instituirii regulii respingerii cererii prin încheiere motivată a fost aceea că această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, context în care doar o încheiere motivată la chiar data pronunțării poate genera un recurs motivat în termenul de atac de 48 de ore. În opinia recurentei, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere nemotivată, instanța în fata căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a încălcat grav dreptul conferit de Constituție de a judeca cererea de sesizare a CCR doar conform legii, recurenta apreciind că i-a fost îngrădit, până la golirea de conținut, dreptul de acces la instanța de control judiciar. Printr-un alt set de critici, recurenta a susținut că nelegalitatea încheierii ar deriva și din faptul că la termenul dezbaterilor asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale (din 03.02.2022) nu a fost invocată, cu privire la aceasta, nicio excepție de inadmisibilitate. În opinia recurentei, respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR, instanța a încălcat dispoziția art. 29 alin. (5), prima frază, din Legea nr. 47/1992, care nu reglementează pentru cererea de sesizare o atare soluție, inadmisibilă fiind, potrivit acestei dispoziții, doar excepția de neconstituționalitate, dacă se constată că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de alin. (1),(2) sau (3) ale unui astfel de text normativ. Totodată, recurenta a opiniat că a fost încălcat principiul legalității, reglementat de art. 7 C. proc. civ. și dreptul constituțional la judecarea cererii conform unei proceduri stabilită prin lege, iar nu stabilită arbitrar (instituit de art. 126 alin. (2) din Constituție).

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul – pârât Baroul București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În esență, intimatul a susținut că, din cuprinsul încheierii recurate, reiese cu certitudine faptul că aceasta a fost motivată, atât în fapt cât și în drept, iar terminologia folosită de instanța de recurs, în sensul că a respins cererea de sesizare a CCR ca inadmisibilă, nu poate conduce la concluzia că încheierea recurată ar fi nelegală, în condițiile în care instanța și-a motivat soluția în sensul că excepția de neconstituționalitate, în sine, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 7 noiembrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile formulate de recurentă, ce sunt subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care aceasta invocă o încălcare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituie și ale art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, din perspectiva motivării hotărârii recurate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reținută lipsa unei motivări a încheierii din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale. Din cuprinsul unei astfel de hotărâri rezultă că au fost respectate rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încheierea recurată cuprinzând argumente care demonstrează că instanță sesizată cu excepția de neconstituționalitate a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei aprecieri, fiind expus silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că instanța a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (încheierea prin care se soluționează cererea incidentală de sesizare a Curții Constituționale) este supusă, la rândul său, procedurii reglementate de prevederile art. 401, coroborat cu art. 403 și art. 426 alin. (5) C. proc. civ. Din analiza unor astfel de texte normative rezultă că, după ce a fost luată hotărârea, este întocmită, de îndată, o minută care va cuprinde soluția, data hotărârii fiind aceea la care minuta este pronunțată potrivit legii, în timp ce redactarea acesteia poate fi realizată, conform alin. (5) al art. 426 C. proc. civ., la un moment ulterior întocmirii minutei. Niciuna dintre prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu poate fi interpretată ca reglementând o altă procedură de pronunțare și redactare a încheierii, cu atât mai mult cu cât prevederile alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 se completează și cu cele ale art. 487, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care dispun că, în cazul în care termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea acesteia poate fi făcută într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Pe cale de consecință, actul procedural la care face trimitere recurenta prin calea de atac promovată (ce, în opinia sa, ar reprezenta o formă nemotivată a încheierii atacate) este, în realitate, minuta încheierii din data de 17 februarie 2022, iar potrivit art. 401 C. proc. civ., conținutul minutei nu implică și indicarea considerentelor pentru care hotărârea a fost dată. Or, în cauza pendinte, considerentele respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă au fost expuse în forma motivată a încheierii din data de 17 februarie 2022, întocmită conform art. 425 și următoarele din C. proc. civ., cu respectarea procedurii reglementate de lege. De asemenea, nu se poate reține nici teza unei goliri de conținut a dreptului recurentei de acces la instanța de control judiciar, dată fiind posibilitatea pe care aceasta o avea în temeiul art. 487, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ. indicate mai sus, de a motiva calea de atac a recursului ulterior comunicării încheierii atacate (bineînțeles într-un termen de aceeași durată). În raport de astfel de considerente, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile recurentei prin care aceasta invocă o încălcare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituie și art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, din perspectiva motivării hotărârii recurate. De asemenea, nefondate sunt și criticile recurentei ce pot fi, în fapt, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care aceasta a evocat o încălcare a art. 126 alin. (2) din Constituie și a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992 din perspectiva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Deși sunt corecte susținerile recurentei potrivit cărora, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1997, soluția de respingere ca inadmisibilă vizează excepția de neconstituționalitate, iar nu cererea de sesizare a Curții Constituționale, în sine, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a genera o reformare a încheierii din data de 17 februarie 2022. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, prin considerentele unei astfel de hotărâri, chestiunea concret analizată a fost cea a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, iar soluția pronunțată de Curtea de Apel București (de reținere a neîndeplinirii unor astfel de condiții) este împărtășită și de instanța de control judiciar. Înalta Curte reține că din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, - dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Totodată, din cuprinsul normativ al prevederilor art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, rezultă că incumbă instanței în fața căreia a fost invocată excepția competența a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile aferente sesizării Curții Constituționale, în acest sens fiind, de altfel și jurisprudența instanței de contencios constituțional (Decizia Curții Constituționale nr. 1571/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 25 ianuarie 2012, par. 5). Înalta Curte apreciază că, din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de reclamantă, nu rezultă care este legătura dintre prevederile art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și soluționarea cauzei principale, câtă vreme prin recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 nu au fost evocate critici de nelegalitate referitoare la lipsa motivării în fapt sau în drept a sentinței recurate. Or, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie dedusă din aptitudinea prevederilor legale ce fac obiectul excepției de a influența litigiul aflat pe rolul instanței, impunându-se o analiză în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului litigios și a stadiului concret în care se află disputa contencioasă. Legătura la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie să existe pentru însăși sesizarea Curții Constituționale și nu trebuie să fie generată de simpla tangență a normelor cu soluționarea cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să fie determinante pentru soluția ce se va pronunța în cauză. Cu alte cuvinte, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției de neconstituționalitate trebuie să producă un efect direct și concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existența unei legături efective între normele contestate și soluția ce urmează a se pronunța în cauză, aptă a permite ca aspectele statuate prin decizia Curții să genereze concret astfel de efecte în cauză. Or, în acord cu prima instanță, în raport de textele normative ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale și de obiectul cauzei principale, instanța de control judiciar apreciază că, pe baza aspectelor evocate de recurentă în fața Curtea de Apel București, nu poate fi decelată o legătură a excepției invocate cu soluționarea cauzei principale, motiv pentru care, în mod corect Curtea de Apel București a reținut ca nefiind întrunite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respingând, astfel, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta A.. Pe cale de consecință, câtă vreme chestiunea efectiv analizată a fost cea a admisibilității excepției de neconstituționalitate, nu se poate reține o încălcare a principiului legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ., sau o încălcare a art. 126 alin. (2) din Constituție. În concluzie, constatând că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat. Totodată, observând cererea intimatului Baroul București de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, care, prin exercitarea căii de atac, a generat necesitatea avansării, de către intimat, a unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte va reține caracterul întemeiat al cererii formulate de intimat, pe care o va încuviința. În raport de astfel de aspecte, instanța de control judiciar va obliga recurenta A. la plata către intimatul Baroul București a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată specifice fazei procesuale a recursului, conform înscrisurilor depuse la dosar.