ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 iunie 2022, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2019/a1, recurentul-reclamant A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 317/2004, a art. 2 alin. (3) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 317/2004 și a art. 2 alin. (3) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, formulată de recurentul-reclamant A..

Împotriva încheierii din 11 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentul a arătat, în esență, că, în opinia sa, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Analizând recursul declarat de A. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare nu poate fi primită.

În cauză, o primă excepție de neconstituționalitate invocată vizează neconstituționalitatea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, se observă că legea ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, în cauză, se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării, neputând fi stabilită vreo legătură între excepția astfel invocată și cererea formulată de recurentul-reclamant, ce are ca obiect recursul pe care l-a declarat împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat anularea Rezoluției nr. 1416/25.07.2019 emisă de Inspecția Judiciară și continuarea procedurii disciplinare.

Această lege apreciată a fi neconstituțională, reglementând organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, claritatea și precizia ei sunt irelevante pentru problemele de drept cu care instanța de fond a fost învestită să le dezlege și care constau în analiza legalității rezoluției de clasare a sesizării disciplinare emise de către pârâta Inspecția Judiciară.

Prin urmare în mod corect a observat prima instanță că actul normativ criticat a fi neconstituțional nu are legătură cu soluționarea căii de atac a recursului, întrucât Legea nr. 317/2004 cuprinde reglementări referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, or, criticile cu care instanța de recurs a fost învestită să le dezlege privind soluționarea cererii de anulare a rezoluției de clasare, nu sunt susceptibile de a fi analizate prin prisma modului în care a fost adoptată respectiva lege, căci, potrivit art. 142 și 146 din Constituție și Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională analizează aspectele de neconstituționalitate expuse în limitele sesizării formulate, neputând extinde obiectul criticilor de neconstituționalitate, în contra principiului disponibilității părții.

O a doua excepție de neconstituționalitate invocată vizează neconstituționalitatea art. 2 alin. (3) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

După cum a reținut și prima instanță, aceste dispoziții se referă la competența generală a Curții Constituționale [art. 2 alin. (3)] și la procedura de sesizare a instanței de contencios constituțional [art. 29 alin. (4)].

Aceste articole nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată și nici nu au fost avute în vedere de instanță în raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, iar în recurs instanța de control judiciar nu poate cenzura hotărârea pronunțată în primă instanță prin raportare la norme legale care nu au avut incidență în soluționarea cauzei și nici în ceea ce privește situația de fapt dedusă judecății.

În aceste condiții, reținând că legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în pricina dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele dispozițiilor legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, față de neîndeplinirea cumulativă a cerințelor reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr., 47/1992, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluția de respingere acerrii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul-reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 11 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2023.