ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2019

HOTĂRÂRE
15.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 7 mai 2019, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 și 496 C. proc. civ., a prevederilor Legii nr. 200/2004 și a art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a declarat recurs.

Ulterior, la data de 12 iunie 2019, recurentul A. a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale, cererea care a primit numărul distinct x/2019/a1.1 și a fost soluționată prin respingerea ei în cuprinsul încheierii de ședință din data de 21 iunie 2019.

Prin Decizia nr. 3532 pronunțată în data de 21 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității și nulității recursului, invocate de intimatul Avocatul Poporului și a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

La data de 25 iunie 2019 a declarat recurs recurentul A., invocând prevederile art. 176 alin. (5) C. proc. civ., art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 127 din Constituția României.

În cuprinsul acestei cereri de recurs și celor ulterior depuse, recurentul a menționat că înțelege să declare recurs împotriva lipsei unei încheieri ce ar fi trebuit pronunțate în ședința din data de 21 iunie 2019.

Totodată în cuprinsul cererii înaintate la data de 4 septembrie 2019, recurentul a precizat că "...obiectul dosarului fiind acela de a se desluși ce s-a întâmplat procedural în data de 21 iunie 2019...".

Intimata Instituția Avocatul Popporului a depus întâmpinare în cadrul căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la art. 483 alin. (1) și art. 634 alin. (1) C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Examinând criticile formulate de recurentul A., precum și de reglementările legale incidente Înalta Curte constată că recursul declarat este lipsit de obiect.

Astfel, după cum rezultă din cererea intitulată recurs calea de atac este îndreptată împotriva "lipsei unei încheieri de ședință, care obligatoriu ar fi trebuit pronunțată în ședința publică din 21 iunie 2019 la invocarea excepțiilor de neconstituționalitate".

Mai mult, prin cererile ulterioare depuse la dosar recurentul A. a precizat că obiectul recursului este acela de a se desluși ce s-a întâmplat procedural în data de 21 iunie 2019.

Potrivi legii obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamantului și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., iar în cazul recursului obiectul căii de atac constă întotdeauna într-o hotărâre judecătorească.

Faptul că recursul, ca de altfel orice altă ale de atac, are ca obiect o hotărâre judecătorească rezultă cu claritate din dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Hotărârea judecătorească este supusă (…) căilor de atac…".

Pe de altă parte, conform art. 483 (1) și (3) C. proc. civ. " (1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului . . . . . . . . . .(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Or, deși denumirea cererii depusă la data de 25 iunie 2019 este recurs, instanța de control judiciar constată că acesta este lipsit de obiect, recurentul A. neindicând o hotărâre judecătorească.

Astfel, prin cererea depusă la filele x ale dosarului recurentul precizează expres faptul că prezenta cale de atac nu este îndreptată împotriva Deciziei nr. 3532 pronunțată în data de 21 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

În acest context nu pot fi analizate nici excepția de inadmisibilitate a recursului formulată de intimatul Avocatul Poporului și eventuala tardivitate a recursului care pornesc de la premisa că prezenta cale de atac privește decizia mai sus precizată.

De asemenea prin cererea aflată la dosar recurentul precizează că prezentul recurs nu vizează nici încheierea din data de 21 iunie 2019 pronunțată de completul investit cu soluționarea recursului ce făcea obiectul dosarului x/2019 și prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. formulată de acesta, ca urmare formându-se dosarul asociat x/2019 ce are în vedere soluționarea excepției de neconstituționalitate și relativ la care recurentul arată că a declarat cale de atac cu termen de judecată la 11 nov. 2019, ceea ce rezultă și din verificările efectuate de instanță în sistemul ECRIS.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 457 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca lipsit de obiect.

Totodată, se constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect recurs, formulate de recurentul A.. Mai mult, prezenta cale de atac este rezultatul unui lung șir de recursuri cu conținut similar.

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Față de împrejurarea că recurentul a înțeles în prezenta cauză să formuleze o cale de atac lipsită de obiect "pentru a desluși ce s-a întâmplat procedural la data de 21 iunie 2019" și exercitarea repetată a acestei căi de atac, aspect de natură a contura reaua-credință a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 și următoarele din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica recurentului A., domiciliat în județ Bihor, o amendă judiciară în cuantum de 200 RON.

Pentru aceste considerente, va face aplicarea prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., în privința recurentului.

Respinge recursul declarat de recurentul A. ca lipsit de obiect.

Definitivă.

În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. aplică recurentului A. amenda judiciară în cuantum de 200 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată. Cererea de reexaminare se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2023
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/20
ÎCCJ 2020-12-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6607/2020
, acest recurs fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, respectiv x/2017 Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2017, recurentul-reclam
ÎCCJ 2019-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5517/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin încheierea din 08.03.2023, pronunțată în dosar nr. x/2019.1, Î
ÎCCJ 2020-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5975/2020
a respins recursurile formulate de recurentul-reclamant A. și recurentul-intervenient D., ca nefondate; - a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate
Sursă