ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3700/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A., alături de alți reclamanți - personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor aflate în aria teritorială a Curții de Apel Timișoara, au solicitat, în contradictoriu cu Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, Președintele Curții de Apel Timișoara, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: - anularea Hotărârii nr. 4 din 14 martie 2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Timișoara prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de președintele Curții de Apel Timișoara; - anularea Deciziei nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de președintele Curții de Apel Timișoara prin care au fost stabilite drepturile salariale ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017; - obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara la emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor din aria teritorială a Curții de Apel Timișoara cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor salariale cu luarea în considerare a ulterior sporurilor în procentul legal (cuantum total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, calculat la salariul de bază/indemnizația de încadrare, și a următoarelor sporuri: - sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 25% din salariul de bază/indemnizația de încadrare; - sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din salariul de bază/indemnizația de încadrare; - recunoașterea stării de discriminare în care ne aflăm, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, care beneficiază de un cuantum total sporuri în procent de 45%, cuantum care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul instanțelor din aria de competență a Curții de Apel Timișoara. - uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017; - repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care ni s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor cuvenite, de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce sumele necesare și a pârâților Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - la zi și pentru viitor; - actualizarea sumelor stabilite la pct. 7), cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 143 din 19 aprilie 2021, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins cererea de chemare față de această parte ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu ceilalți pârâți ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018, iar la data de 11.10.2022 recurenta A. a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017, solicitând și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

Încheierea pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României Prin încheierea din data de 16 martie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii și admiterea acesteia, în sensul sesizării Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017. În motivarea recursului s-a apreciat că nu constituie un motiv de respingere a cererii de sesizare faptul că instanța constituțională s-a mai pronunțat anterior în sensul respingerii unei cereri cu același obiect, acest fapt echivalând cu înfrângerea principiul general reglementat de art. 21 din Constituția României privind liberul acces la justiție. A mai precizat recurenta că în prezenta cauză nu este reprezentată prin mandatar B., renunțând la mandatul acordat acestuia, începând cu termenul de judecată din data de 05.04.2021. De asemenea, sporul în cuantum de 45% este în prezent acordat grefierilor în activitate începând cu anul 2018 și de alte curți de apel, astfel că soluționarea cauzei are un rol covârșitor în stabilirea corectă a salariului și a dreptului la pensie. În continuare, recurenta a subliniat faptul că, în cauză, erau îndeplinite în mod cumulativ cerințele imperative stabilite art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, impunându-se sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, care încalcă dispoziții constituționale și permit moduri de interpretare și aplicare în practica organelor judiciare, care pot genera încălcări ale Legii fundamentale. Astfel, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituția României cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 1 25 privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt încălcate și prevederile Protocolului nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării. Recurenta a reluat prezentarea detaliată a argumentelor în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, precizând că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece pot genera încălcări ale Legii fundamentale și determină discriminări în rândul personalului auxiliar de specialitate, prin excluderea responsabilității ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, în privința stabilirii cuantumului sporurilor acordate cumulat per total buget pentru fiecare ordonator de credite.

Apărările formulate în cauză și alte aspecte relevante Intimata-pârâtă Curtea de apel Timișoara a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. De asemenea, la data de 15.05.2023, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și cerere de suspendare a soluționării prezentului recurs până la soluționarea cererii de revizuire pe care intenționează să o formuleze împotriva deciziei nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința cererii de suspendare a soluționării cauzei, se observă că solicitarea recurentei A. a fost justificată de intenția de a formula o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018 și ar putea fi subsumată situației reglementate de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat faptul că până la momentul închiderii dezbaterilor, recurenta A. nu a formulat o astfel de cerere de revizuire, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție figurând înregistrată sub nr. x/2023 doar o contestație în anulare formulată împotriva deciziei instanței de recurs. Din acest motiv, având în vedere și caracterul urgent al cauzei, Înalta Curte va respinge cererea recurentei de suspendare a soluționării prezentului recurs. Analizând recursul promovat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. recurenta a invocat nerespectarea dispozițiilor legale privind citarea părților, respectiv faptul că nu mai era reprezentată de liderul sindical și nu mai putea fi citată la adresa acestuia. Verificând însă dosarul cauzei, se reține caracterul nefondat al acestor susțineri și îndeplinirea, în mod legal, a procedurii de citare a părților, în contextul în care la dosar Î.C.C.J. nr. x/2018 se regăsește dovada îndeplinirii procedurii de citare a recurentei, la adresa indicată în memoriul de recurs. În privința celorlalte susțineri din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că cerința de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pretinde o legătură între declararea caracterului neconstituțional al unei prevederi legale și soluția ce se va pronunța în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esențial la soluționarea cauzei, respectiv problema vizată de excepție să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României nu poate fi primită. Privind din această perspectivă, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin decizia nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 143 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Așadar, instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României a verificat condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a constatat că acest incident procedural presupune, în mod obligatoriu, regularitatea învestirii instanței cu soluționarea căii de atac. Înalta Curte reamintește și faptul că legătura la care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangență a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională a României, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Cum instanța de control judiciar nu a fost legal învestită cu recursul declarat împotriva sentinței nr. 143 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București, constatându-se nulitatea acestuia, este evident că statuarea de către Curtea Constituțională a României cu privire la eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate determina schimbarea soluției în sensul dorit de recurentă. Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.