ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2021

Obiectul cererii deduse judecății Prin contestația în anulare înregistrată la data de 28 septembrie 2019, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 375 din 5 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul Avocatul Poporului. În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare Prin decizia nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs contestatorul A., susținând că, prin decizia recurată, instanța a omis a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost învestită prin contestația în anulare. Consideră recurentul că această omisiune încalcă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 paragraful 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul Avocatul Poporului a invocat excepția inadmisibilității recursului, apreciind că hotărârea împotriva căreia s-a declarat recurs are caracter definitiv, precum și excepția nulității căii de atac pentru nemotivare.

Alte aspecte procesuale Recursul declarat de contestatorul A. a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2020, sub nr. x/2020. Prin decizia nr. 130 din 7 septembrie 2020, Completul de 5 judecători a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții la data de 10 noiembrie 2020, sub nr. x/2020*. II. Soluția instanței de recurs Examinând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauză, recurentul a exercitat calea de atac împotriva deciziei nr. 4214/28.11.2018, întemeind recursul pe prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: "Dacă excepția (n.r. de neconstituționalitate) este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare …". În raport cu acest text de lege, Înalta Curte constată că persoana interesată poate formula recurs doar împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nefiind prevăzută o cale de atac împotriva omisiunii instanței de a se pronunța pe o astfel de cerere. Recurentul A. a formulat, în cadrul contestației în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 488 C. proc. civ.. Prin decizia recurată, instanța s-a pronunțat doar asupra contestației în anulare, pe care a respins-o, lăsând nesoluționată cererea de sesizare a forului constituțional. Ca atare, Înalta Curte constată că este reală susținerea din recurs, în sensul nepronunțării instanței asupra excepției de neconstituționalitate invocate de contestator, însă, în situația omisiunii instanței de a se pronunța pe un capăt de cerere (principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale), acesta avea la îndemână procedura completării hotărârii, instituită de art. 444 C. proc. civ., iar nu calea de atac a recursului. Întrucât calea de atac declarată nu se circumscrie dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, excepția inadmisibilității, invocată de intimatul Avocatul Poporului, fiind întemeiată. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul în consecință.