ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3160/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Serviciul Român de Informații, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3805 din 23 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins rercursul declarat împotriva încheierii din 11 iunie 2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2013.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 și pct. 4 din C. proc. civ.

Circumscris cazului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul a susținut că eroarea materială constă în confuzia pe care instanța de recurs o face atât în privința legăturii textelor de lege a căror neconstituționalitate s-a invocat cu soluționarea fondului cauzei pendinte, precum și a interesului autorului excepției în soluționarea acesteia.

Arată contestatorul că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) și art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire și la art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, precum și la art. 31 alin. (2) din aceeași lege.

În susținerea cererii de sesizare a forului constituțional, a invocat faptul că asigurarea unui proces echitabil are în vedere continuitatea completului de judecată ce administrează probe, ce se pronunță pe cererile și excepțiile părților, fiind cel care, în final, pe baza cercetării și dezbaterii acțiunii, se pronunță prin hotărâre. Prin continuitatea instanței se are în vedere continuitatea completului de judecată, ceea ce semnifică faptul că judecătorii care îl compun trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății unui proces, fără să fie schimbați de la un termen la altul. Principiul repartizării aleatorii și principiul continuității reprezintă garanții ale procesului echitabil și prin prisma accesului la o instanță independentă și imparțială, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO.

A mai arătat contestatorul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, încheierile și procesele-verbale întocmite în situațiile de modificare a compunerii completului de judecată se depun la dosarul cauzei, iar copii de pe acestea, certificate de grefierul de ședință, se păstrează în mape separate; la dosarul cauzei se depun și copii de pe hotărârile colegiului de conducere prin care este modificată compunerea completului de judecată, certificate de grefierul de ședință, lipsa acestora putând fi invocată de către orice parte.

În acest context, contestatorul susține că neregularitatea schimbării componenței completului de judecată este cea care atrage încălcarea principiului continuității, motiv pentru care, în dosarul nr. x/2013, unde a avut calitatea de recurent, a invocat excepția privind unicitatea și continuitatea completului de judecată/excepția de neregularitate a schimbării componenței completului de judecată, apreciind că s-a încălcat principiul continuității judecătorilor din completul de judecată și principiul repartizării aleatorii a cauzelor. În esență, apreciază că, urmare a modificării repetate a componenței completului de judecată, a fost afectat dreptul său de acces la instanță, schimbările judecătorilor din complet nefiind justificate de motive temeinice și transparente.

Prin urmare, arată contestatorul, excepția de neconstituționalitate ce face obiectul dosarului nr. x/2013 are legătură directă cu dosarul nr. x/2013, în raport de neregularitatea și lipsa justificării schimbării componenței completului de judecată învestit cu soluționarea acestui din urmă dosar.

Față de aceste aspecte, susține contestatorul că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială când a constatat inexistența legăturii dintre textele de lege a căror neconstituționalitate se invocă și soluționarea fondului cauzei pendinte, câtă vreme, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, a urmărit clarificarea caracterului constituțional al unor prevederi legale care produc efecte în planul procedural al soluționării cauzei și afectează principiile echității și accesului real la o instanță constituită în baza legii. Textele legale contestate au în mod concret o înrâurire asupra conținutului hotărârii din procesul principal, fiind evident interesul contestatorului de a-i fi soluționată cauza de judecători desemnați aleatoriu, pentru garantarea unui proces corect.

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul arată că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze motivul de recurs invocat de recurent în termen, respectiv cel referitor la faptul că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată au în mod concret o înrâurire asupra conținutului hotărârii din procesul principal, fiind evident interesul contestatorului de a-i fi soluționată cauza de judecători desemnați aleatoriu, pentru garantarea unui proces corect.

Intimatul Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 și pct. 4 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatorul și-a întemeiat cererea:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși în preambulul contestației în anulare, precum și la finalul acesteia, contestatorul a invocat prevederile de lege anterior citate, motivarea căii de atac corespunde numai cazurilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., necuprinzând vreun argument/susținere referitoare la cazul reglementat de pct. 4 al aceluiași articol.

Cât privește prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în doctrină și jurisprudența instanțelor de judecată s-a reținut că, prin omisiunea cercetării motivelor de casare se înțelege omisiunea de analiza a motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat, pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanța a răspuns motivului de casare invocat.

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei și nici omisiunea cercetării unui motiv de casare din cele expuse în cererea de recurs. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, din perspectiva legăturii dintre textele de lege a căror neconstituționalitate s-a invocat prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu fondul cauzei pendinte. În esență, contestatorul apreciază că analiza instanței de recurs este greșită, textele de lege contestate având înrâurire asupra hotărârii pronunțate în litigiu, sub aspectul respectării garanțiilor și principiilor procesuale prevăzute de lege.

Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu nici noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și nici omisiunii cercetării unui motiv de recurs, astfel cum este definită de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Prin promovarea contestației în anulare, titularul căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greșeli de judecată și nici cenzurat modul în care instanța de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu au fost expuse motive care să se încadreze în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din același cod, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3805 din 23 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.