ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații, U.M București reprezentată de S.R.I. și U.M. Ploiești, a solicitat instanței:

(i) - Să oblige S.R.I. să desființeze Structura 3 din cadrul U.M. București (aparținând S.R.I.), ca urmare a faptului că activitățile profesionale desfășurate de respectiva entitate sunt excedentare cadrului legal, și să mute personalul acesteia către alte structuri ale S.R.I. în conformitate cu pregătirea și competențele profesionale.

(ii) - Să oblige S.R.I. să înființeze structuri de medicina muncii/să angajeze medici de medicina muncii la toate unitățile/structurile componente ale S.R.I., întrucât situația actuală - respectiv existența unui singur medic de medicina muncii la nivelul S.R.I. - este contrară prevederilor legale din domeniul securității și sănătății în muncă;

(iii) - Să oblige S.R.I. să modifice Ordinul prim-adjunctului directorului S.R.I. (d-nul gl. mr. - începând cu luna martie 2014 - gl. lt B.) nr. din 01.10.2013 (întrucât executarea acestuia presupune derularea, de activități profesionale care exced cadrului legal și care, în plus, îi afectează grav starea de sănătate) în sensul numirii sale pe o funcție în cadrul Structurilor de Resurse Umane din cadrul U.M. București sau U.M. București;

(iv) - Să anuleze actul administrativ prin care i-a fost acordat calificativul de "Corespunzător" de către reprezentanții U.M. Ploiești, ca urmare a Aprecierii de serviciu a sa pe perioada 01.01.2013 - 30.09.2013 și să-i reevalueze/să oblige S.R.I. să-i reevalueze activitatea profesională pe perioada vizată, în sensul acordării calificativului de "Foarte Bun", precum și să emită un alt act administrativ/o altă apreciere de serviciu care să ateste acest lucru.

(v) - Să anuleze actul administrativ prin care i-a fost acordat calificativul de "Corespunzător" de către reprezentanții U.M. București, ca urmare a Aprecierii de serviciu pe anul 2013 și să-i reevalueze/să oblige S.R.I. să-i reevalueze activitatea profesională pe perioada vizată, în sensul acordării calificativului de "Foarte Bun", precum și să emită un alt act administrativ/o altă apreciere de serviciu care să ateste acest lucru.

(vi) - Să oblige S.R.I. să-1 numească într-o funcție raportată la vechimea și experiența profesională a acestuia și să-i acorde gradul militar care să corespundă cu parcursul profesional normal pe care acesta ar fi trebuit să aibă dacă reprezentanții U.M. Ploiești și U.M. București ar fi evaluat în mod obiectiv felul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în perioada 01.01.2013 -30.09.2013, respectiv în anul 2013.

(vii) - Să oblige pârâții la plata indexată/actualizată a diferențelor financiare din solda militară rezultate în urma evaluării subiective a activității profesionale desfășurate de subsemnatul în anul 2013.

(viii) - Să oblige S.R.I. să îi deconteze contravaloarea transportului aferent mutării din Garnizoana Ploiești (de la U.M. Ploiești) în Garnizoana București (la U.M, București), în temeiul art. 9 Ut d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și în baza Ordinului prim-adjunctului directorului S.R.I. (d-nul gl. lt B.) nr. din 01.10.2013.

(ix) - Să oblige S.R.I. să îi deconteze contravaloarea alocației de hrană aferentă internării, în perioada 07.05.2012 - 18.05.2012, în secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Căciulata a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" București (unitate medicală aparținând Serviciului Român de Informații), în conformitate cu prevederile legale.

(x) - Să oblige S.R.I. să-i permită scoaterea la raport în fața directorului Serviciului Român de Informații, d-nul C. (în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 14 din 24.02.1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații și prevederilor art. 126 alin. (1) și alin. (2) și art. 128 alin. (1) și alin. (2) din R.G.-l, Regulamentul de ordine interioară în unitate - publicat în Monitorul Oficial nr. 815 din 5 decembrie 2012).

(xi) - Să oblige S.R.I. să îi comunice dacă, la nivelul anului 2014, se regăsesc foști lucrători/angajați și informatori/colaboratori ai fostului Departament al Securității Statului din Ministerul Afacerilor Interne (fosta Securitate comunistă) în funcții de comandă/conducere în cadrul S,R.L, respectiv în unitățile/structurile componente ale instituției, precum și dacă au existat și/sau există ofițeri acoperiți ai S.R.I. în rândul magistraților și al reprezentanților mass-media din România, în cazul în care răspunsul la vreuna dintre întrebări sau la ambele întrebări este pozitiv, să-i comunice numele acestora.

(xii) - Să oblige S.R.I., U.M. București și U.M. Ploiești, în temeiul prevederilor art. 20, art. 24 alin. (4), alin. (5) si alin. (10) și art. 33 din Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, art. 7, art. 8, art. 17, art. 20 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) și alin. (2), art. 21 și art. 24 din Hotărârea nr. 585 din 13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și art. 1 lit. a) din Hotărârea nr. 781 din 25.07.2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, să declasifice următoarele documente:

- Regulamentul de organizare și funcționare al S.R.I.;

- Regulamentul de organizare și funcționare al U.M. București;

- Regulamentul de organizare și funcționare al U.M. Ploiești;

- Dosarul de personal al său;

- Fișele posturilor ocupate în cadrul S.R.I. la U.M. Ploiești și U.M. București;

- Ordinul Directorului S.R.I. nr. S/1394/2012 și noul Ordin al Directorului S.R.I. de la sfârșitul lunii noiembrie 2013 (de modificare a Ordinului Directorului S.R.I. nr. S/1394/2012);

- Ordinul prim-adjunctului directorului S.R.I. nr. din 01.10.2013;

- Agendele de însemnări zilnice ale sale pentru anii 2013 și 2014 și cele 3 caiete de învățământ profesional ale sale;

- Rapoartele de contestare a Aprecierii de serviciu pe perioada 01.01.2013 - 30.09.2013 și a Aprecierii de serviciu pe anul 2013, hotărârea (Procesul-verbal din data de 28.02.2014) Comisiei U.M. București de cercetare a contestațiilor la aprecierile de serviciu, precum și toată documentația în baza cărora au fost întocmite respectivele documente și/sau care au legătură cu speța, inclusiv probatoriul solicitat în susținerea cauzei sale;

- Rapoartele/Documentele profesionale în format electronic și fizic întocmite în perioada ianuarie 2013 - 01.03.2014 în care a desfășurat activitatea profesională în cadrul U.M. Ploiești și U.M. București;

Alte date/informații - indiferent de forma și suportul de păstrare al acestora (fizica, electronică) - cu privire la perioada 01.01.2013 -01.03.2014, aflate în posesia unităților S.R.I. (inclusiv cele întocmite de reprezentanții U.M. București și U.M. Ploiești, precum și ai altor structuri ale S.R.I. care fac referire la el).

(xiii) Să oblige pârâții la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința nr. 6 din 19 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații, U.M București reprezentată de S.R.I. și U.M. Ploiești, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații, U.M București reprezentată de S.R.I. și U.M. Ploiești, a formulat recurs împotriva sentinței nr. 6 din 19 ianuarie 2015, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., fiind constituit dosarul asociat nr. x/2014

În referire la excepția de neconstituționalitate invocată, recurentul a arătat că dispozițiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia, "recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității", încalcă o serie de prevederi constituționale: art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv sunt sancționate cu nulitatea absolută depunerea eronată a recursului la o altă instanță decât cea a cărei hotărâri se atacă.

Prin încheierea de ședință din data de 02.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

Împotriva încheierii de ședință din data de 02.03.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petentul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea de ședință din data de 02.03.2021 în Dosarul nr. x/2014 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Dispozițiile legale cuprinse în art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. sancționează cu nulitatea absolută depunerea eronată a recursului la o altă instanță decât cea a cărei hotărâre se atacă, cu toate că nu această instanță, ci instanța superioară - în speță înalta Curte de Casație și Justiție - este cea care judecă efectiv recursul.

Aceste prevederi îngrădesc exercitarea dreptului la apărare și accesul efectiv la justiție, consacrate de art. 24, respectiv art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, art. 21 din Constituția României reglementează "Accesul liber la justiție (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite", iar art. 24 din Constituția României garantează dreptul la apărare. Astfel, "Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Totodată, art. 129 din Constituția României stabilește că "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Ca atare, astfel cum de altfel s-a mai arătat, o simplă eroare materială, care de multe ori nu aparține în totalitate titularului dreptului la acțiune, nu poate fi sancționată cu nulitatea căii de atac, iar scopul declarat al acestei reglementări se opune în acest caz ideii de justiție, de apărare și realizare a drepturilor și intereselor legitime deduse judecății, cu atât mai mult cu cât, recursul a fost depus la instanța care urmează să îl judece, iar la instanța care a pronunțat hotărârea recurată nu mai pot fi dispuse alte măsuri decât trimiterea pe cale administrativă a dosarului la instanța superioară. În atare condiții, în lipsa unei încălcări flagrante și în lipsa dovedirii vreunui prejudiciu în trimiterea recursului direct la instanța care urmează să îl judece, o atare condiționare care vizează validitatea căii de atac exercitate este o condiționare care aduce atingere substanței dreptului și îl lipsește de efectivitate.

În decizia precedentă, Curtea Constituțională a constatat că libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Câtă vreme textul constituțional garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât dreptul a fost în realitate exercitat, recursul a fost formulat și motivat, iar transmiterea sa direcția instanța care judecă recursul este obiectul unei simple erori.

Sancțiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăși instanța competentă să judece recursul ori la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci și magistratului sau funcționarului care primește cererea de recurs greșit îndreptată, deși are posibilitatea să-1 îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege sau să îi semnaleze în orice fel greșeala.

Așadar, recurentul consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate (prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, deoarece:

- Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile cuprinse într-o lege (Noul C. proc. civ..], având caracter legislativ;

- Curtea Constituțională a României decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

- Dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. - sunt în vigoare (aplicarea sa fiind prorogată pentru data de 01.01.2019);

- Dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. - au legătură directă cu soluționarea Dosarului nr. x/2014, întrucât recursul formulat de reclamant în Dosarul nr. x/2014 a fost depus, din eroare, la instanța care ar urma să judece recursul, iar nu la instanța a cărei hotărâre se atacă;

- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. a fost ridicată la cererea recurentului în fața Completului de judecată nr. 5 al Înaltei Curți de Casație și justiție, secția de contencios administrativ și fiscal învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/2014 și Dosarului nr. x/2014 (potrivit dispozițiilor art. 29 alin. [1] și alin. [2] din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată).

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 02.03.2021, a respins ca inadmisibilă cererea petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. reținând în esență că nu este îndeplinită condiția legăturii dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei, având în vedere că legătura la care face trimitere textul de lege nu este generată de simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Învestită cu soluționarea prezentei cereri de recurs, referitor la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de recurs faptul că, stabilirea de către legiuitor a sancțiunii nulității pentru situația în care declarația de recurs, respectiv motivele de casare se depun la o altă instanță decât cea a cărei hotărâre se atacă nu este de natură să producă o vătămare reclamantului ori să afecteze soarta litigiului, atât timp cât acesta a declarat recursul cu respectarea acestui termen.

Totodată, s-a reținut că în cauză a fost parcursă procedura de filtru, iar prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit la data de 11 aprilie 2016 s-a apreciat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ.

În contextul în care recursul nu a fost constatat nul pentru acest motiv și nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziții defăimătoare a fi neconstituționale, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza.

Referitor la încălcarea dreptului de acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României, Înalta Curte constată că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu s-a refuzat justițiabilului dreptul de a supune controlului de constituționalitate o prevedere legală ce ar fi hotărâtoare pentru soluția ce o va pronunța instanța sesizată cu încălcarea unui drept legitim, ci s-a reținut că o eventuală constatare a neconstituționalității acestor dispoziții legale nu are aptitudinea de a afecta în vreun fel soluționarea căii de atac, cu atât mai mult cu cât această etapă a fost depășită, iar recursul formulat împotriva sentinței primei instanțe se află în curs de judecată.

Într-adevăr, cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care și aceea a depunerii sale la instanța a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanță aleasă aleatoriu de către parte, însă sancțiunea neîndeplinirii acestei exigențe nu vine în contradicție cu prevederile din Constituție și din actele internaționale invocate de autorul excepției, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiției, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată și pronunțarea unor soluții diferite, în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar încheierea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.