ÎCCJ, Decizia nr. 121/2025

Ședința publică din data de 13 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.05.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Parlamentul României, Senatul României, Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Șanse, Culte și Minorități, obligarea Parlamentului României să procedeze de îndată la eliminarea sau modificarea tuturor dispozițiilor din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care încalcă mai multe dispoziții din Constituția României privind drepturile fundamentale recunoscute și garantate tuturor cetățenilor români, și care, încalcă și mai multe principii generale constituționale privind statul de drept și social român, iar adițional, încalcă și dispoziții din Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene privind Apărarea și Respectarea Drepturilor Omului, precum și dispoziții din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 296 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Senatul României-Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Șanse, Culte și Minorități, ca neîntemeiată;

- a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată;

- a respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Parlamentul României, Senatul României, Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități și intervenientul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca inadmisibilă;

- a admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 2528 din 12 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția nulității recursului îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 296 din 18 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 2528 din 12 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul A. a promovat o cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca nefondată.

Contestația în anulare

Împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a formulat contestație în anulare.

Calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 513 alin. (5) și art. 503 alin. (2) pct. (2) din C. proc. civ., apreciind că atât dezlegarea dată cererii de revizuire prin Decizia nr. 5853/2024 în cadrul dosarului nr. x/2023, cât și dezlegările date recursului prin Decizia nr. 2528/2023 și fondului cauzei, prin Decizia nr. 296/2022, în cadrul dosarului nr. x/2021, sunt rezultatul unor erori materiale majore, întrucât instanța de fond, cu exces de putere și total nejustificat a refuzat să respecte și să aplice principiul constituțional privind obligația respectării cu prioritate absolută a drepturilor fundamentale ale omului, la momentul pronunțării celor 3 hotărâri judecătorești.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1194 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs.

În motivarea căi extraordinare de atac, au fost învederate trei motive principale: pct. 4, pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la incidența pct. 4, recurentul a arătat că, în opinia sa, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pentru că prevederile Legii nr. 196/2016 produc încălcări grave ale unor drepturi fundamentale ale omului, ce sunt garantate prin Constituția României, iar instanțele de judecată aveau obligația constituțională și legală de a sesiza cu maximă celeritate Curtea Constituțională, dar nu au reacționat și, în acest fel, și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Cu privire la pct. 5, recurentul a susținut că instanțele au refuzat să respecte și să aplice dispozițiile art. 3 și art. 4 din C. proc. civ., iar Legea nr. 196/2016 continuă să producă grave și importante încălcări ale unor drepturi fundamentale ale omului.

În ceea ce privește pct. 8 al art. 488, recurentul a susținut că este obligatoriu ca instanțele să respecte cu prioritate drepturile fundamentale ale omului în fața oricăror dispoziții, contrare din dreptul intern, fie constituționale, fie legale.

A arătat că a fost încălcată norma de drept material existentă în vigoare în dreptul român actual și a susținut că pronunțarea hotărârilor judecătorești în cauză, în fond, recurs, revizuire, contestație în anulare s-a făcut cu încălcarea la modul absolut a celei mai fundamentale norme de drept material existentă în vigoare în dreptul intern român actual.

Aceasta deoarece instanțele de judecată au refuzat la soluționarea cauzei și la pronunțarea hotărârilor judecătorești să respecte și să aplice principiile fundamentale constituționale legale privind respectarea obligatorie cu prioritatea absolută a drepturilor fundamentale ale omului garantate prin Constituția României.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) din același act normativ prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În speță, prin Decizia nr. 2528 din 12 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 296 din 18 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca nefondată.

Ulterior, prin Decizia nr. 1194 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă.

Înalta Curte reține, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, că decizia pronunțată în soluționarea unui recurs este o hotărâre definitivă; ca urmare, hotărârea pronunțată în calea de atac a revizuirii sau contestația în anulare declarată împotriva acestei decizii va fi tot o hotărâre definitivă, împotriva căreia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constatând că decizia care face obiectul prezentului recurs este o hotărâre judecătorească definitivă, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1194 din 5 martie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2025.