ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2024

HOTĂRÂRE
17.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și a Ordinului nr. 422/C/07.02.2022, respectiv a art. 1 din acestea, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin sentința civilă nr. 2365 din 16 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârât prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., A. și V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2365 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pronunțarea unei hotărâri în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note scrise, prin a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a recurenților-reclamanți, față de emiterea de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023.

Examinând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică referitor la excepția rămânerii fără interes a acțiunii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Cauza de față are drept obiect cererea de revocare/modificare parțială a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și a Ordinului nr. 422/C/07.02.2022, respectiv a art. 1 din acestea, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte reține că, odată cu recunoașterea dreptului judecătorilor de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON prin Ordinul ministerului Justiției nr. 6245/C/2021 cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a Ordinelor emise de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/2023 și nr. 2734/I/2023, prin care aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost înlăturată, pretenția reclamanților a devenit lipsită de interes, aceste ordine stabilind, începând cu data de 30 decembrie 2021, inclusiv în privința recurenților-reclamanți, dreptul de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, fără a fi afectat de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al reclamanților și, prin urmare, interesul de a acționa al acestora nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția de exercitare a acțiunii civile referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și A., va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția rămânerii fără interes și va respinge acțiunea formulată de reclamanții C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără interes, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și A. împotriva sentinței civile nr. 2365 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Admite excepția rămânerii fără interes.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără interes.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2024
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2022-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2024-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2024
Ședința publică din data de 01 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2023-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
Sursă