ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5976/2022

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5013 din data de 28 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 69 din 14 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2020, recurentul-reclamant A. a solicitat completarea deciziei pronunțate în recurs susținând că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 234 din 4 octombrie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 08 octombrie 2018.

În motivarea cererii, a arătat recurentul că în ședința de judecată din data de 28 octombrie 2022 a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat, precum și la data sesizării instanței cu contestația ce face obiectul prezentului dosar, potrivit cărora "Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă", excepția de neconstituționalitate formulată fiind depusă la dosar în ședința publică, cu ocazia invocării acesteia.

Afirmă recurentul că instanța nu s-a pronunțat în ședința publică din data de 28 octombrie 2022 cu privire la admiterea sau respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, iar prin decizia pronunțată, recursul a fost respins ca inadmisibil.

Potrivit prevederilor art. 444 C. proc. civ. încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investit, precum și a tuturor cererilor conexe sau incidentale formulate de părți.

Examinând cererea de completare formulată de recurentul-reclamant A., în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Se reține că obiectul dosarului nr. x/2020 este reprezentat de cererea formulată la data de 26.08.2014 de reclamantul A. prin care a contestat Rezoluția nr. x/2014, emisă de Inspecția Judiciară, solicitând instanței desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârșirii, de către judecătorii care au soluționat dosarul penal nr. x/2012 a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 – exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

La data formulării cererii de chemare în judecată – 26 august 2014, dispoziția art. 47 din Legea nr. 317/2004 avea următorul conținut:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (...) (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.".

În raport de acest aspect, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar intervenienta B. a invocat, prin note scrise, atât excepția inadmisibilității recursului, cât și excepția netimbrării recursului, înscrisuri comunicate recurentului, astfel că acesta avea cunoștință despre invocarea excepției inadmisiblității recursului.

Potrivit art. 247 alin. (1) din C. proc. civ. "Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă pentru soluționare, nu este necesară, administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi", iar conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Totodată, conform art. 390 C. proc. civ. "Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanța, din oficiu sau la solicitarea părților, pune în discuția acestora cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul cercetării procesului, precum și cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului".

Interpretarea dispozițiilor sus evocate trebuie corelată cu art. 394 C. proc. civ. care prevede închiderea dezbaterilor în fond atunci când instanța se socotește lămurită în privința împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei. Norma juridică prevede că, după acest moment, nu este posibilă depunerea la dosarul cauzei a niciunui înscris, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și răspunde cerințelor principiului contradictorialității și al dreptului la apărare care presupun ca părțile să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței, în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia:"

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, recurentul reclamant A. avea obligația de a formula cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 234 din 4 octombrie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 08 octombrie 2018 anterior punerii în dezbatere a excepției inadmisibilității recursului, și nu după închiderea dezbaterilor, și în niciun caz condiționat de soluția ce se va pronunța asupra excepției inadmisibilității recursului invocată de intervenientă și de intimata-pârâtă.

Întrucât excepția inadmisibilității recursului reprezintă o excepție peremptorie, instanța de judecată, în raport și de dispozițiile legale precitate, la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2022, a pus în discuție excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și prin notele scrise depuse la dosar.

Prin urmare, cercetarea judecătorească a purtat asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție peremptorie ce are ca efect respingerea recursului ca inadmisibil, dezbaterile fiind închise prin simplul fapt că nu s-a trecut la soluționarea niciunui alt aspect procesual.

Este de necontestat că excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, așa încât poate fi invocată în orice fază procesuală și poate fi ridicată de către oricare parte, sau de instanță din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.. Totuși, în conformitate cu prevederile legale arătate anterior, se constată că invocarea unei excepții se poate face doar în limitele legale, respectiv "dacă prin lege nu se prevede altfel".

Or, în speță, se constată, pe de o parte, că instanța a considerat că au fost lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, și a pus în dezbatere excepția inadmisibilității recursului asupra căreia a rămas în pronunțare iar, pe de altă parte, că față de sancțiunea prevăzută de art. 394 din C. proc. civ., cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, depusă după închiderea dezbaterilor, nu poate fi luată în considerare.

Împrejurarea că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o consecință a faptului că a fost depășit momentul ultim prevăzut de lege pentru a formula cereri noi și de a depune înscrisuri în cauză. Caracterul imperativ al regulii de a depune înscrisuri noi doar până la închiderea dezbaterilor rezultă din sancțiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea ei, prevăzută de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, sancțiunea care intervine este cea a neluării în seamă a oricăror înscrisuri noi, inclusiv a celor prin care se formulează cereri noi de către părți.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

Pentru a fi aplicabilă în prezenta cauză norma juridică precitată era necesar ca cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 234 din 4 octombrie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 08 octombrie 2018 să fie formulată anterior punerii în dezbatere a excepției inadmisibilității recursului formulat, doar în această situație instanța de judecată era investită și cu cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., neexistând astfel o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, Înalta Curte va respinge cererea de completare a Deciziei nr. 5013/2022 din 28 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recurentul – reclamant A. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 5013 din 28 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.