ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 11.01.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. P20-11318 din data de 16.11.2020 ce a fost menținută prin rezoluția din data de 14.12.2020, din dosarul C20-1591, comunicată la data de 28.12.2020, rezoluție prin care Inspectorul Șef CSM de la Inspecția Judiciară a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare a lucrării înregistrată în Registrul general de evidență a lucrărilor Inspecției Judiciare, prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea rezoluției din data de 14.12.2020 din dosarul C20-1591, comunicată reclamantului la data de 28.12.2020, prin care Inspectorul Șef CSM de la Inspecția Judiciara a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare a lucrării, desființarea rezoluției de clasare a sesizării formulate, cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Reclamantul A. a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu exepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (2), art. 45

1

alin. (1) și art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentința civilă nr. 1207 din 08 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În esență, susține recurentul că hotărârea atacată este nemotivată în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, neexistând nicio motivare cu privire la această excepție invocată.

In raport de acest aspect invocă recurentul jurisprudența CCR, respectiv decizia nr. 233 din aprilie 2021 prin care s-a statuat faptul că "motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, ci și garanția acceptării sale de către justițiabil, care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților", cât și jurisprudența instanței europene - Hotărârea din 9 decembrie 1994, Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei,paragrafele 29 și 30.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că horărârea atacată este motivată în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație împotriva rezoluției nr. P20-11318 din data de 16.11.2020 ce a fost menținută prin rezoluția din data de 14.12.2020, din dosarul C20-1591, comunicata la data de 28.12.2020, rezoluție prin care Inspectorul Șef CSM de la Inspecția Judiciara a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare a lucrării înregistrată în Registrul general de evidență a lucrărilor Inspecției Judiciare, prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea rezoluției din data de 14.12.2020 din dosarul C20-1591, comunicată reclamantului la data de 28.12.2020, prin care Inspectorul Șef CSM de la Inspecția Judiciară a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare a lucrării, desființarea rezoluției de clasare a sesizării formulate, cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1207 din 08 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 a fost respinsă.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant a criticat hotărârea atacată sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 fără ca soluția astfel pronunțată să fie motivată.

Argumentele prezentate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs se circumscriu atât ipotezei vizate de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și ipotezei referitoare la absența motivării, în contextul în care lipsesc considerentele curții de apel care au justificat adoptarea soluției, fiind incidentă, astfel, și ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile sub acest aspect urmând a fi analizate din perspectiva ambelor dispoziții legale.

Astfel fiind, cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul motivării.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente proprii ale instanței de fond care să susțină soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Prin urmare, în esență, criticile recurentului-reclamant invocate în cadrul cererii de recurs pun în discuție vicii ale motivării sentinței atacate, vicii menite să atragă casarea hotărârii atacate, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată parte a garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 s-a dispus fără a fi motivată, fără a fi indicat raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază această soluție, instanța de fond rezumându-se la simpla mențiune de respingere a cererii de sesizare.

Înalta Curte constată că cererea formulată de sesizare a Curții Constituționale a României trebuia analizată în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul fondului nefăcând nicio referire la îndeplinirea sau nu a condițiilor impuse de această normă juridică incidentă cauzei.

În aceste condiții, lipsa motivării hotărârii îngreunează analiza de legalitate a acestei hotărâri, instanța de control judiciar neputând examina în ce măsură condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost verificate de către judecătorul fondului.

Obligația instanței de fond era aceea de a analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și a art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, analiză ce lipsește cu desăvârșire, în sentința recurată neexistând nicio motivare cu privire la această cerere.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-au formulat în cauza dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cererii formulate.

În consecință, Înalta Curte, constatând că nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cererii formulate, situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părților, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, va reține ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de motivul de casare reținut, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererile de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1207 din 08 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința numai în limitele prezentului recurs, respectiv numai cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45

1

alin. (1) și art. 45 alin. (4) din Legea 317/2004.

Trimite cauza spre rejudecare în limita casării la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.