ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2014 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2014, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. x/2014, emisă de Inspecția Judiciară, prin care a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârșirii, de către judecătorii care au soluționat dosarul penal nr. x/2012 a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 – exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență. 1.

Prin sentința civilă nr. 1045 din 09 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în cauză fiind introduși, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, magistrații B. și C.. 1.

Prin decizia nr. 2116 din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2014 a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de intimata-intervenientă B., a respins excepția lipsei calității de reprezentant a intimatei-pârâte Inspecția Judiciară invocată de intimata-intervenientă B., și a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1045 din 09 aprilie 2015 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. 1.

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03 decembrie 2019, sub numărul x/2014*. 1.

La data de 10.02.2020 reclamantul A. a formulat note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 127 C. proc. civ., iar prin sentința nr. 208/3.07.2020, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. 1.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 13 august 2020 sub nr. x/2020. 1.

Prin sentința nr. 92/15.09.2020, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflict negativ de competență, pe care l-a înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării, suspendând din oficiu judecata. 1.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 septembrie 2020 sub nr. x/2020. 1.

Prin decizia nr. 5214/15.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâta Inspecția Judiciară și intervenienții B. și C., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. 1.

Dosarul x/2020 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția Veche a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 69 din 14 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a respins cererea de suspendare a judecății ca rămasă fără obiect, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantuil A. ca fiind neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 69 din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulată de reclamant împotriva Rezoluției nr. 2887/IJ/1908/2014 din 11 august 2014 emisă de Inspecția Judiciară, desființarea acestei rezoluții și trmiterea dosarului pentru completarea verificărilor în temeiul dispozițiilor art, 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 217/2004. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020*. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului, aceeași excepție fiind invocată și de intervenienta B. prin notele scrise depuse la dosar. II. Soluția instanței de recurs Examinând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2014, reclamantul A. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Rezoluției nr. x/2014, prin care Inspecția Judiciară a dispus clasarea plângerii formulate de recurentul-reclamant sub aspectul exercitării funcției cu rea credință sau gravă neglijență din partea membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea în apel a dosarului nr. x/2012 al Curții de Apel București. Prin sentința recurată, instanța de judecată a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. împotriva Rezoluției nr. x/2014 din 11 august 2014 prin care, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a fost clasată sesizarea formulată de petiționarul A.. Obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă sentința civilă nr. 69 din data de 14 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare în perioada de referință, și anume 26 august 2014, data formulării cererii de chemare în judecată, prevăd că "(2) În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori"; iar "(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare: (…) b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2)." De asemenea, conform dispozițiilor art. 47 din același act normativ: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (...) (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.". Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege (situația în care sesizarea se clasează dacă nu se constată existența unor indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare). Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare. Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că: "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile." Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, acesta fiind și motivul pentru care, în primul ciclu procesual, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05 iunie 2018, în procedura de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței 1045/09.04.2015 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004). De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004. Având în vedere că, prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Totodată, dispozițiile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "sunt hotărâri definitive" "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului", iar art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează în sensul că "sunt supuse recursului hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 24 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu, reluată în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind acela de a stabili legea aplicabilă întregii proceduri în funcție de data începerii procesului. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din același act normativ, care reglementează aplicarea în timp a legii de procedură civilă, "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". De asemenea, dispozițiile art. 27 din noul C. proc. civ. prevăd că "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", din interpretarea acestora rezultând că regimul juridic al căilor de atac este cel reglementat de legea în vigoare la momentul inițierii procesului. În speță se impune a fi avute în vedere și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care consacră expres principiul neretroactivității legii, statuând în sensul că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Astfel fiind, neretroactivitatea reprezintă un principiu în virtutea căruia legea reglementează numai situațiile ce se nasc sau se constituie după intrarea ei în vigoare, principiu ce își găsește o constantă aplicare și în domeniul activității de soluționare a litigiilor civile. Prin urmare, în prezenta cauză legea aplicabilă este Legea nr. 317/2004, în forma aflată în vigoare la data sesizării instanței de contencios administrativ, și anume 26 august 2014, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 47 alin. (7) din actul normativ menționat, care prevedeau că "Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.". Împrejurarea că prin Legea nr. 234/2018 dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 au fost modificate în sensul introducerii căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București nu deschide recurentului posibilitatea formulării recursului, soluționarea cererii de chemare în judecată rămânând supusă dispozițiilor legale de la data formulării cererii, conform normelor legale anterior citate. În acest context, având în vedere că recursul părții este promovat împotriva unei hotărâri care, față de aplicarea dispozițiilor anterior reținute, este definitivă, Înalta Curte constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței recurate, care nu face parte din categoria celor susceptibile a fi atacate cu recurs întrucât are caracter definitiv, demersul acestuia fiind, în consecință, inadmisibil. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul – reclamant A..