ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. x/2018 din 02.04.2018 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă împotriva procurorului B., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea faptei care atrage răspunderea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, în instrumentarea dosarului nr. x/2015 al sus indicatului parchet.

Prin sentința nr. 470 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, iar împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 4012 din 16 septembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară și a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 470 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 (în forma aplicabilă în cauză), hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, astfel încât recursul declarat în cauză este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Împotriva ultimei decizii menționate A. a formulat contestație în anulare, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs a omis intenționat să cerceteze toate motivele de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și nu a precizat care au fost aspectele învederate de intimată prin întâmpinare, care au condus la admisibilitatea acesteia în recurs, pentru a dovedi că "sunt nefondate aspectele învederate de recurentă prin răspunsul la întâmpinare", aspecte de asemenea omise a fi prezentate pentru a fi puse în discuția contradictorie a părților.

În ceea ce privește soluția de respingere a recursului ca inadmisibil, contestatoarea a arătat că este greșită folosirea de către instanța de recurs a mai multor considerente și texte de lege. Astfel, au fost menționate în mod eronat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2018, deși actul normativ incident este Legea nr. 317/2004, iar instanța a apreciat că hotărârea primei instanțe nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deși în dispozitivul acesteia se regăsește mențiunea "cu recurs în 15 zile de la comunicare".

Totodată, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă a fost admisă, fără ca în cuprinsul hotărârii să fie indicat textul din C. proc. civ. care impunea această soluție.

Aceste aspecte demonstrează că instanța de recurs nu a cunoscut obiectul cererii de recurs și a urmărit doar neregularități proceduale, respectiv să admită excepția invocată de către intimata-pârâtă și să respingă recursul ca inadmisibil, încălcând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

A mai arătat contestatoarea că instanța de recurs a omis să efectueze procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ. și să întocmească raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în absența acestuia și a dovezii de comunicare neputând trece la examinarea recursului.

Pe de altă parte, la pct. 6 din decizie instanța a arătat că a parcurs procedura de regularizare a cererii de recurs, fără a indica baza legală care prevede această procedură și fără a comunica părților rezoluția din data de 14 mai 2019, de fixare a termenului de judecată.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Contestatoarea A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei și admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când … instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. invocate în prezenta cauză au ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, astfel cum acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 488 alin. (1) din același cod.

Prin prezenta contestație în anulare, contestatoare a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs formulate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., constatând, în mod nelegal, inadmisibilitatea recursului promovat.

Înalta Curte reține, însă, că ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este aceea în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Or, prin decizia atacată în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul ca inadmisibil, soluționând cauza în temeiul unei excepții, împrejurare față de care nu s-a mai putut proceda la analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

Astfel, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținerile acestuia nevizând, în realitate, omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivelor de casare invocate, ci vizează însăși raționamentul prin care instanța de recurs a apreciat că recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 470 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este inadmisibil.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 4012 din 16 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.