Decizia nr. 6305/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea formulată în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamantul Ministerul Apărării Naționale, în calitate de reprezentant legal al Unității Militare 02543 Iași, a solicitat obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor-Romsilva să preia pe bază de protocol de la Ministerul Apărării Naționale terenul în suprafață de 12,06 hectare, parte din imobilul 2449 Vâlcele, transmis Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva prin H.G. nr. 633 din data de 30.06.2010. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3244 din 20 septembrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale în reprezentarea Unității Militare nr. 02543 Iași, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva și a obligat pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva ca, în executarea H.G. nr. 633 din 30.06.2010, să procedeze la întocmirea/finalizarea protocolului cu ministerul reclamant cu privire la terenul în suprafață de 12,06 hectare, parte din imobilul 2449 Vâlcele, transmis RNP-Romsilva prin H.G. nr. 633/30.06.2010.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 3894 din data de 24 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva împotriva sentinței nr. 3244 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 și art. 504 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat că instanța de recurs a menționat la susținerile recurentului starea de fapt și contextul derulării litigiului dintre părți, dar nu a analizat susținerile efective din recurs nu au fost analizate. Mai mult, situația de fapt reținută de instanță nu este cea reală, nu au fost prezentate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a apărărilor recurentei, referitoare la imposibilitatea de a pune în aplicare dispozițiile H.G. nr. 663/2010, la fel cum nu au fost precizate nici motivele pentru înlăturarea solicitărilor recurentei din cererea reconvențională. De asemenea, prin aprecieri generale vizând motivarea sentinței instanței de fond, instanța de recurs a confundat calitățile părților și obiectul acțiunii deduse judecății și nu a analizat cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. A mai arătat contestatoarea că reprezintă o eroare materială și o omitere a cercetării unui motiv de recurs și reținerile instanței de recurs de la pagina 5 din decizie, referitoare la corespondența invocată de recurentă și contextul emiterii H.G. nr. 633/2010, cu ignorarea situației de fapt reale a fondului forestier în discuție. Eronată este și reținerea instanței de recurs în sensul că "dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naționale pentru suprafața de teren de 12,06 ha s-a transmis odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern și nu anterior, prin operarea în amenajamentul silvic efectuată unilateral de către Ocolul Silvic Sfântu-Gheorghe", având în vedere legislația specifică în domeniu și autoritatea publică centrală cu atribuții în gestionarea amenajamentelor silvice. În mod similar, reprezintă eroare materială și reținerea din următoarele considerente din decizia contestată - "Prin urmare, în mod temeinic și legal s-a constatat că suprafața de 12,06 ha se află deja în posesia/administrarea de fapt a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, iar cele două autorități au obligația de executare a H.G. nr. 633/2010 și de punere în acord a situației juridice cu situația de fapt privind suprafața de teren ce face obiectul hotărârii." Astfel, instanța de recurs nu a motivat de ce/cum a constatat că întreaga suprafață de 1,06 hectare se află deja în posesia/administrarea contestatoarei, în condițiile în care aceasta dovedise faptul că o parte din suprafață a fost retrocedată în temeiul legilor funciare și este proprietate privată, concluzia firească fiind aceea că instanța nu a cercetat motivele de casare invocate și înscrisurile depuse în susținerea apărărilor formulate, în special procesul-verbal de punere în posesie nr. x/8.07.2002 și nu a făcut dovada faptului că a examinat în mod real problemele esențiale deduse judecății prin recursul declarat. Contestatoarea a înțeles să invoce și excepția de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010, apreciind că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 - este un act administrativ individual, neexceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, de care depinde soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului. Nelegalitatea H.G. nr. 663/2010 a fost invocată de către contestatoare pin raportare la toate susținerile/motivele cu privire la starea reală de fapt din cuprinsul căii extraordinare de atac promovate, dar și la dispozițiile art. 44 -"Dreptul de proprietate privată" din Constituția României, respectiv art. 17 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, câtă vreme prin H.G. nr. 663/2010 contestatoarea a fost obligată să preia de la Ministerul Apărării Naționale o suprafață aflată în proprietate privată, dobândită de o persoană fizică străină de prezenta cauză și, ca urmare a preluării, această suprafață să devină proprietate publică a statului, fără parcurgerea unei proceduri legale de expropriere și fără existența unui caz de utilitate publică stabilită potrivit legii.

Apărările formulate de intimați Deși a fost legal citat, intimatul Ministerul Apărării Naționale nu a depus întâmpinare asupra contestației în anulare, dar a formulat concluzii cu ocazia dezbaterilor din ședința publică de judecată. Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare față de excepția de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 invocată de contestatoare, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra excepției de nelegalitate și asupra contestației în anulare În ceea ce privește excepția de nelegalitate, se constată că în acord cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată". Excepția de nelegalitate astfel reglementată reprezintă un mijloc procesual de apărare, ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică. Prima operațiune pe care o are de îndeplinit instanța este aceea de verificare a admisibilității excepției de nelegalitate, prin prisma următoarelor condiții: - să vizeze un act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004; - actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 din Legea nr. 554/2004; - soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual. Condiția relevanței excepției de nelegalitate presupune afirmarea și demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepției, în raport cu obiectul și circumstanțelor cauzei. În prezenta cauză contestatoarea Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil, reprezentând teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, emisă în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Aceasta este act administrativ cu caracter individual, neexceptat de la controlul judecătoresc. Însă, de acest act nu depinde soluționarea prezentei contestații în anulare, cale extraordinară de atac ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege și în cadrul căreia nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci doar se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Se observă, astfel, că argumentele de nelegalitate invocate de contestatoare în privința H.G. nr. 633/2010 vizează o comparare de titluri, alte aspecte referitoare la instituția exproprierii, iar analiza acestora nu poate avea o influență hotărâtoare asupra căii extraordinare de atac formulate, care va fi examinată exclusiv prin prisma dispozițiilor ce o reglementează. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când … 2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen". În ceea ce privește dispozițiile art. 504 C. proc. civ., Înalta Curte arată că acestea reglementează condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, stipulând, la alin. (2), invocat de contestatoare ca fiind unul dintre temeiurile demersului său judiciar, că poate fi primită contestația în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins, pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins, fără a fi cercetat în fond. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Or, în cauză, deși invocă temeiul prevăzut la art. 504 alin. (2) Cod procedură, contestatoarea nu formulează motive în sensul cerut de respectivul text de lege. Pentru a fi incident primul caz de contestație în anulare invocat - art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestatoare, în prezenta cauză, o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a susținerilor recurentei și a probelor administrate. Astfel, contestatoarea apreciază că erorile privesc lipsa din cuprinsul deciziei de recurs a susținerilor și cererilor pârâtei, lipsa motivelor pentru care a fost respinsă cererea pârâtei de administrare a probei cu expertiză tehnică în vederea stabilirii stării reale de fapt, lipsa motivării în drept a deciziei de recalificare a cererii reconvenționale în apărări de fond, lipsa motivelor care au determinat decizia de a obliga pârâta să preia un imobil de la reclamanta din prezenta cauză. De asemenea, contestatoare apreciază că,,... instanța de recurs a fost în eroare față de ceea ce reprezintă un amenajament silvic, față de forța probantă acestuia", considerentele instanței de fond de la pagina 5 a deciziei, alin. (6), (7) și 8, "… reprezintă o eroare asupra situașiei de fapt, reprezintă o nemotivare … ceea ce echivalează cu respingerea recursului fără o cercetare a fondului și o omitere a cercetării unora dintre motivele de casare invocate în termen". Ca atare, față de semnificația noțiunii de eroare materială, astfel cum a fost redată anterior, criticile contestatoarei nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind invocată o eroare materială care să vizeze aspecte formale ale judecății, care să fie evidentă și săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei. Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt nefondate și argumentele contestatoarei subsumate dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Din norma legală enunțată anterior rezultă că acest motiv este incident în cazul în care instanța a omis să cerceteze motive de casare invocate de recurent în termen, aceasta nefiind ținută de obligația de a cerceta motive de casare ce nu au fost invocate în mod procedural, cum ar fi cele invocate prin concluzii scrise sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei și care nu sunt de ordine publică. Pe de altă parte, legea are în vedere numai omisiunea instanței de recurs de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină. În speță, contestatoarea susține că prin decizia atacată, instanța de control judiciar a ignorat apărările pârâtei, solicitările de încuviințare a probei cu expertiză tehnică, situația de fapt,,... prin inducerea în eroare a autorităților publice semnatare". O altă rațiune pentru care invocă respingerea recursului fără o cercetare a fondului și o omitere a cercetării unora dintre motivele de casare invocate "vizează cuprinsul considerentelor în care nu se motivează de ce/cum instanța de recurs a constatat că întreaga suprafață de 12.6 ha se află deia în posesia/administrarea pârâtei, deși s-a precizat și dovedit faptul că o parte din această suprafață a fost retrocedată în temeiul legilor funciare și formează obiect al proprietății private.". Față de toate acestea, contestatoarea concluzionează că "instanța de recurs nu a cercetat, sub nicio formă, motivele de casare invocate de pârâtă si înscrisurile depuse în susținerea apărărilor acesteia, în special Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08.07.2002, nu a făcut dovada faptului că a examinat în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței prin recursul declarat". Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns motivelor de recurs încadrate din punct de vedere procedural în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a analizat dispozițiile pretins interpretate și aplicate eronat, dar și criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sau pretinsa nemotivare a hotărârii recurate. Motivele de recurs formulate au fost analizate în mod expres și detaliat, pe baza tuturor înscrisurilor existente la dosar, instanța de control judiciar confirmând legalitatea soluției primei instanțe și validând raționamentul expus în hotărârea atacată cu recurs. Se observă, totodată, că susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă critici directe ale modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului. O nouă apreciere a fondului cauzei contravine însă normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc). Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 508 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 și contestația în anulare formulată în cauză.