ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2020 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea rezoluției de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcției de Inspecție pentru procurori emise în dosarul nr. x, desființarea rezoluției inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința nr. 774 din data de 07 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva În contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Astfel, instanța a constatat că procurorul șef nu a îndeplinit un act nelegal ori neprevăzut de lege, ci a acționat în limitele competențelor legale, sens în care a reținut prevederile art. 415 alin. (3) C. proc. pen., art. 88

1

alin. (6) și art. 88

8

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.

Nicăieri în cuprinsul contestației/plângerii/sesizării formulate de reclamantă nu s-a afirmat că procurorul șef ar fi îndeplinit un act nelegal sau neprevăzut de lege, ci a susținut că acesta a fost exercitat abuziv:

"Chiar dacă procurorul șef al secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție are competența de a exercita și retrage o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, întrucât disp. art. 88

1

- 88

11

, din lege sunt dispoziții speciale și derogatorii, de imediată aplicare, apreciază că acest drept nu poate fi exercitat abuziv, prin retragerea apelului promovat de către DNA, numitul A., a lăsat fără apărare statul român cu consecința vătămării grave a intereselor statului român și ale reclamantei, fapte, care se încadrează la art. 99, lit. t), din Legea nr. 303/2004, text de lege care reglementează abaterea disciplinară și care constau în "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

Chiar dacă a constatat Curtea de Apel București că nu există nicio normă legală care să impună apelantului să motiveze retragerea apelului, recurenta-reclamantă consideră că magistrații, atât judecătorii cât și procurorii, sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora și să respecte Codul deontologic.

Deși, instanța de fond menționează referatul întocmit de magistratul A. din care reies motivele obiective ce l-au convins pe procuror de justețea actului său, fiind și ea convinsă că reprezintă motive suficiente pentru a înlătura aparența unei atitudini părtinitoare ori de rea-credință, solicită să se constate că magistratul a menționat, doar, că a avut convingerea intimă că apelul D.N.A. trebuia retras în interesul societății și în interesul justiției, context în care trebuia analizat care era interesul societății în retragerea apelului formulat de D.N.A. având în vedere că persoanele din cauza penală au fost trimise în judecată pentru că au contribuit la restituirea în favoarea lui B. a suprafaței de 43.227 ha pădure proprietate publică a statului, situată în județul Bacău și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva, aspect confirmat și de organele de cercetare penală și de către instanța penală de fond.

În condițiile în care, magistratul susține că prin retragerea apelului, "a acționat în interesul societății și în interesul justiției", recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a dat o interpretare greșită probelor administrate în cauză, fiind evidentă în acest caz exercitarea funcției cu rea-credință cu vătămarea intereselor Statului Român, în calitate de proprietar al suprafeței de fond forestier, și ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în calitate de administrator, având consecințe care afectează ordinea de drept, scopul legii penale și chiar scopul procesului penal.

În al doilea rând, apreciază că în mod eronat "curtea este de acord cu opinia părții pârâte potrivit căreia pe calea plângerilor disciplinare nu se pot pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești ale instanțelor de judecată ori prin actele procedurale emise de parchete, acestea putând fi contestate numai în cadrul căilor de atac deoarece aceasta este esența înfăptuirii actului de justiție" -pagina 9, al doilea paragraf din hotărârea recurată, în condițiile în care art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 face referire doar la soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești și nicidecum la actele procedurale emise de parchete.

Cu privire la susținerile verbale din cadrul ședinței de judecată, cu ocazia cuvântului acordat în dezbaterile pe fondul cauzei, ale reprezentantului reclamantei, care a lăsat la aprecierea instanței să constate dacă procurorul A. a obținut pentru sine un avantaj prin numirea politică, imediat după retragerea apelului, de către Camera Deputaților în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 5 ani, referitor la care instanța de fond susține că nu este probată nicio legătură între retragerea apelului și numirea magistratului în funcția de judecător la Curtea Constituțională, recurenta solicită să fie avute în vedere o serie de articole apărute în presă din care reiese că acesta s-a remarcat prin retragerea apelurilor în două dosare importante, în care erau vizați foștii parlamentari C.., D. și E..

În final, recurenta subliniază că independența judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței fiind raportate la cerința respectării legii, principiul independenței judecătorului neputând constitui un argument de natură a justifica încălcarea legii sau de natură a înlătura orice responsabilitate în nerespectarea obligației de a asigura supremația legii și de a respecta drepturile recunoscute părților din proces.

Astfel, în mod greșit a concluzionat instanța de fond că nu se pot reține indicii ale relei credințe sau gravei neglijențe în condițiile în care magistratul A. a avut o conduită abuzivă tocmai în scopul favorizării unor persoane și vătămării intereselor recurentei-reclamante.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta din prezenta cauză a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de verificare a legalității rezoluției de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcției de Inspecție pentru procurori, apreciind că se impune trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prima instanță a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecății reținând, în esență, că magistratul a efectuat un act de procedură permis, iar nu interzis de lege, caracterizarea dată de legiuitor vinovăției în cele două forme sub care se poate săvârși abaterea prevăzută de art. 99 lit. t), astfel încât pârâta a concluzionat, în mod corect, că nu se pot reține indicii ale relei credințe sau gravei neglijențe.

Fiind învestită cu soluționarea cererii de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că se invocă aplicarea eronată a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Conform art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară . . . . . . . . . .exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Sub acest aspect, deși instanța a reținut că "nu există nicio normă legală care să impună apelantului să motiveze retragerea apelului", în opinia recurentei "magistrații, atât judecători cât și procurori, sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora și să respecte Codul deontologic".

Într-adevăr, sancționarea disciplinară a magistraților poate avea loc doar în cazul săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar singurul text al Legii nr. 303/2004 care permite punerea în discuție a unei soluții este art. 99 lit. t).

Pentru a se reține însă existența abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, este necesar a se avea în vedere noțiunea de rea-credință și gravă neglijență, astfel cum este definită de dispozițiile art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, din care reiese că "Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că, pentru a se constata grava neglijență este necesar ca magistratul să săvârșească o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe deosebit de grave atât în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, cât și activitatea sa, în sfera răspunderii disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori mari, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună - credință) nu poate găsi o justificare.

Modul în care procurorul interpretează și aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Analiza motivelor care au condus la retragerea apelului D.N.A. de către procurorul șef, la care se face referire recurenta-reclamantă, presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa, așa cum prevăd dispozițiile art. 415 alin. (3) C. proc. pen., art. 88

1

alin. (6) și art. 88

8

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.

Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 face referire doar la soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești și nicidecum la actele procedurale emise de parchete, Înalta Curte constată că independența justiției, fundament al statului de drept presupune garantarea independenței profesionale a fiecărui magistrat în parte, astfel încât, activitatea de înfăptuire a justiției să fie subordonată în exclusivitate aplicării legii, iar dispunerea măsurilor procesuale și aducerea la îndeplinire a acestora, cum este cazul în speță, sunt atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, inspectorul judiciar neavând posibilitatea de a stabili măsuri și de a aprecia cu privire la oportunitatea realizării unor activități de urmărire penală sau de promovare a unei căi de atac.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituțional și legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluțiilor (art. 3 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004), precum și prerogativa de exercitare, în condițiile legii, a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și nelegale (art. 65 din Legea nr. 304/2004).

Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (3) C. proc. pen., "apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior", iar alin. (4) al aceluiași articol menționează că:

"apelul declarat de procuror și retras poate fi însușit de partea în favoarea căreia a fost declarat."

Revenind la criticile recurentei-reclamante prin care își exprimă nemulțumirea cu privire la retragerea apelului promovat în dosarul penal nr. x/2018, Înalta Curte constată că în cadrul punctului de vedere exprimat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca răspuns adresei nr. x/2018 emisă de Completul de 5 Judecători, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se menționează că:

"în urma studierii memoriului nr. 940/III/13/2019, a rechizitoriului nr. x din data de 20.01.2015 al Direcției Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, a sentinței penale nr. 286 din data de 09.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, cât și a motivelor de apel nr. x/2018 din data de 03.12.2018 ale Direcției Naționale Anticorupție, secția Judiciară Penală, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator", context în care s-a hotărât retragerea apelului.

În acest context, Înalta Curte observă că Procurorul Șef al secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a prezentat care sunt argumentele de fapt și de drept care au justificat retragerea apelului, astfel că nu se poate reține că magistratul a nesocotit cu rea-credință sau gravă neglijență anumite dispoziții legale.

Pe de altă parte, pornind de la normele juridice conținute în Legea nr. 304/2004 și continuând cu dispozițiile cuprinse în C. proc. pen., se constată faptul că legiuitorul a creat un cadru legal al prerogativelor procurorului ierarhic superior și ale celui ierarhic inferior în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.

Cu privire la acest aspect, se observă că, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând apelul declarat de către Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 286/9.05.2018, în dosarul nr. x/2015 a precizat că "menține calea de atac exercitată și a solicitat soluționarea acesteia pe fond".

Sub un alt aspect, trebuie avut în vedere că funcția judiciară nu reprezintă un privilegiu, ci o responsabilitate. Independența magistratului nu este un privilegiu sau o prerogativă personală a acestuia. Ea este responsabilitatea impusă fiecărui magistrat care îi permite să soluționeze o cauză în mod onest și imparțial în baza legii și a probelor, fără presiuni sau influențe externe și fără frică de vreo imixtiune. Esența principiului independenței magistratului este libertatea deplină a acestuia de a soluționa cauzele care i-au fost repartizate; nimeni din afară - nici guvernul, nici grupurile de presiune, nici un individ sau chiar nici un alt judecător - nu ar trebui să se amestece sau să încerce să se amestece, în modul în care un magistrat conduce o cauză și ia o decizie.

Sub un al treilea aspect, cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, "Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 692/09.10.2012, activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfășoară cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual, precum și situația prezentată în speța de față, în care s-a procedat la retragerea apelului promovat de DNA.

Într-adevăr, pornind de la semnificația principiului constituțional al independenței magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul prezentării unor motive care au condus la retragerea apelului nu este posibilă, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element ce pune în discuție independența magistratului.

Concluzionând, se constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că nu există elemente care să fundamenteze solicitarea de anulare a Rezoluției inspectorului-șef și a Rezoluției de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcției de Inspecție pentru procurori.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva împotriva sentinței nr. 774 din 7 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.