ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5907/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.01.2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Ordinului nr. 123/11.11.2020, emis de Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus încetarea delegării sale în funcția de Inspector-Șef adjunct și delegarea în aceeași funcție a doamnei B..

Prin sentința civilă nr. 31 din 17 februarie 2022, Curtea a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea ordinului contestat, cu cheltuieli de judecată cum au fost solicitate pe fond.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art. 69 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

După ce a prezentat situația de fapt și considerentele instanței de fond, a apreciat că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât argumentele instanței de fond nu răspund în concret criticilor formulate, ci sunt expresia ideii unice că dispozițiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 conferă puteri nelimitate inspectorului-șef în dispunerea arbitrară a unor măsuri cu caracter temporar, respectiv cele prin care a asigurat interimatul funcției de inspector-șef adjunct.

În mod nelegal instanța a reținut că actul administrativ este motivat, în realitate neexistând nicio expunere a situației care a justificat încetarea delegării sale în funcția de inspector-șef adjunct. În acest context, recurenta a făcut trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la motivarea actului emis de o autoritate, care trebuie să permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită instanțelor comunitare competența să efectueze revizuirea actului. De asemenea, motivarea actului administrativ trebuie comunicată persoanei interesate în același timp cu decizia care lezează.

Instanța de fond a apreciat neîntemeiat că nu ar fi făcut dovada caracterului abuziv al măsurii încetării delegării, deși inspectorul-șef putea declanșa oricând și fără niciun impediment procedura ocupării funcției prin concurs. La câteva zile de la încetarea delegării, inspectorul-șef a declanșat procedura ocupării prin concurs a funcției, finalizat cu numirea aceleiași persoane care a înlocuit-o.

În lipsa unor elemente obiective și cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, i s-a adus o atingere gravă, inclusiv dreptului la demnitate și reputație profesională, decizia abuzivă a inspectorului-șef având ca efect afectarea negativă a carierei sale.

De asemenea, recurenta-reclamantă a prezentat traseul său profesional și activitatea desfășurată în funcția de inspector-șef adjunct, concluzionând că acțiunea Inspecției Judiciare de a emite un act administrativ prin care a dispus, cu eludarea gravă a dispozițiilor legale și constituționale, încetarea numirii sale în funcție de inspector-șef adjunct echivalează cu un exces de putere, creând o stare de incertitudine juridică în ceea ce privește cariera sa.

Instanța de fond, îndepărtându-se de la obiectul acțiunii, a reținut, contra evidenței, că ar fi contestat nelegalitatea procedurii de selecție în funcție de inspector-șef adjunct, în condițiile în care această procedură face obiectul Dosarului nr. x/2021, soluționat prin sentința civilă nr. 32 din 17 februarie 2022, ce nu i-a fost comunicată încă.

Sub aceeași justificare, a exercitării discreționare a prerogativelor inspectorului-șef, instanța a validat informitatea instituției delegării în funcția de inspector-șef adjunct, deși niciunul din textele invocate de intimata-pârâtă în actul emis, în răspunsul la plângerea prealabilă și, respectiv, în întâmpinarea la acțiune, nu abilitau uzitarea instituției delegării la nivelul Inspecției Judiciare.

Astfel, prin Ordinul nr. 161/2019, Inspectorul-șef a dispus numirea sa în funcția de Inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare pe o durată determinată, până la ocuparea funcției prin concurs. Prin urmare, ordinul contestat nu poate fi justificat prin caracterul temporar și discreționar al numirii sale în funcția de inspector-șef adjunct, impunându-se respectarea de către inspectorul-șef a dreptului recurentei legal de stabilitate, securitate juridică și încredere legitimă.

A mai susținut recurenta că prima instanță a anihilat principiul securității juridice, care ar fi impus să se garanteze previzibilitatea situațiilor și a raporturilor juridice, inclusiv din perspectiva protecției legitime. Instanța a omis a observa că situația nu a fost una de scurtă durată, interimatul funcției având o vechime de 2 ani și că, tocmai pentru a consolida efectele actului administrativ atacat, inspectorul-șef, imediat după ce a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului contestat, a declanșat concursul și desemnarea unei alte persoane.

În condițiile în care un magistrat procuror ocupă de-a lungul carierei profesionale mai multe funcții de conducere în sistemul judiciar, în mod evident beneficiază de garanții de stabilitate și predictibilitate în carieră, indiferent de durata exercitării acestor funcții, fie că sunt ocupate prin delegare și cu caracter temporar, fie că sunt ocupate prin numire, pe o durată reglementată de lege.

A elimina garanțiile de stabilitate și predictibilitate în carieră, în cazul funcțiilor de conducere exercitate prin delegare de către procurori, echivalează cu anihilarea statutului de procuror și cu un exces de putere nepermis de lege și sancționabil de instanța de contencios administrativ.

Totodată, nu există niciun act normativ primar, secundar etc. care să prevadă la nivelul Inspecției Judiciare că instituția delegării este o etapă anterioară unui concurs pentru ocuparea funcției de conducere, interimatul creat de inspectorul-șef prin nedeclanșarea concursului de numire în funcții de conducere timp de 2 ani fiind expresia manifestării discreționare de voință și nu a unei etape anterioare unui concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere.

A solicitat recurenta și plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite instanței de fond.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurentei-reclamante, cu argumentele invocate în apărare de intimata-pârâtă precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.1. Deși recurenta nu a precizat explicit, alături de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile sale vizează și aspectul nemotivării hotărârii recurate, prevăzut de pct. 6 al articolului menționat.

Astfel, recurenta apreciază nemotivată hotărârea recurată, pentru că nu ar fi răspuns criticilor formulate, ci ar fi expresia ideii că dispozițiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 conferă puteri nelimitate inspectorului-șef în dispunerea unor măsuri cu caracter temporar, prin care a asigurat interimatul funcției de inspector-șef adjunct.

Însă, Înalta Curte constată, din lecturarea considerentelor hotărârii de fond, că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

De altfel, cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

1.2. Înalta Curte apreciază că nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu este incident în cauză.

Recurenta-reclamantă, în esență, susține că instanța de fond ar fi interpretat eronat dispozițiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 pentru că ar apreciat că acestea acordă un drept discreționar și absolut al Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare de a dispune orice măsuri sub justificarea unei așa-zise bune administrări manageriale a instituției.

Conform articolului menționat,

"Art. 69. - (1) Inspectorul-șef îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

a) desemnează, dintre inspectorii judiciari, echipa de conducere - inspectorul-șef adjunct, directorii de direcții - în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competență profesională, comunicare eficientă. Mandatul acestora încetează odată cu mandatul inspectorului-șef;

a

1

) exercită funcția de conducere și organizare a activității Inspecției Judiciare;

a

2

) ia măsuri pentru coordonarea activității personalului Inspecției Judiciare, altul decât inspectorii judiciari;

b) reprezintă Inspecția Judiciară în relațiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sau cu alte instituții interne sau internaționale;

c) exercită atribuțiile legale ce îi revin în calitate de ordonator de credite;

d) ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul Inspecției Judiciare;

e) stabilește, anual sau ori de câte ori se impune, domeniile specifice de activitate cu privire la care se exercită controlul, după consultarea inspectorilor judiciari;

f) stabilește echipele de control, în domeniile prevăzute la lit. e);

f

1

) asigură coordonarea activității de formare profesională a inspectorilor judiciari și activitatea de unificare a practicii la nivelul Inspecției Judiciare;

g) numește, în condițiile legii, inspectorii judiciari și celelalte categorii de personal din cadrul Inspecției Judiciare, dispune modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestora;

h) stabilește atribuțiile și sarcinile individuale ale personalului din subordine, aprobând fișele de post ale acestuia;

i) evaluează, în condițiile legii, personalul din subordine;

i

1

) asigură coordonarea activității de protecție și securitate a muncii;

j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

(2) Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare nu solicită și nu primește instrucțiuni de la nicio autoritate, instituție sau persoană în realizarea atribuțiilor sale referitoare la declanșarea, desfășurarea și valorificarea controalelor, cu excepția situațiilor prevăzute de prezenta lege.

(3) Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare este ordonator de credite, potrivit legii.

(4) Inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, ajută inspectorul-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de către inspectorii judiciari și îndeplinește toate celelalte atribuții stabilite de inspectorul-șef."

Reperele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă vizează nemotivarea actului atacat, cu consecința existenței unui caracter abuziv al acestuia care i-ar fi lezat dreptul la demnitate și reputație profesională. De asemenea, instituția delegării ar fi improprie Inspecției Judiciare, pentru că nu este reglementată, iar prin Ordinul nr. 161/2019 a fost numită în funcția de inspector-șef adjunct, pe o perioadă determinată, până la ocuparea funcției prin concurs. Ar fi fost încălcat și principiul securității juridice, magistratul procuror beneficiind de garanții de stabilitate și predictibilitate în carieră, indiferent de durata funcției de conducere pe care o ocupă fie prin delegare, fie prin numire.

Referitor la motivarea actului atacat, Ordinul nr. 123/11.11.2020 prin care s-a dispus încetarea delegării în funcția de Inspector-Șef adjunct a recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

După cum a constatat și prima instanță, ordinul contestat a fost emis conform prerogativelor acordate Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare de lege, care conferă acestuia competența de a desemna inspectorul-șef adjunct și, drept urmare, poate desemna și o persoană care să ocupe interimar această funcție.

De altfel, și art. 65 alin. (2) din lege prevede că,

"(2) Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-șef."

Astfel, desemnarea Inspectorului-Șef adjunct intra în atribuțiile prevăzute de lege pentru Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare. Din punct de vedere al normelor invocate și al conținutului, ordinul atacat este similar cu Ordinul nr. 161/11.11.2019, prin care recurenta a fost delegată în aceeași funcție.

În ceea ce privește opinia recurentei-reclamante că instituția delegării ar fi improprie Inspecției Judiciare nefiind reglementată, Înalta Curte reține că prin Ordinul nr. 161/2019 recurenta a fost delegată în funcția de Inspector-Șef adjunct al Inspecției Judiciare. Într-adevăr, instituția delegării nu a fost prevăzută în cazul Inspecției Judiciare în forma inițială a Legii nr. 317/2004, însă, prin O.U.G. nr. 77/2018, art. 67 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat în sensul că s-au introdus două noi alineate, alin. (7) și (8), conform cărora:

"(7) În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii.

(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-șef ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către inspectorul-șef adjunct până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-șef adjunct ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-șef până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii."

Prin urmare, interpretând coroborat dispozițiile Legii nr. 317/2004, Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare avea competența de a asigura interimatul funcției de inspector-șef adjunct până la data ocupării funcției în condițiile legii.

Referitor la acest aspect, este demn de menționat și faptul că, prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 499 din 20.05.2022, s-a decis că "Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități."

Prin această decizie, la paragraful 55, s-a reținut că scopul legiuitorului delegat a fost acela de a acoperi absența normării în privința situațiilor expuse în conținutul dispozițiilor de completare.

La paragraful 59, s-a constatat că, spre deosebire de situația altor funcții de conducere din sistemul judiciar cu privire la care legiuitorul reglementase posibilitatea delegării în ipoteza vacanței funcției, până la ocuparea acesteia prin concurs sau numire, în cazul conducerii Inspecției Judiciare nu exista o astfel de prevedere, iar, la paragraful 69, s-a reținut că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală și permanentă, iar nu doar la acel moment, soluția normativă introdusă prin O.U.G. nr. 77/2018 regăsindu-se în prezent în fondul activ al legislației, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004.

Art. 67 din lege dispune că numirea Inspectorului-șef urmărește competențele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-și asuma decizii și responsabilități, competențele de comunicare și rezistența la stres.

Aceste dispoziții legale au fost transpuse și în Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare din 10.12.2018, aprobat prin Ordinul CSM nr. 134/2018, în vigoare în perioada de referință.

Conform art. 5 lit. b) din regulament, inspectorul-șef desemnează dintre inspectorii judiciari echipa de conducere, alcătuită din inspectorul-șef adjunct și directorii direcțiilor de inspecție. De asemenea, art. 32 alin. (6) din regulament prevedea că interimatul funcției de inspector-șef adjunct se asigură de un inspector judiciar numit de inspectorul-șef, până la data ocupării funcției în condițiile prevăzute de lege și de prezentul regulament.

Prin urmare, nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante în sensul că măsura dispusă prin ordinul contestat ar fi abuzivă, aceasta intrând în marja de apreciere a Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare, conform competențelor prevăzute de lege pentru îndeplinirea atribuțiilor manageriale și pentru gestiunea efectivă a resurselor.

De asemenea, nu sunt întemeiate nici alegațiile recurentei, că i-ar fi fost afectată negativ cariera, fiind încălcat principiul securității juridice și garanțiile de stabilitate și predictibilitate în carieră, de vreme ce delegarea sa în funcția de Inspector-Șef adjunct a avut un caracter temporar, cunoscut la momentul emiterii ordinului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este motivată și este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 31 din 17 februarie 2022 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.