Decizia nr. 5664/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat să se aplice pârâtui B., în calitate de conducător al Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 2533/30.09.2014 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 la plata unor penalități, în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința menționată.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VlII - a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2016, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, aplicând Secretarului de stat B. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 2533/30.09.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a obligat Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să plătească reclamantului penalități de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 2533/30.09.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și suma de 500 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, reprezentat legal prin secretarul de stat B., criticând hotărârea atacată, în considerarea faptului că instituția i-a comunicat reclamantului, prin Adresa nr. x/31.03.2016, solicitarea de a se prezenta pentru a ridica certificatul de luptător obținut în baza Legii nr. 341/2004, însă acesta nu a dat curs cererii, caz în care obligația devine imposibil de executat, aspect ignorat de prima instanță. Totodată, a susținut că termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/20014, pentru executarea obligației stabilite prin titlul executoriu – sentința nr. 2533/30.09.2014 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ar curge de la data comunicării deciziei definitive date în recurs, comunicare pretins a fi primită de recurent la data de 10.03.2016. De asemenea, a mai arătat că, potrivit prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Ordinul nr. 128/02.09.2015 – pct. 4.3, la momentul eliberării certificatului solicitantul trebuie sa depună o declarație pe proprie răspundere, confirm anexei 5 P-O.20, din care să rezulte că nu a săvârșit infracțiuni de drept comun în timpul Revoluției Romane din decembrie 1989 sau în legătură cu drepturile acordate de Legile recunoștinței precum și în legătură cu acordarea sau preschimbarea certificatelor de revoluționar în baza prezentei legi și a Legii nr. 42/1990 și, deși a revenit la intimat cu adresă în cursul lunii aprilie 2016, la care a anexat formularul respectivei declarații, acesta nu s-a prezentat pentru a-și ridica certificatul, prin urmare acesta a refuzat să respecte procedura eliberării acestui act. În concluzie, a apreciat că instituția a efectuat toate demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligație stabilite în sarcina sa prin hotărârea judecătorească, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat nulitatea recursului pentru netimbrare, nemotivare, și faptul că cererea nu a fost semnată de reprezentantul legal și nu a fost depusă delegația de reprezentare, iar în subsidiar a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017. 5. Procedura derulată în fața instanței de recurs La termenul de judecată din data de 8 martie 2018, instanța a pus în discuția părților, din oficiu, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalități către reclamant. Prin încheierea de ședință din 22 martie 2018, Înalta Curte a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalități către reclamant, dispunând suspendarea judecății până pronunțarea instanței constituționale asupra excepție de neconstituționalitate invocate, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Prin Decizia nr. 783 din data de 23 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalități către reclamant. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aplice conducătorului recurentului-pârât Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 2533/30.09.2014 a Curții de Apel București, și obligarea acestuia la plata unor penalități, în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința menționată. Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamant, aplicând secretarului de stat B. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 2533/30.09.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, și a obligat autoritatea publică pârâtă să plătească reclamantului penalități de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 și până la executarea obligației stabilite prin respectiva sentință. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care, în esență, sunt centrate pe împrejurarea că deși i-a transmis reclamantului o solicitare în data de 31 martie 2016 de a se prezenta pentru a ridica certificatul de luptător obținut în baza Legii nr. 341/2004 acesta nu a dat curs cererii, refuzând să respecte procedura eliberării acestui act, în sensul de a da declarația pe propria răspundere la care a făcut trimitere, caz în care obligația devine imposibil de executat. Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un înscris, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar, în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ.." Se reține că, în cauză, titlul executoriu este reprezentat de sentința nr. 2533/30.09.2014, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a obligat pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să elibereze reclamantului A. duplicatul certificatului de revoluționar seria x/23.12.2005 și a legitimației de revoluționar seria x, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la predarea efectivă a documentelor menționate. Sentința 2533/30.09.2014 a rămas definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul declarat de către pârât. Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, prin Adresa nr. x/31.03.2016, autoritatea publică pârâtă i-a adus la cunoștință reclamantului că se poate prezenta la sediul instituției în vederea eliberării documentelor solicitate, însă în data de 05.04.2016, când apărătorul reclamantului s-a prezentat să ridice documentele în cauză, autoritatea a refuzat să elibereze respectivele documente, (astfel cum rezultă din susținerile părții, confirmate de partea adversă) cu motivarea că duplicatele nu pot fi remise decât după depunerea unei declarații pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să rezulte că reclamantul nu a fost și nu este implicat în activități de poliție politică. În aceste condiții, se constată că în cauză în mod corect prima instanță a aplicat mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice pârâte și obligarea autorității la plata penalităților prevăzute de art. 906 din C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că autoritatea publică pârâtă nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin sentința nr. 2533/30.09.2014, în sensul că nu a eliberat reclamantului duplicatul certificatului de revoluționar și a legitimației de revoluționar seria x. Altfel spus, recurentul-pârât nu a executat obligația prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentința sus-menționată, care constă în eliberarea duplicatelor certificatului și legitimației de revoluționar, fără vreo condiționare în sensul efectuării unor demersuri din partea reclamantului, cum ar fi depunerea declarației pretinse de către pârât, această obligație neputând fi supusă, în faza de executare, unor condiții suplimentare, ce nu au fost stabilite de către instanța care a pronunțat sentința a cărei punere în executare se refuză de către recurent. Or, obligația executării din oficiu și la termenele scurte fixate prin legi exprimă o data în plus cerința respectării principiului legalității și exigenței termenului rezonabil în procedura administrativă și în procedura de executare a obligațiilor impuse autorităților publice printr-o hotărâre judecătorească. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri judecătorești face parte din noțiunea de "proces", în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar Curtea de la Strasbourg a subliniat de nenumărate ori că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 17.06.2003 în cauza Ruianu c. României, hotărârea din 24.03.2005 în cauza Șandor c. României, hotărârea din 28.06.2007 în cauza Rădulescu c. României, hotărârea din 28.06.2007 în cauza Grosu c. României). În fine, importanța deosebită pe care o are executarea hotărârilor judecătorești în materia contenciosului administrativ, deoarece statul, prin organele sale, acționează în dublă calitate, de deținător al forței publice și de debitor al obligației, a fost subliniată de Curtea Europeană (Hotărârea din 22.12.2005 în cauza Iera Moni Profitou Iliou Thiras c. Greciei, Hotărârea din 12.07.2007 în cauza S.C. C. S.R.L. c. României). Referitor la alegația recurentului legată de termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/20014, se reține că sentința reprezentând titlul executoriu în cauză a rămas definitivă, prin decizia pronunțată la data de 10.02.2016, așadar acesta este momentul de la care începe să curgă termenul legal de 30 de zile, în interiorul căruia pârâtul avea posibilitatea să execute de bunăvoie obligația, și nu de la comunicarea acestei hotărâri. În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.