ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.11.2016, sub numărul x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și U.M. 0735 Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești și să fie obligați pârâții S.R.I. si U.M. 0735 Ploiești să întreprindă măsurile legale în vederea declasificării/să declasifice o serie de documente și înregistrări audio-video (solicitate prin cererea nr. x din 09.09.2016) și să le depună la dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești; să prezinte dovezi ale unor fapte (privind comunicarea sau caracterul unor acte) și înregistrări ale unor discuții.

De asemenea, a solicitat obligarea S.R.I. și U.M. 0735 Ploiești să-i elibereze o autorizație de acces la informații clasificate cu nivelul de secretizare corespunzător nivelului de secretizare cel mai înalt al înscrisurilor clasificate (informații secrete de stat și informații secrete de serviciu) menționate ca probe în notele de probatoriu (depuse în dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013) și al înscrisurilor clasificate (informații secrete de stat și informații secrete de serviciu) pe care pârâții S.R.I. și U.M. 0735 Ploiești pretind că le-au depus sau urmează să le depună ca probe la structura de securitate a Curții de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2013; cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în ceea ce privește cererea de declasificare a adresei Parlamentului României transmisă SRI 279/59/28.05.2001 și hotărârea CSAT 00127/2010.

1.2 Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 208 din 24 noiembrie 2017 (din care face parte integrantă, potrivit legii, și încheierea de dezbateri din 10 noiembrie 2017), Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și U.M. 0735 Ploiești (denumită și Direcția Județeană de Informații Prahova), ca neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâte prin referire la cererea de declasificare a adresei Parlamentului României transmisă SRI 279/59/28.05.2001 și la hotărârea CSAT 00127/2010, instanța nu a primit-o ca excepție, întrucât a constatat că împrejurările invocate constituie aspecte care țin de analiza pe fond a cauzei.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 208 din 24 noiembrie 2017 și a încheierii de dezbateri din 10 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A..

De asemenea, reclamantul a formulat un recurs "împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale" cu excepția de neconstituționalitate a art. 519 din C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță".

În motivarea acestui din urmă recurs, recurentul reclamant a susținut că la termenul de judecată din 10.11.2017 a solicitat primei instanțe să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept cu problema de drept referitoare la "stabilirea modalității de susținere în fața instanței a aspectelor cuprinse în înscrisuri clasificate în cadrul proceselor unde se solicită declasificarea respectivelor înscrisuri" și să suspende dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute de art. 521 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, față de condiția de admisibilitate referitoare la învestirea completului de judecată al Curții de Apel Ploiești cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ar fi solicitat să se admită și sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea sintagmei "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță" din cuprinsul prevederilor art. 519 din C. proc. civ.

A precizat că aceste cereri nu au fost luate în discuție/au fost respinse în mod neîntemeiat prin hotărârea din 24.11.2017, deși excepția de neconstituționalitate îndeplinea toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

1.4 Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Prin decizia nr. 1843 din 24 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse recursurile formulate de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2017 și sentinței nr. 208 din 24 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Împotriva deciziei nr. 1843 din 24 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare.

2.1 Motivele contestației în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestator anularea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

În primul rând, contestatorul a susținut că decizia civilă nr. 1843 din 24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de instanta de recurs (Completul de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) este nelegală întrucât hotărârea dată în recurs a fost pronuntată de o instantă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzătoare, instanta de recurs a omis să se pronunte asupra acesteia (motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.)

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile legale în materie (normele referitoare la alcătuirea instanței), precum și jurisprudența C.E.D.O., instanța de recurs (Completul de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) ar fi trebuit alcătuită prin tragerea la sorți a membrilor acesteia. Concret, membrii Completului de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal au fost desemnați să facă parte din acest complet fără a fi trași la sorți.

Totodată, dosarul nr. x/2016 (recursurile formulate de reclamant în cadrul acestuia) a fost încredințat direct către Completul de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fără repartizare aleatorie.

În al doilea rând, contestatorul a susținut că decizia civilă nr. 1843 din 24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de instanța de recurs este nelegală, întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.)

Astfel, prima eroare materială săvârsită de instanta de recurs constă în confuzia asupra momentului la care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea sintagmei "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță" din cuprinsul prevederilor art. 519 din C. proc. civ., care a fost formulată în cadrul unui termen de judecată, motiv pentru care se impunea analizarea acesteia.

A doua eroare materială săvârșită de instanta de recurs constă în faptul că a susținut că înscrisurile a căror declasificare a solicitat-o reclamantul în prezenta cauză ar fi fost clasificate în mod corect, când în realitate respectivele înscrisuri nu au fost clasificate în mod legal și ascund ilegalități. Instanța de recurs a reținut, fără a le vedea și studia, că înscrisurile a căror declasificare a solicitat-o în prezenta cauză ar fi clasificate în mod corect. Or, simpla verificare a înscrisurilor în discuție în prezenta cauză dovedește că acestea nu au fost clasificate în mod legal, eroarea materială săvârsită de instanta de recurs fiind evidentă.

A treia eroare materială constă în confuzia pe care o face instanța de recurs în ceea ce privește eliberarea unei autorizații de acces la informații clasificate, contestatorul invocând dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 182/2002 și art. 36 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

În fine, a patra eroare materială săvârsită de instanta de recurs constă în neconcordanța pe care o reține referitor la dispozițiile legale în ceea ce privește clasificarea și declasificarea înscrisurilor. Astfel, acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 182 din 12.04.2002, coroborat cu cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În al treilea rând, decizia civilă nr. 1843 din 24.03.2021 pronuntată în dosarul nr. x/2016 de instanta de recurs este nelegală, în opinia contestatorului, întrucât instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen (motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Hotărârea este nelegală întrucât instanta de recurs, respingând recursul, nu s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de reclamant în recursul formulat împotriva încheierii de sedintă/Deciziei pronuntate la data de 24.11.2017 în dosarul nr. x/2016, neexistând nicio motivare concretă, susținerile instanței de recurs fiind străine de natura cauzei.

Astfel, decizia civilă nr. 1843 din 24.03.2021 pronuntată în dosarul nr. x/2016 de instanta de recurs este nelegală întrucât instanta de recurs respingând recursul, nu s-a pronuntat asupra pretinsei competente a Directiei juridice a S.R.I./Oficiului Juridic al S.R.I./U.M. 0198 Bucuresti de a reprezenta pârâtii S.R.I. si U.M. 0735 Ploiești în dosarul nr. x/2016.

Decizia civilă nr. 1843 din 24.03.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de instanta de recurs este nelegală întrucât instanta de recurs, respingând recursul, nu_s-a_pronuntat asupra motivelor de casare în ceea ce priveste declasificarea documentelor clasificate care fac obiectul litigiului, cât si în ceea ce privește prevederile art. 20 din Legea nr. 182 din 12.04.2002 referitor la protecția informațiilor clasificate, pretinzând - în mod eronat - că în Dosarul nr. x/2016 nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, instanta neanalizând, în concret, motivele invocate de reclamant.

Hotărârea este nelegală întrucât instanța de recurs, respingând recursul, nu s-a pronunțat în ceea ce privește motivele de casare în ceea ce privește nelegalitatea clasificării înscrisurilor care fac obiectul dosarului nr. x/2016

Instanța de recurs recunoaște că nu a cercetat și nu a analizat în mod corect obiectul unuia dintre recursurile din dosarul nr. x/2016 recurentului-reclamant privind clasificarea nelegală de către pârâții-intimați S.R.I. și U.M. 0735 Ploiești a documentelor încadrate în categoria informațiilor clasificate secrete de stat și secrete de serviciu care fac obiectul capătului de cerere (ii), devenit ulterior (i), din cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2016.

Pentru solutionarea legală a Dosarului nr. x/2016 instanta de recurs ar fi trebuit să aibă acces/să solicite să vadă si să cerceteze respectivele documentele clasificate secrete de stat și secrete de serviciu si înregistrări audio-video întrucât fac obiectul capătul de cerere (ii), devenit ulterior (i), din cererea de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2016. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002 și H.G. nr. 781 din 25.07.2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, înscrisurile/documentele și înregistrările audio video se clasifică în functie de continutul lor.

Or, asa cum a arătat în recurs, cu toate că reclamantul nu mai deține funcția, decizia civilă nr. 1843/2021 este nelegală, întrucât instanta de recurs, respingând recursul, nu s-a pronuntat asupra faptului că instanța de fond pretinde că "nu a luat în discuție"/a respins în mod nelegal atât solicitatea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept privind modalitatea de susținere în fața instanței a aspectelor cuprinse în înscrisuri clasificate în prezentului proces unde se solicită declasificarea unor înscrisuri clasificate, cât și autorizație de acces la informatii clasificate sau certificat de securitate - acesta având cunostintă despre continutul unora dintre înscrisurile/documentele clasificate și înregistrările audio video clasificate a căror declasificare a solicitat-o/o solicită în Dosarul nr. x/2016 - iar simplul fapt că nu poate fi audiat în sedintă secretă (pentru a-și putea prezenta susținerile privind conținutul unora dintre înscrisurile documentele clasificate si înregistrările audio-video clasificate a căror declasificare a solicitat-o/o solicită în Dosarul nr. x/2016 în condiții de legalitate, argumentat si complet) îl împiedică să-și susțină în mod adecvat cauza și îi produce vătămări grave ale drepturilor procesuale (ca urmare a faptului că deși cunoaște conținutul unora dintre înscrisurile documentele clasificate și înregistrările audio-video clasificate a căror declasificare a solicitat-o/o solicită în dosar, nu poate să precizeze nimic în fața instanței - în ședință publică sau în camera de consiliu care nu îndeplinește condițiile stabilite de prevederile legale în ceea ce privește transmiterea/abordarea aspectelor din cuprinsul unor informatii/înscrisuri clasificate și înregistrări audio-video clasificate - întrucât ar încălca dispozițiile legale din domeniul protecției informațiilor clasificate).

Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra faptului că prima instanță a aplicat gresit normele de drept material în ceea ce privește solicitarea acestuia de obligare a SRI si UM 0735 Ploiești să-i elibereze autorizatie de acces ORNISS.

În opinia contestatorului, instanta nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză (motiv de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.), acesta făcând trimitere la dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

În concluzie, contestatorul a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra recursurilor declarate de reclamant în cauză, neexistând nicio motivare concretă a respingerii acestora, susținerile instanței fiind străine de natura cauzei.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4 C. proc. civ.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat inadmisibilitatea contestatiei în anulare, pe motiv că instanța nu a omis să analizeze un motiv de casare, contestatorul făcând trimitere la neanalizarea unui simplu argument invocat de acesta.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției privind existența unei erori materiale, în sensul dispozițiilor ce reglementează cazul respectiv de contestație în anulare, intimatul a arătat că aceasta trebuie să fie esențială pentru adoptarea soluției, neputându-se îndrepta greseli de judecată.

În fine, a susținut că trebuie făcută diferența între omisiunea pronunțării și respingerea unei cereri cu o motivare ce nu satisface partea, în cauză nefiind incidente niciunul dintre motivele de contestație în anulare invocate de contestator.

În concluzie, a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanța de control judiciar a răspuns la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

2.3 Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 29 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile legale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4 din C. proc. civ., astfel că va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

În continuare, Înalta Curte constată că argumentele invocate de contestator din perspectiva prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit acestui text de lege: "Hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, precum și hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate prin formularea contestației dacă: (1) Hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia."

Din conținutul normativ al sus indicatului text de lege rezultă că, pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: hotărârea să fi fost pronunțată fie de o instanță necompetentă absolut, fie cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței; excepția necompetenței absolute a instanței de judecată sau excepția nelegalei alcătuiri a instanței de recurs să fi fost invocată de părți în fața instanței de recurs; instanța de recurs să fi omis să se pronunțe asupra acesteia.

În doctrina de specialitate și în jurisprudență s-a apreciat constant că prima teză vizează încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, respectiv încălcarea competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; încălcarea competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; încălcarea competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Totodată, cea de-a doua teză se referă la nerespectarea normelor imperative referitoare la alcătuirea instanței, și anume, cele privind compunerea completului de judecată cu numărul de judecători cerut de lege, în acest complet să nu intre judecători incompatibili sau față de care a fost admisă cererea de abținere sau recuzare, participarea celorlalte organe și persoane atunci când aceasta este obligatorie conform legii.

Înalta Curte amintește că potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 3 judecători". Totodată, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, "În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții". Prin urmare, rezultă că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate prin mijlocirea căreia să se stabilească compunerea completurilor de 3 judecători nici în materie penală, nici extrapenală.

Conform art. 51 alin. (1) din același act normativ "Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești."

Astfel, potrivit legii de organizare judiciară, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost abilitat explicit de parlament să aprobe regulamentul de organizare și funcționare administrativă a instanței supreme și să exercite atribuțiile prevăzute în acest act normativ cu caracter administrativ, iar parlamentul a conferit colegiilor de conducere atribuția de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinței asigurării continuității acestora și, implicit, a garantării dreptului la un proces echitabil, completul de judecată care a soluționat în stadiul procesual al recursului prezenta cauză fiind alcătuit cu respectarea acestor dispoziții legale.

Legea nr. 304/2004 prevede la art. 53 că "(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat; (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege; (...)"

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (ROIIJ), aprobat prin Hotărârea nr. 2375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii stabilește la art. 101 următoarele: "(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS. (2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic. (3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament. (4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de același complet dacă prin lege nu se prevede altfel.(...)"

Înalta Curte constată că la dosarul de recurs se află Rezoluția din data de 26 februarie 2016 privind repartizarea dosarului, potrivit căreia dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, primit și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 26 februarie 2017, a fost repartizat aleatoriu, în stadiul procesual al recursului, completului de judecată nr. 2 (Completul de filtru nr. 2), în conformitate cu dispozițiile art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel că afirmația contestatorului privind "încredințarea directă" a dosarului către Completul de judecată nr. 2 al secției de contencios administrativ și fiscal este lipsită de suport, de altfel contestatorul nemotivând susținerea sa și nefăcând trimitere la nicio probă cu privire la acest aspect.

Din argumentele expuse de contestator, care invocă faptul că membrii completului de judecată nr. 2, în stadiul procesual al recursului, nu au fost trași la sorți, precum și faptul că dosarul a fost încredințat direct acestui complet, fără repartizare aleatorie, din actele dosarului prin raportare la dispozițiile legale și la aspectele teoretice expuse anterior, rezultă că acesta nu invocă nici necompetența absolută a Înaltei Curți în soluționarea recursului său și nici o nelegală alcătuire a instanței de recurs, în condițiile reglementate de prevederile art. 503 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Nici incidența motivului de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză.

Potrivit acestor dispoziții "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Astfel, în doctrina relevantă procesual civilă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt, așadar, erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal ori procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu într-o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

De aceea, argumentele expuse de contestator, prin care afirmă că instanța de recurs a săvârșit mai multe erori materiale cu prilejul soluționării recursului, invocând confuzia asupra momentului la care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea sintagmei "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță" din cuprinsul prevederilor art. 519 din C. proc. civ., reținerea instanței în sensul că înscrisurile a căror declasificare a solicitat-o reclamantul în prezenta cauză ar fi fost clasificate în mod corect, când în realitate respectivele înscrisuri nu au fost clasificate în mod legal și ascund ilegalități, confuzia pe care o face instanța de recurs în ceea ce privește eliberarea unei autorizații de acces la informații clasificate ori neconcordanța pe care o reține referitor la dispozițiile legale în ceea ce privește clasificarea și declasificarea înscrisurilor, nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuție întrucât acestea tind să demonstreze netemeinicia raționamentului logico-juridic al instanței de recurs, iar nu existența unor erori materiale în înțelesul dispozițiilor legale în discuție.

Criticile contestatorului nu atrag nici ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susținerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu soluția pe fondul litigiului, păstrată de instanța de recurs, prin respingerea căii de atac promovată de acesta în prezenta cauză, iar prin contestația de față contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei.

Modalitatea în care instanța de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate și necenzurând modul în care instanța de recurs a răspuns fiecărui motiv de casare. Modalitatea în care instanța de judecată reține situația de fapt și interpretează înscrisurile administrate la dosarul cauzei, interpretează dispozițiile legale incidente in cauza dedusă judecății sau le coroborează cu eventualele alte dispoziții legale incidente nu poate constitui motiv de formulare a unei contestații in anulare.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitiva în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ea neputând avea caracterului unui "apel sau recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

O contestație în anulare nu poate fi admisă pentru motivul că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental", această cale extraordinară de atac fiind posibil a fi exercitată doar in ipotezele expres și limitativ prevăzute de textul de lege anterior menționat.

Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale, iar raționamentul instanței nu poate fi contestat sub nicio formă prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pronunțându-se în cauza Mitrea vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Curtea a reamintit că principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Or, prin argumentele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, contestatorul însuși susținând că argumentele sale din recurs ar fi trebuit să fie interpretate doar în sensul dat de acesta dispozițiilor legale incidente, iar respingerea unei cereri formulate de acesta echivalează cu o nepronunțare a instanței de recurs, demersul judiciar de față fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanța de recurs s-a pronuntat motivat asupra competentei Directiei juridice a S.R.I./Oficiului Juridic al S.RI./U.M. 0198 Bucuresti de a reprezenta pârâtii S.R.I. si U.M. 0735 Ploiești în Dosarul nr. x/2016, asupra susținerilor recurentului cu privire la soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale" cu excepția de neconstituționalitate a art. 519 din C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță" și a celor privind solicitarea adresată primei instanțe, la termenul de judecată din 10.11.2017, de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept cu problema de drept referitoare la "stabilirea modalității de susținere în fața instanței a aspectelor cuprinse în înscrisuri clasificate în cadrul proceselor unde se solicită declasificarea respectivelor înscrisuri".

Totodată, instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra motivelor de recurs în ceea ce privește declasificarea documentelor clasificate care fac obiectul litigiului, prevederile art. 20 din Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, pretinsa nelegalitate a clasificării înscrisurilor care fac obiectul dosarului nr. x/2016, argumentele recurentului-reclamant privind clasificarea nelegală de către pârâții-intimați S.R.I. și U.M. 0735 Ploiești a documentelor încadrate în categoria informațiilor clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, aplicarea gresită a normelor de drept material în ceea ce privește solicitarea acestuia de obligare a SRI si UM 0735 Ploiești să-i elibereze reclamantului autorizatie de acces ORNISS, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de recurentul-reclamant.

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor, acestea pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susținerea motivelor de casare, astfel cum s-a reținut anterior.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., invocate, de asemenea, de contestator, Înalta Curte constată că nu este incidentă ipoteza prevăzută de acest text legal, întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra vreunuia dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, se constată că, prin Decizia nr. 1843/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea recursurilor promovat de reclamantul A., ca nefondate, iar pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., trebuie ca din dispozitivul deciziei date de instanța de recurs să lipsească soluția dată căilor de atac formulate în cauză.

O astfel de ipoteză nu se regăsește, însă, în cauza supusă judecății, întrucât instanța de recurs s-a pronunțat asupra recursurile formulate de recurentul - reclamant, cealaltă parte implicată în proces nedeclarând recurs, soluția dată cu privire la cererile de recurs formulate de reclamant (împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale" cu excepția de neconstituționalitate a art. 519 din C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță", împotriva sentinței pronunțate pe fondul litigiului), de respingere a recursurilor, fiind menționată în dispozitivul deciziei instanței de recurs.

Prin urmare, în lipsa unor motive de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, care să se circumscrie cazurilor expres reglementate de lege, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, contestația în anulare urmând a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimatul Serviciul Român de Informații prin UM 0198 București – Oficiul juridic.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1843 din 24 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.