ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4863/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă în dosarul nr. x/2018 ca nelegală și netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse cu privire la pct. 4 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu și de hărțuire, pct. 3 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancțiunea de avertisment, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond și, în subsidiar, casarea hotărârii si reținerea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în urma rejudecării, să se dispună în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, reținând în esență că aceasta este nelegală și netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse față de parte, respectiv cu privire la:

- pct. 4 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu și de hărțuire potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (5) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000,

- pct. 3 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancțiunea de avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborata cu art. 6 și art. 7.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. recurentul a solicitat și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, conform documentelor justificative ce vor fi depuse la dosarul cauzei până la închiderea dezbaterilor.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul susține, în esență, că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespecare atrage sacțiunea nulității, starea de fapt reținută de instanța de fond având la baza o greșeală de drept procesual.

Din punctul său de vedere, susține recurentul că starea de fapt reținută de instanța de fond prezintă o serie de nereguli de ordin material și procesual, criticile de ordin material urmând a fi expuse cu ocazia analizei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că instanța de fond nu s-a limitat să constate că în perioada ianuarie 2017- septembrie 2017 partea nu a exercitat funcția de Coordonator cu atribuții de Director al Studioului Teritorial Cluj (fapt nereal, așa cum am explicat pe larg mai sus), ci a emis concluzii explicite în direcția că nu ar fi exercitat funcția în discuție în perioada menționată din cauza reproșurilor exteriorizate prin intermediul memoriului depus de o parte dintre jurnaliști.

Consideră că această stare de fapt are la bază greșeli de drept material, invocând prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și de drept procesual.

În plus, susține că raționamentul reținut de instanța de fond nu are un suport probator câtă vreme de la repunerea sa pe funcția de Director al Studioului Teritorial Cluj- septembrie 2017 au existat 3 prelungiri ale mandatului de interimar al intimatei – pârâte B..

Invocând dispozițiile art. 268 alin. (1) și art. 272 C. proc. civ. recurentul susține că, atâta timp cât instanța de fond a stabilit starea de fapt și a emis inclusiv concluzii în baza unui înscris nesemnat – Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj- consideră că administrarea probelor s-a făcut cu nesocotirea acestor prevederi legale.

Mai mult decât atât, arată că apare ca fiind contradictorie și bizară poziția instanței de fond care face trimitere și își fundamentează hotărârea pe Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj, în condițiile în care, pe parcursul soluționării cauzei aceeași instanță a respins întrebarea nr. 8 din interogatoriul adresat părții pe considerentul că, raportat la perioada vizată și înscrisurile de la dosar, instanța apreciază că nu este pertinent și concludent ca reclamantul să răspundă la întrebarea " Recunoașteți existența și conținutul Raportului Comisiei de Analiză pentru TVR Cluj, astfel cum el este prezentat în anexa 5 la întâmpinare?".

Pentru aceste motive, consideră ca fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea instanței de fond este insuficient motivată, instanța nerăspunzând la toate motivele invocate prin acțiune.

Consideră ca fiind cel puțin contradictorie abordarea instanței de fond care,în primă fază reține că ar fi competentă să analizeze strict anumite fapte prezentate în cuprinsul petiției, iar apoi, pe parcursul considerentelor se folosește în argumentație și face trimitere înclusiv la acele fapte s-a care în mod implicit s-a considerat lipsită de investire sub aspectul analizei.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul invocă încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reclamând nesocotirea art. 20 alin. 1și alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 77 alin. (1) din Ordinul Președintelului CNCD nr. 144/11.04.2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor publicat în Monitorul Oficial nr. 348/06. V.2008.

Susține astfel că, deși prin hotărârea CNCD s-a admis excepția tardivității pentru faptele petrecute anterior datei de 28.11.2017, starea de fapt reținută de instanța de fond a avut în vedere în special acte/evenimente care se situează din punct de vedere temporal înainte de data de 28.11.2017, referindu-se la Articolul –interviu publicat pe site-ul pressone.ro de fostul coordonator al redacției Știri, Sport, Programe, C., Memoriul din din data de 20.12.2016 semnat de o parte dintre jurnaliștii TRV Cluj, Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj, nesemnat, nedatat, Avertizarea de interes public nr. 10879/19.10.2017.

In contextul in care hotărârea CNCD a vizat sancționarea a două părți reclamate, consideră recurentul că verificarea cerinței de motivare a actului administrativ nu se poate limita strict la identificarea în cuprinsul hotărârii CNCD a motivelor de fapt și de drept care au condus, la modul generic, la adoptarea ei. Câtă vreme motivele expuse în cuprinsul hotărârii CNC.D nu permit o individualizare a faptelor reproșate în mod concret fiecărei părți reclamate, considerăm că actul administrativ astfel emis nu răspunde cerinței de motivare.

Obiectivul motivării, respectiv acela de a prezenta în mod clar și neechivoc raționamentul CNCD- nu a fost realizat în condițiile în care hotărârea CNCD nu permite individualizarea faptelor efectiv reproșate părții și care, în definitiv, au condus la aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Chiar și în contextul în care considerentele hotărârii atacate sunt aplicabile ambilor reclamați, susține caracterul nemotivat la hotărârii CNCD, raportat și la faptul că partea, având calitate de angajat al SRTV, nu putea fi răspunzător pentru acțiunile exercitate de societatea angajatoare. Mai exact, anumite considerente nu puteau fi aplicate prin analogie ambelor părți reclamate din dosar nr. x/2018 al CNCD.

Hotărârea CNCD nu identifică fapta contravențională săvârșită concret de către parte. Cu toate acestea, i se aplică sancțiunea contravențională.

În plus, prin dispozitivul hotărârii CNCD, ca temei al reținerii discriminării și hărțuirii, se indică art. 2 alin. (1) și (5), precum și art. 7 Jit. b din O.G. nr. 137/2000.

Susține că, în mod cert, prevederile art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 nu i se aplică recurentului, având în vedere că, în calitate sa de angajat, nu are vreo putere de decizie în ceea ce privește stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului. Așadar, nu se poate reține în sarcina sa manifestarea unui tratament discriminatoriu în aceste domenii.

Pentru considerentele mai sus expuse apreciază că instanța de fond a nesocotit prevederile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 77 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/11.04.2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor publicat în M. Of. nr. 348/6. V.2008, respectiv a încălcat normele legale mai sus indicate.

Deopotrivă, invocă și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și (5) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind tratamentul diferit, în concurenta cu dispozițiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (2) din Codul Muncii.

Apreciază că, se impunea ca instanța de fond, în raport de fiecare pretinsă faptă de discriminare reproșată, să identifice criteriul de discriminare și situația comparabilă pentru a face testul comparabilității în sensul verificării dacă persoanele se află în situații similare sau diferite. Ori, din cuprinsul hotărârii recurate nu se poate identitica sub ce forma s-a realizat testul comparabilității, în condițiile în care existența criteriului de discriminare, ca element constitutiv al unei fapte de discriminare -în speță, cel al convingerilor, poate fi reținută numai în măsura în care poate fi identificată o legătură de cauzalitate între pretinsul tratament diferit indus și criteriul impus de lege. Or, un astfel raport de cauzalitate nu poate fi reținut.

Tratamentul aplicat intimatei-pârâte de rând 2, pretins a fi discriminatoriu, este justificat de factori obiectivi, străin de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenței de convingeri, în speță nefiind vorba de vreo diferență de convingeri în sensul prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 137/2000.

În continuare, recurentul invocă aplicarea greșită a textelor de lege, ce au primit o interpretare contrară relativ la starea de fapt reținută de instanță, respectiv, reținerea că reclamantul a fost implicat alături de SRTV, în procesul de desemnare a pârâtei în funcția de coordonator al redacției Minorități de la nivelul TVR Cluj și implicit, potrivit principiului simetriei, în procesul de desemnare a altui coordonator, prin refuzul prelungirii delegării acordate acesteia, respectiv că demersurile și adresele în problema arhivei se vădesc a fi efectuate în unicul scop de a găsi vreo deficiență în implementarea procedurii de arhivare, care să poată fi imputată intimatei-pârâte B., reținerea că reclamantul trebuia să aibă reprezentarea modului subiectiv și singular de reflectare a informației de către jurnaliștii publicației Făclia de Cluj, iar prin fundamentarea sesizării pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei tocmai pe opiniile exprimate de aceștia, a acceptat cel puțin posibilitatea unei cercetări abuzive declanșate pe seama subalternei sale.

Deopotrivă, critică și reținerea instanței că pârâta B. nu a fost înștiințată despre intențiile de modificare a grilei de program, aflând numai în mod accidental această informație, deși politica editoriala a televiziunii publice urmărește scopul avut în vedere de Legea 41/1994 și în contextul in care nu exista niciun temei obligational în raport de care angajatorul sa procedeze la întreruperea concediului de odihnă, precum și aceea că era era totuși angrenat în procedura administrativă de recrutare, astfel încât avea posibilitatea, de care de altfel a și uzat, de a influența rata de succes a unor astfel de cereri, în condițiile în care nu are competențe în ceea ce privește aprobarea scoaterii la concurs a posturilor, invocând astfel pct. 6 din cap. III.2 intitulat PREȘEDINTELE-DIRECTOR GENERAL din ROI SRTv, prin care se stabilește expres că aprobarea angajării și concedierii personalului Societății și numirea șefilor departamentelor și conducătorilor unităților direct subordonate se face de către Președintele-Director General, fără ca aceste atribuții să poată fi delegate.

Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, toate solicitările pârâtei de scoatere la concurs a posturilor au fost înregistrate la secretariatul studioului, astfel cum reiese din documentele Atașate la Anexele 35, 36 și 37 la cererea de chemare în judecată sub nr. x/30.05.2018, sub nr. x/06.06.2018 și nr. y/25.06.2018.

Susține recurentul că toate aspectele relevate confirmă că tratamentul aplicat intimatei-pârâte B., pretins a fi discriminatoriu, este justificat de factori obiectivi, străini de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenței de convingeri. Mai exact, ordinele de serviciu, punctele de vedere, alte solicilări emise de reclamant în interes de serviciu, nu au fosi abuzive, ci au fost justificate de motive reale, obiective și emise în considerarea atribuțiile pe care le deține conform fișei de post-fișă justificată de scopul și obiectivele Societății Române de Televiziune și a liniei editoriale impuse de aceasta.

În concluzie, recurentul susține că faptele reproșate nu reprezintă veritabile fapte de discriminare sau hărțuire, invocând deopotrivă și soluția pronunțata în primă instanță în dosarul având ca obiect obligarea sa și a celorlalți pârâți împrocesuați la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin pretinsele acțiuni sistematice de discrimînare-fapte reluate prin petiția adresată CNCD, susțind că, deși se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, sentința civilă nr. 1562/26.06.2019 pronunțată în dosar nr. x/2018 de Tribunalul Cluj (Anexa 5 la acțiune), prin care instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea intimatei-pârâte de rând 2 îndreptată împotriva sa și a SRTv, instanța reținând, în esență, că "afirmațiile reclamantei sunt neîntemeiate, că nici una din faptele arătate de către aceasta nu se poate încadra în exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, astfel că cererea de chemare în judecată este nefondată și urmează a fi respinsă pe fond, fața de pârâta SRTv și ca urinare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de pârâții A. și Studioul Teritorial Cluj".

Pentru toate aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat si, pe cale de consecință, sa fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimata-pârâtă B., în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi indicate ulterior.

În esență, intimata –pârâtă susține că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reținut, hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază, expuse pe larg și într-o înșiruire logică, nu cuprinde motive contradictorii si nici numai motive străine de natura cauzei iar susținerea ca nu s-a răspuns la toate argumentele invocate în acțiune nu poate constitui motiv de casare.

Și în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. intimata – pârâtă solicită respingerea, ca nefondat, pe considerentul că, din motivarea acestui punct de casare, recurentul face aprecieri cu privire la starea da fapt, nefiind indicata nicio incalcare a vreunei norme de procedura care sa atragă nulitatea actului sau a hotărârii. Eventualele erori materiale sau rețineri greșite a unor elemente ale stării tfefapt, invocate de recurent, chiar daca ar fi reale (dar nu sunt), nu pot sa atragă incidența acestui motiv de casare a hotărârii.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intimata solicită, de asemenea, respingerea, ca nefondat, apreciind că nu există motive care sa justifice reținerea acestui caz de casare, nefiind indicat în mod real niciun caz de aplicare greșită a legii ci au fost formulate o serie de critici rezultate dintr-o interpretare pur subiectiva a legii si a motivării instanței de fond, de către recurent.

În ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, intimata susține că, contrar celor invocate de recurent, așa cum rezulta din motivarea instanței, aceasta a stabilit chiar de la început limitele sale (pag. 18), reținând sub acest aspect ca a fost legala si reținerea de către CNCD a precizării depusa de intimată la data de 18.01.2019, anterioara primului termen de audiere stabilit la data 22.01.2019, respectând dispozițiile art. 11 alin. (2) (art. 9 alin. (2) din Ordinul președintelui CNCD nr. 144/11.04.2008.

Consideră ca fiind important de observat că hotărârea a fost luată în unanimitate de membrii Colegiului al CNCD, prin urmare, toți cei 5 membri au apreciat că există fapte de discriminare si se impune sancționarea lor, iar faptele de discriminare analizate atât de CNCD cât și de instanța de fond s-au limitat la perioada de anterioară formulării petiției precum și perioadei ulterioare formulării petiției dar reclamate prin precizarea de acțiune, determinata de evoluția raporturilor dintre parti. Nu a existat nicio fapta reținută în afara acestei perioade.

Instanța nu a nesocotit nici dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și nici dispozițiile art. 2 alin. (1) și (5) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, apreciind că aceste critici sunt nefondate.

Susține că faptele săvârșite de recurentul – reclamant și reținute de CNCD pentru constatarea discriminării au constat în înlocuirea sa din funcția de coordonator al departamentului Minorități, tratamentul advers al conducerii SRTv și TVR Cluj față de intimată a venit pe fondul exercitării dreptului la libertatea de opinie si exprimare - art. 1 alin. (2) lit. d). pct. VIII și a exercitării dreptului la petiționare, recunoscut prin lege - art. 1 alin. (2) lit. d) pct. X din O.G. nr. 137/2000, înlocuirea sa din funcția deținută a fost favorizată de modalitatea de prelungire a funcției de coordonator la nivelul SRTV, practică nelegală și discriminatorie, solicitarea de note explicative, neconsultarea sa în luarea deciziilor potrivit atribuțiile sale și nerespectarea dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, neconsultarea sa în cazul intenției de a modifica durata și ora de emisie în premieră a redacției minorități, neconsultarea în numirile de persoane din cadrul compartimentului minorități pe alte activități, direct de către recurentul – reclamant, ca director al TVR Cluj.

Consideră că hotărârea pronunțată este legală și temeinică și se impune a fi menținută.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul– reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., în cadrul căruia a susținut că argumentele prezentate de aceasta nu au combătut criticile formulate în cadrul recursului, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 29 martie 2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei B. și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele în continuare arătate:

Analizând cererea de recurs constată Înalta Curte că recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reține că, potrivit textului de lege enunțat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de control judiciar apreciază că nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițiile legii, conform prevederilor art. 237 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte constată că, în esență, în cadrul criticilor încadrate de parte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul – reclamant a invocat reținerea de către instanța de primă jurisdicție a unei stări de fapt, susținând deopotrivă că această stare de fapt are la bază greșeli de drept material, menționând dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ori, aceste critici, nu pot fi încadrate în respectivul motiv de casare, ci în modul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate în cadrul acestuia.

Or, câtă vreme reclamantul nu invocă încălcarea unor norme de procedură care să fi afectat valabilitatea hotărârii, critica ce vizează reținerea greșită a unor elemente ale stării de fapt, nu poate atrage incidența acestui motiv de casare.

Nici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată nu poate fi reformată, neputându-se reține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat.

De altfel, Înalta Curte constată că, în cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant invocă motivarea insuficientă a hotărârii, în sensul că aceasta "nu răspunde la toate motivele invocate prin acțiune".

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Analizând hotărârea recurată Înalta Curte constată că aceasta respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Contrar susținerilor recurentului- reclamant, Înalta Curte reține că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, iar cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Ori, în cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza D. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În consecință, instanța de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României.

Prin urmare și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Însă, Înalta Curte constată ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentului–reclamant A., privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, fiind întemeiate.

Astfel, reține instanța de control judiciar că recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, ca nelegală și netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse cu privire la pct. 4 din dispozitiv, prin care pârâtul de rând 1 constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu și de hărțuire și la pct. "3" din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancțiunea de avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâta de rând 2, B., în calitate de petentă, s-a adresat pârâtului de rând 1, CNCD, cu petiția nr. 7361/28.11.2018.

Prin Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018 s-a reținut că efectul creat ca urmare a procedurii cercetării disciplinare, înlocuirii petentei din funcția deținută, solicitarea notelor explicative succesive, neconsultarea acestei la luarea deciziilor în conformitate cu atribuțiile acesteia, au condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor, în sensul prevederilor art. 2 alin. (5), constatând discriminarea pe baza convingerilor, în conformitate cu dispozițiile art. 2 (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, considerându-se că asupra petentei s-a săvârșit nejustificat o faptă de hărțuire.

În consecință, respingând excepția necompetenței și excepția lipsei obiectului, raportat la O.G. nr. 137/2000 și admițând excepția tardivității pentru faptele petrecute anterior 28.11.2017, CNCD a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu și de hărțuire, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 (5) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aplicând sancțiunea de avertisment față de cei doi reclamați (A. și Societatea Română de Televiziune), conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a) coroborată cu art. 6 și art. 7.

Curtea de Apel Cluj –Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., reținând în esență că practicile reclamantului, fundamentate pe diferențele de opinii în ceea ce privește politica de management organizational, au condus la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și umilitor de exercitare a atribuțiilor asociate funcției de conducere de către pârâtă, ca formă specifică de discriminare definită de dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, cu precizarea că hărțuirea ca formă de discriminare face parte din categoria generală a faptelor discriminatorii, definite de prevederile art. 2 alin. (3) din același act normativ.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția Curții de apel, pe care o apreciază ca fiind nelegală, și reține că sunt întemeiate criticile recurentului reclamant referitoare la greșita constatare a întrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata existența unei fapte de discriminare, de către instanța de fond.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000din O.G. nr. 137/2000, "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

…

(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Totodată, sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că, pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentei – intimate B. în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al acesteia vătămat, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În dezacord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, instanța de control judiciar reține că mijloacele de probă administrate în fața C.N.C.D. cât și cele administrate de instanța de fond sunt de natură a duce la concluzia că intimata –pârâtă nu a fost supusă unui tratament discriminatoriu din partea recurentului reclamant A..

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut o interpretare și aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 2 alin. (1), (3) și 5 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, pentru ca o faptă să fie calificată discriminatorie, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

Astfel, se impunea ca CNCD în raport de fiecare pretinsă faptă de discriminare imputată recurentului – reclamant, să identifice criteriul de discriminare și situația comparabilă, verificând dacă persoanele se află în situații similare sau diferite, fără a se proceda astfel.

Deși pârâtul CNCD redă în cuprinsul Hotărârii nr. 530/09.09.2019 condițiile necesare pentru a se constata discriminarea în forma hărțuirii acesta nu analizează în concret, raportat la situația de fapt supusă analizei prin petiția soluționată, niciunul dintre criteriile menționate.

În speță, contrar reținerilor instanței de fond, nu poate fi identificată o diferențiere bazată pe criteriul de convingere, care se referă la persoane aflate în situații comparabile, care sunt tratate diferit din cauza criteriului menționat, tratamentul pretins discriminatoriu de către intimata– pârâtă B. fiind justificat de factori obiectivi, fiecare solicitare adresată intimatei de către recurentul – reclamant având la bază o cauză reală, obiectivă.

Astfel, în ceea ce privește solicitarea de note explicative repetate care vizau problematica arhivei digitale a redacției Minorități, Înalta Curte, contrar celor reținute de judecătorul de primă jurisdicție constată că aceasta nu se poate încadra în noțiunea de hărțuire, ca formă de discriminare, în considerarea faptului că problema arhivei Redacției Minorități nu reprezintă o problemă ca o vizează pe intimata–pârâtă, ca persoană, ci vizează coordonatorul departamentului respectiv.

Se constată, așadar, că solicitările recurentului – reclamant referitoare la prezentarea arhivei digitale nu au fost abuzive, ci, au avut la bază o problematică reală și serioasă semnalată de recurentul – reclamant, ca persoană abilitată, având funcția de Coordonator cu atribuții de director al Studioului Teritorial Cluj, intimata – pârâtă B. având funcția de Coordonator cu atribuții de Producător Executiv al Redacției Minorități, aflându-se sub conducererea Coordonatorului cu atribuții de Director, adică a recurentului – reclamant, compartimentul Minorități condus de intimata – pârâtă fiind subordonat direct Coordonatorului cu atribuții de director.

Din probatoriul administrat se constată că intimata – pârâtă B. nu a fost singura persoană chestionată de recurentul – reclamant cu privire la arhiva digitală, verificarea modului de stocare a emisiunilor după difuzare și corectitudinea informațiilor specifice făcând parte din atribuțiile recurentului –reclamant, potrivit fișei postului, existând o diferențiere clară între competențele și atribuțiile fiecărui departament, aspect ce rezultă și din depoziția martorei E. ce arată că " Sunt foarte diferite activitățile departamentelor și nu se poate face comparație între atribuțiile șefilor de departament".

Prin urmare, nu se poate constata aplicarea unui tratament diferențiat intimatei – pârâte B., pe considerentul că i s-au solicitat note explicative cu privire la o chestiune punctuală care viza strict Departamentul Minorități, fiind de la sine înțeles că aceasta nu putea fi adresată prin simetrie și celorlalte 3 Departamente.

Cum intimata – pârâtă nu a dat curs primei solicitări privind stadiul Arhivei Minorități, în condițiile în care chestiunea arhivei era un subiect în atenția conducerii SRTv, iar recurentul – reclamant, în calitatea de Coordonator cu atribuții de Director al Studioului Teritorial Cluj, avea îndatorirea de a informa superiorii ierarhici despre respectiva chestiune, Înalta Curte nu-și poate însuși considerentele instanței de fond în sensul că scopul real al informării a fost acela de a o plasa pe intimata – pârâtă într-o lumină defavorabilă.

Nici discriminarea pe considerentul neconsultării intimatei – pârâte cu privire la cota ce va fi atribuită în anul 2018 în favoarea Redacției Minorități și încercarea de a diminua bugetul acordat Redacției Minorități în cursul anului 2017 nu poate fi reținută, în condițiile în care recurentul – reclamant a solicitat expres fiecărui coordonator al departamentelor din structura teritorială Cluj, inclusiv intimatei – pârâte, să prezinte o propunere de buget pentru compartimentul pe care îl coordonează. Împrejurarea că aceasta a depus propunerea cu nerespectarea termenului impus nu poate conduce la concluzia că a fost exclusă și discriminată în raport cu coordonatorii celorlalte departamente.

În plus, având în vedere rectificarea bugetară adoptată prin Hotărârea Comitetului Director nr. 238/13.11.2017, semnată și asumată inclusiv de intimata – pârâtă B., procentul de 25% pentru Compartimentul Minorități a fost menținut, conform Hotărârii Comitetului Director nr. 12/26.01.2017, semnată inclusiv de intimata – pârâtă.

Deopotrivă, în condițiile în care calitatea intimatei – pârâte de Coordonator cu atribuții de Producător Executiv al Compartimentului Minorități a încetat prin ajungerea la termen a mandatului, la data de 30.09.2018, deci, nu prin înlocuire, iar la încetarea perioadei pentru care se instituie mandatul de interimar, angajatorul, adică intimata –pârâtă SRTv, are " posibilitatea", iar nu " obligația" de a emite o nouă decizie prin care să se stabilească mandatul de interimar, Înalta Curte constată că nici neprelungirea mandatului intimatei-pârâte de interimar la conducerea Compartimentului Minorități, după ajungerea la termen a acestuia, nu constituie tratament diferențiat, neputându-se reține implicarea recurentului – reclamant în procesul de desemnare a altui coordonator, prin refuzul prelungirii delegării acordate acesteia.

Nici exercitarea acțiunii disciplinare împotriva intimatei – pârâte, urmare a înaintării sesizării domnului F., de către recurentul – reclamant, în baza atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de angajat pe postul de Coordonator cu atribuții de Director al Studioului Teritorial Cluj, nu poate fi imputată recurentului –reclamant sub forma unui tratament discriminatoriu și de hărțuire, acesta neputându-se substitui angajatorului, de a verifica caracterul real/întemeiat al sesizării, deopotrivă, în calitate de angajat, neputând fi răspunzător pentru demararea și desfășurarea unei cercetări disciplinare împotriva intimatei – pârâte.

Se constată, astfel, că aspectele invocate de intimata – pârâtă B. și reținute de instanța de fond în cuprinsul hotărârii, nu îndeplinesc elementele constitutive ale discriminării, respectiv hărțuirii și nici nu se poate stabili un raport de cauzalitate între criteriul invocat și presupusul tratament diferit la care ar fi fost supusă pârâta. Pretinsa discriminare nu se încadrează în criteriile legale prevăzute expres de O.G. nr. 137/2000, neputând reprezenta tratament discriminatoriu.

Reține instanța de control judiciar că pretinsul tratament diferențiat, fără a putea fi încadrat în vreunul din criteriile din O.G. nr. 137/2000 nu reprezintă tratament discriminatoriu, de natură a fi sancționat de dispozițiile din acest act normativ, motiv pentru care apreciază că sancțiunea " avertismentului" aplicată recurentului – reclamant este nelegală.

Cu referire la pretinsa stare de discriminare, este de reținut că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, fiind necesar, pentru reținerea tratamentului diferențiat, să se stabilească faptul că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, aceasta nu trebuie să-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare).

Or, în speță, este evident că tratamentul aplicat intimatei – pârâte, în calitate de Coodonator cu atribuții de Producător Executiv al Redacției Minorități, a fost aplicat și celorlalți Coordonatori aflați sub conducerea recurentului – reclamant, ce deținea funcția de Coordonator cu atribuții de Director, acesta fiind justificat de factori obiectivi, străini de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenței de convingeri. Se constată, așadar, că ordinele de serviciu, punctele de vedere și celelalte solicitări ale recurentului – reclamant, adresate nu doar intimatei – pârâte B., cât și celorlalți 4 coordonatori, nu au fost abuzive, fiind justificate de motive reale, obiective și emise în considerarea atribuțiilor de serviciu, neputând fi considerate discriminatorii, astfel cum greșit a reținut instanța de fond.

Prin urmare, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, soluția instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1), (3) și 5 din O.G. nr. 137/2000.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, anulând în parte Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu privire la punctele 3 ("Aplică sancțiunea de avertisment față de reclamați, conform prevederilor O.G. nr. 2 din 2001, art. 5 alin. (2) lit. a) coroborată cu art. 6 și art. 7) și 4 ("Constatarea existenței unui tratament diferențiat, discriminatoriu și de hărțuire potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 (5) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) din dispozitiv.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligați intimații –pârâți Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și B., ca părți care au pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea recurentului – reclamant A., constând în onorariu de avocat la fond, conform înscrisurilor doveditoare atașate la filele x din volumul V al dosarului de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Anulează în parte Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu privire la punctele 3 și 4 din dispozitiv.

Obligă intimații –pârâți Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și B. la plata în favoarea recurentului – reclamant A. a sumei de 4240 RON, reprezentând onorariu de avocat la fond, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.