ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5.01.2022 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâta B., a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 792 din 3.11.2021 emisă de C.N.C.D., apreciind că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, conform O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 53 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și B. împotriva Hotărârii nr. 792 din 3.11.2021 emisă de C.N.C.D., precum și cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în întregime a sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive și anulării Hotărârii nr. 792 din 3.11.2021 emisă de C.N.C.D., prin care acesta a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, dispunând sancționarea reclamantei cu avertisment, conform art. 5 alin. (2) lit. a) și art. 7 din același act normativ. După expunerea întregii situații de fapt, recurenta-reclamantă, în dezvoltarea motivului de recurs invocat, a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reține starea de discriminare se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o diferențiere, care să fie bazată pe un criteriu obiectiv și să aducă atingere unui drept. Prin raportare la aceste condiții, în speța de față, se impune a se analiza, dacă, prin presupusul tratament aplicat elevului C., reclamanta i-a încălcat acestuia un drept recunoscut de lege, în baza unui criteriu protejat, fără o justificare obiectivă, comparativ cu alte persoane aflate pe poziție de egalitate, respectiv cu ceilalți colegi de clasă. În fapt, petenta a invocat o presupusă faptă de victimizare a fiului său, susținând că, după sesizarea conducerii liceului, reclamanta ar fi adoptat un comportament ostil față de fiul acesteia, prin reproșuri făcute în prezența elevilor din clasă și prin excluderea și marginalizarea acestuia. Recurenta-reclamantă susține că petenta nu a depus însă nicio probă din care să reiasă faptul că a sesizat conducerea liceului cu privire la pretinsele fapte de discriminare sau alte aspecte legate de activitatea didactică a reclamantei și nici care să confirme presupusul comportament discriminator pe care l-ar fi avut față de fiul său. Or, recurenta-reclamantă a depus în dosarul nr. x/2020 dovezi în sens contrar celor susținute de către petentă, din care rezultă că i-a acordat o atenție suplimentară elevului, iar comunicarea cu acesta se realiza inclusiv prin intermediul colegilor săi. Simpla indicare a unor fapte de natură a permite presupunerea existenței unei discriminări, în lipsa oricărei dovezi, nu este suficientă, având în vedere că legiuitorul a stabilit în cuprinsul art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 obligația petentei de a prezenta fapte și implicit, de a le proba. Petenta a susținut că fiul său a fost în permanență discriminat, pe o perioadă lungă de timp. În realitate, arată recurenta-reclamantă, acesta a fost discriminat pozitiv, în comparație cu ceilalți colegi de clasă, având în vedere că i-a acordat o atenție suplimentară acestuia, indiferent de tensiunile create de către petentă. De asemenea, recurenta-reclamantă a considerat ca nefiind îndeplinită nici condiția privind diferențierea pe un criteriu protejat, pentru stabilirea faptei de discriminare. Colegiul Director a apreciat că, prin raportare la situația de fapt, singurul criteriu ce ar putea fi invocat este reprezentat de presupusul conflict dintre mama elevului și reclamanta, profesoară de matematică. Or, la data de 1 martie 2020, nu exista un astfel de conflict. Reclamanta aflase tangențial despre demersurile efectuate de către petentă la Inspectoratul Școlar, însă nu cunoștea scopul urmărit de aceasta. Contrar celor reținute în hotărârea emisă de C.N.C.D., nu avea cunoștință de demersurile petentei și a luat cunoștință de acestea ulterior datei de 1 martie 2020. Aflând chiar de la petentă că este într-o situație conflictuală cu un alt cadru didactic de la școala unde fiul său urmase ciclul primar, reclamanta a încercat să evite să ajungă în situația de a intra într-un conflict nedorit cu aceasta. În opinia sa, dorința de a evita o situație tensionată cu o persoană nu poate fi privită ca un conflict. Invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, recurenta-reclamantă a susținut că articolul 14 din CEDO nu interzice orice diferență de tratament, ci doar anumite distincții bazate pe o caracteristică identificabilă, obiectivă sau personală (situație) prin care persoane sau grupuri de persoane se deosebesc unele de altele. În speță, criteriul reținut de Colegiul director nu este bazat pe o situație certă, obiectivă sau identificabilă și nu vizează o caracteristică personală a elevului, ci este bazat pe o presupunere care nu rezultă din probele aflate în dosarul nr. x/2020. Concluzionând, recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul fondului a procedat la greșită interpretare și aplicare în cauza dedusă judecății a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, reținând în motivarea hotărârii că reclamanta nu a avut abilitatea de a gestiona înțelept o eventuală relație tensionată cu mama elevului și că nimic nu justifică gestul său brutal de a refuza mărțișorul copilului, cu exprimarea unor cuvinte tranșante, revanșarde.

Apărările formulate în cauză 4.1. Față de recursul dedus judecății, a formulat întâmpinare intimata-pârâtă B., solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. 4.2. Intimatul -pârât C.N.C.D., deși legal citat, nu a înregistrat întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, de apărările formulate și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 792/03.11.2021 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că fapta sesizată cu privire la reclamata A. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, aplicându-i acesteia sancțiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reținut în esență că, prin gestul reclamantei de a refuza mărțișorul oferit de fiul petentei B. a fost creat un cadru umilitor și ofensator pentru acesta. Soluționând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și B., reținând că hotărârea emisă de pârât este temeinică și legală prin raportare la dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Soluția pronunțată de prima instanță a fost criticată pentru nelegalitate de către reclamantă, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de nelegalitate invocate. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul dispozițiilor menționate, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a normelor de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la pretinsă faptă de discriminare invocată de către petenta B. cu privire la fiul său, C.. Observând Hotărârea nr. 792 din data de 3 noiembrie 2021 emisă de C.N.C.D., Înalta Curte constată că refuzul reclamantei de a primi un mărțișor de la fiul petentei B. cu ocazia zilei de 1 martie, a fost considerat un comportament diferențiat, manifestat în public și care poate fi susceptibil să creeze o atmosferă umilitoare pentru elevul C.. În consecință, reclamanta a fost sancționată contravențional cu avertisment ca urmare a reținerii incidenței art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora: · art. 2 (1) - Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. · art. 15 - Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Din economia dispozițiilor ordonanței rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile); existența unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. Pentru ca o faptă să fie calificată ca faptă discriminatorie ce poate îmbrăca formă contravențională în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare și criteriul de discriminare. Instanța supremă subliniază că, pentru reținerea unei fapte de discriminare este esențial să se demonstreze existența unui termen sau a unei situații de comparație, respectiv fie o persoană aflată în situații similare, diferența principală dintre cele două persoane fiind "criteriul protejat" (a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotărârea CEDO din 18 februarie 1991, pronunțată în cauza Moustaquim vs. Belgia), fie o persoană aflată în situații diferite. Observând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă contextul factual, Înalta Curte va reține că fapta imputată recurentei-reclamante nu îndeplinește condițiile stabilite de lege pentru a putea fi calificată discriminare. Pentru a statua astfel, instanța de control judiciar reține că, potrivit definiției date de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 anterior citate, diferența de tratament devine discriminare dacă se bazează pe o caracteristică sau un criteriu interzis. Înalta Curte a statuat în jurisprudența sa că sintagma "orice alt criteriu" nu înseamnă lipsa criteriului, fiind de neconceput existența unei fapte de discriminare fără un anumit criteriu identificabil. Or, în cauza de față, nu se identifică vreun criteriu de discriminare sau vreo caracteristică în accepțiunea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, conflictul dintre petentă - mama elevului și reclamantă- profesoara de matematică neputând fi considerat un astfel de criteriu. Acesta a reprezentat cauza pentru care reclamanta, în calitate de profesor de matematică, a refuzat să primească un mărțișor de la fiul petentei, iar scopul acestui refuz a fost preîntâmpinarea unei situații tensionate cu mama elevului și nicidecum afectarea vreunul drept al elevului sau punerea acestuia într-o situație defavorabilă sau degradantă, față de ceilalți colegi. Mai mult decât atât, în speță, nu a fost dovedit un tratament diferențiat aplicat elevului, ca urmare a tensiunilor apărute între părintele acestuia și profesoară, ci din contră, din înscrisurile doveditoare la dosar rezultă că aceasta din urmă a continuat să-i acorde pregătire suplimentară la matematică și ulterior datei la care a avut loc incidentul, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar. Drept urmare, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat în cauză este apt să răstoarne prezumția instituită cu privire la recurenta-reclamantă. Totodată, Înalta Curte observă că în cuprinsul considerentelor hotărârii emise de C.N.C.D., atacate în prezenta cauză, Colegiul Director a reținut, prin raportare la situația de fapt, că singurul criteriu ce ar putea fi invocat în speța de față este reprezentat de presupusul conflict dintre mama elevului și reclamanta, profesoară de matematică, un astfel de criteriu nefiind stabilit cu certitudine. În acest context, constând că, în litigiul pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru a se reține fapta de discriminare, prin raportare la considerentele de fapt și de drept expuse anterior, Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, soluția instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și 15 din O.G. nr. 137/2000. Drept urmare, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentința civilă recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și B., anulând Hotărârea nr. 792 din 3.11.2021 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligați intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca părți care au pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea recurentei-reclamante, în sumă totală de 1500 RON, reprezentând onorariul avocațial, conform înscrisurilor doveditoare atașate la filele x din volumul II al dosarului de fond.